Fără şansă pe teren propriu
Dimensiune font:
După trei succese în deplasare şi înfrângeri pe linie în meciurile pe care le-a abordat din calitatea de gazdă, formaţia pregătită de Nelu Stancea şi-a dorit mult aseară o victorie şi în Sala Polivalentă. Nu a fost să fie, deoarece Spicom a avut în componenţă patru jucători spanioli dintre cei cinci aliniaţi în formula de start, iar dincolo de valoarea oaspeţilor CSMS nu şi-a gestionat favorabil propria strategie.
Portarul Grigoraş a comis un henţ în afara careului de 6 metri în minutul 23, la scorul de 1-3, după ce Guţu (’4) deschisese scorul, aspect care a influenţat ulterior derularea ostilităţilor din teren. În locul său a intrat Chiric, titulari în câmp fiind Cataramă, Guţu, Pisică şi Pricop, ulterior mai fiind introduşi Baboi şi Mandea.
În urma acestui nou eşec, ieşenii au concluzionat că se simt mai bine în deplasare decât în Polivalentă ori la LPS, dar promit să încerce măcar să pună probleme sâmbătă, în fieful lui City’us Tg.Mureş, în etapa a IX-a. „Avem mulţi jucători accidentaţi, iar celor valizi aceasta le este valoarea. Vom încerca să ne revenim şi pe teren propriu, deşi am întâlnit până acum numai echipe mai bine cotate”, a declarat tehnicianul CSMS Nelu Stancea. L.SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau