Penicilina Iaşi - Unic Piatra Neamţ 2-2
Dimensiune font:
Deşi pare ciudat scorul înregistrat, cele două echipe au ţinut să efectueze aseară o ultimă repetiţie cu public înaintea startului Diviziei A1, deşi ieşencele susţin sâmbătă şi duminică, tot pe teren propriu, şi două dintre partidele fazei I a Cupei României, în compania lui SCM Craiova. Partida a fost una echilibrată, cu Penicilina câştigând seturile 1 şi 3 (31-29 şi 25-21), iar Unic pe celelalte (25-20 şi 25-17), ambele grupări rulând loturile de care dispun, în ideea de a urmări şi pe jucătoarele care au mai absentat în câte un amical din cauza problemelor medicale. „A fost un joc util, în care ne-am apropiat de potenţialul nostru real, dar trag speranţă încă să creştem odată cu începerea întâlnirilor cu caracter oficial”, a spus Vasile Stângă, preşedintele grupării ieşene, ce a început partida în formula: M.STângă, Curcă, Streşină, Androhovici, Berdilă, Mocanu, Fâcă (libero). Mulţumiţi de utilitatea confruntării s-a arătat şi Mihaela Voivod, antrenorul secund al Unicului, ce a apreciat că fetele sale s-au prezentat binişor şi că nu au tratat disputa cu toată seriozitatea din cauza lipsei mizei. Nemţencele au intrat pe teren cu următoarele jucătoare: Ciocian, Zamfir, I.Marin, Iliescu, Elisei, Hambele, Ciucu (libero). L.SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau