Trei deplasări consecutive
Dimensiune font:
Înaintea meciurilor de la Giurgiu şi din Giuleşti, contând pentru Liga I, jucătorii conduşi de Florin Marin evoluează astăzi în a doua întrecere internă, în faţa unui adversar mai bine cotat.
Că mureşenii pornesc din postura de favoriţi nu mai este deloc un secret, ASA impunându-se în etapa a II-a a actualei ediţii de campionat, cu scorul de 4-1, la Piatra Neamţ, meci al sfârşitul căruia Ceahlăul s-a şi despărţit de antrenorul Marin Barbu, în locul căruia a fost numit managerul Florin Marin. Mutarea s-a dovedit de bun augur, „plăieşii” revenindu-şi total la vremea respectivă, ascensiunea lor oprindu-se din cauza restanţelor salariale mari, fotbaliştii pietreni având de încasat bani chiar şi din stagiunea trecută, în condiţiile în care joacă pentru salarii printre cele mai mici de pe prima scenă.
Greu de spus ce pretenţii pot emite nemţenii de la confruntarea de la Tg.Mureş, pe care o abordează din postura de grevişti, ei protestând cu banderole albe pe braţ la meciul cu FC Braşov, pentru ca mai apoi, în prima repriză cu CSMS Iaşi, să facă pe teren simplă figuraţie. Oficialii Ceahlăului au recunoscut că pe formaţia condusă de Florin Marin o interesează mult mai mult partidele de campionat. Iar dacă de pe terenul Astrei au şanse minime să obţină ceva, jucătorii echipaţi în galben şi negru nu şi-au ascuns intenţiile de a nu părăsi chiar cu mâna goală şi Giuleştiul, unde evoluează, tot în campionat, marţi, şi gruparea din Copou, o altă contracandidată la evitarea retrogradării.
Astăzi se mai dispută întâlnirile „U” Craiova - Viitorul Constanţa (ora 18:00) şi FC Braşov - „U” Cluj (20:30), optimile de finală urmând să se încheie mâine cu partidele Oţelul Galaţi - Pandurii Tg.Jiu (16:00), Rapid CFR Suceava - Petrolul Ploieşti (18:30) şi Rapid Bucureşti - CFR Cluj (20:30). Liviu SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau