Poliţiştii de frontierã bihoreni au depistat asearã patru cetãţeni iordanieni care intenţionau sã treacã fraudulos graniţa in Ungaria şi de acolo sã-şi continue drumul ilegal pinã in Germania. Cei in cauzã, toţi bãrbaţi, cu virste cupr ...
Credincioşii care doresc sã se inchine Sfintei Paraschiva o pot face, in afara Catedralei Mitropolitane din Iaşi, şi la Biserica Sfinta Vineri din Bucureşti, unde se aflã o parte din moaştele Cuvioasei. Preotul paroh al Bisericii Sfinta Vineri, G ...
Aflat la Mangalia la deschiderea lucrãrilor simpozionului internaţional "Romanii de pretutindeni", primul ministru Adrian Nãstase a declarat simbãtã cã, potrivit informaţiilor pe care le deţine, existã noi metode prin care se incearc ...
Ministrul Apãrãrii Naţionale, Ioan Mircea Paşcu, a ordonat structurilor subordonate sã fie pregãtite sã participe la limitarea efectelor calamitãţilor naturale şi la ajutorarea populaţiei in cazul in care autoritãţile centrale şi locale so ...
Delegaţia Permanentã a Partidului Naţional Liberal a finalizat simbãtã listele cu candidaţii liberali pentru funcţiile de parlamentari din cadrul Alianţei D.A. Potrivit declaraţiilor liderului PNL, Theodor Stolojan, trei sferturi dintre candida ...
Congresul extraordinar al PNÞCD a validat simbãtã, cu 363 voturi pentru şi 12 nule, dintr-un total de 375, noul preşedinte al formaţiunii – primarul timişorean, Gheorghe Ciuhandu. Congresul a validat cu acelaşi numãr de voturi echipa cu car ...
Verificarea traseelor de gaze naturale pinã la centrala termicã se va face gratuit de cãtre distribuitorul de gaz, iar verificarea centralelor termice cu autorizaţie valabilã se va realiza in mod gratuit de cãtre Inspecţia de Stat pentru Controlu ...
Respectul trebuie acordat oamenilor, şi nu unui blazon, a declarat ieri premierul Adrian Nãstase, in urma scandalului declanşat de avocatul Casei Hohenzollern, care afirmase in urmã cu o zi cã Radu Duda foloseşte abuziv numele familiei princiare g ...
Pensiile se vor majora cu zece la sutã incepind cu 1 septembrie 2004, a anunţat ieri premierul Adrian Nãstase, in cadrul videoconferinţei sãptãminale cu prefecţii. Guvernul a decis devansarea termenului de majorare a pensiilor, prevãzut iniţial ...
In şedinţa sa de joi, Consiliul de Administraţie al Bãncii Naţionale a Romaniei, analizind ansamblul evoluţiilor macroeconomice, a decis scãderea cu 0,75 puncte procentuale a ratei dobinzii de intervenţie, pentru a reflecta continuarea procesulu ...
Creşterea economicã realã a Romaniei va fi, in acest an, de cel puţin 6,5 la sutã, cea mai mare inregistratã de ţara noastrã pe parcursul ultimilor 15-20 de ani, a declarat ieri premierul Adrian Nãstase, in cadrul videoconferinţei sãptãminal ...
Pe baza veniturilor colectate la bugetul general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2004, Ministerul Finanţelor Publice a realizat o nouã estimare a veniturilor bugetare pe acest an, se aratã intr-un comunicat al MFP, ca rãspuns la o solic ...
Ponderea in PIB a IMM-urilor a crescut, acestea contribuind cu 70 la sutã, iar participarea lor la valoarea adãugatã brutã a ajuns la 56 la sutã, se aratã in sinteza pe primul semestru al anului 2004 elaboratã de Agenţia Naţionalã pentru Intre ...
Pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor pentru reabilitarea locuinţelor, contribuabilii vor trebui sã anexeze la declaraţia de venit global devizul de lucrãri intocmit de o persoanã fizicã sau juridicã autorizatã, documentele justificative ...
şeful Protocolului primului-ministru, Gheorghe Dinicã, va conduce Comisia de evaluare şi inventariere a bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol, a anunţat ieri purtãtorul de cuvint al Executivului, Despina Neagoe. ...
Nemulţumiţi de faptul cã partidele politice nu au inclus in programele lor electorale şi rezolvarea problemelor tinerilor şi a invãţãmintului superior, liderii organizaţiilor studenţeşti membre ale Uniunii Studenţilor din Romania (USR) au an ...
Analiza realizatã de Ghişeul Bancar relevã cã bãncile folosesc internetul doar ca un simplu mijloc de informare, fãrã a exploata avantajele acestuia de a atrage clienţii şi posibilitatea de a-şi vinde produsele prin intermediul acestui modern ...
Guvernul a aprobat ieri normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despãgubiri sau compensaţii cetãţenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rãmase in Basarabia, Bucovina de ...
Pinã in prezent, griul a fost recoltat de pe 1.924.691 ha hectare (96 la sutã), recoltatul fiind incheiat in 19 judeţe, potrivit datelor furnizate Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale (MAPDR). In şase judeţe, suprafaţa recol ...
Purtãtorul de cuvint al Partidului Naţional Liberal (PNL), Eugen Nicolãescu, a solicitat Guvernului ieri, intr-o conferinţã de presã, sã facã publicã sursa fondurilor suplimentare atrase la bugetul statului pe baza cãrora se face noua rectific ...