În căutarea primului succes
Dimensiune font:
Eliminaţi fără drept de apel încă din faza I a Cupei României de către Arcada Galaţi, jucătorii nemţeni par că şi-au revenit în etapa inaugurală a campionatului, unde au cedat cu scorul de 2-3 pe terenul lui Dinamo Bucureşti. Aşa că abordează încrezători partida din runda a II-a, fiind de părere că o victorie împotriva băimărenilor nu s-ar constitui într-o mare surpriză. „Încercăm să o învingem pe Ştiinţa, altfel o formaţie bună ce pune probleme aproape oricărui adversar. Dacă însă vom reuşi să ne vedem doar de jocul nostru şi vom avea şi un dram de şansă, cred că putem câştiga în compania maramureşenilor, un altfel de deznodământ neputând fi considerat o surpriză extraordinară”, a declarat Constantin Niţă, directorul general al VCM Piatra Neamţ, el aşteptând ca tinerii din echipă să fi realizat ce le-a lipsit acum o săptămână în Capitală, unde au scăpat victoria printre degete. Liviu SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau