Invatamant

Care este motivul pentru care nevasta Ministrului Economiei face grevă în învățământ

Încurajarea dialogului dintre Guvern şi sindicate trebuie să fie o prioritate, pentru dezamorsarea grevei personalului din invăţămant, deoarece suntem in situaţia in care am trecut peste o perioadă pandemică, am făcut cursuri online, sunt generaţii care au goluri in educaţie, care trebuie acoperite, a afirmat miercuri ministrul Economiei, Florin Spătaru. "Cunosc problematica educaţiei, pentru că soţia mea lucrează in domeniul educaţional. Nu vorbim doar de salarizare, pentru că lista revendicărilor in această grevă e mult mai mare - şi cred că ar trebui discu ...

Greva profesorilor continuă
23/05/2023 14:25

În 30 din unităţile de unităţi de invăţămant din Iaşi şi judeţ activitatea este paralizată complet, după ce tot personalul a intrat in grevă generală. Per total, in a doua zi de protest in Învăţămant au rămas doar 80% cei care continuă greva generală. Procentul este mai mic faţă de prima zi de grevă. Sindicaliştii din preuniversitar işi indeamnă colegii să iasă in stradă la prostest. Ei vor să picheteze miercuri, intre orele 11 şi 13, Prefectura Iaşi. "Maine continuăm cu un protest de mare amploare la Prefectură, la care vor participa o mare ...

 Evaluarea Națională la clasa a VI-a a fost amânată
23/05/2023 12:00

Evaluarea Natională la clasa a VI-a se va desfăsura intre 30 si 31 mai, potrivit unui anunt al Ministerului Educatiei privind modificarea calendarului examenului. Schimbarea are loc in contextul in care profesorii sunt in grevă generală de luni, 22 mai. Potrivit calendarului initial, examenul trebuia să se desfăsoare astfel: Limbă si comunicare — miercuri, 24 mai 2023 si Matematică si Stiinte ale naturii — joi, 25 mai 2023. „A fost trimis spre publicare in Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor National ...

Profesorii declară război Guvernului. Pe 22 mai începe greva generală!
17/05/2023 17:03

Sindicaliştii din educaţie au anunţat, miercuri, după intalnirea cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria că nu s-a ajuns la un acord şi că greva din invăţămant va incepe luni, 22 mai, pentru că promisiunile sunt nesatisfăcătoare. ”Ni s-au avansat nişte propuneri pe care noi le considerăm nesatisfăcătoare, in momentul de faţă, respectiv aplicarea in integralitate a Anexei 8, pentru toţi cei care sunt prinşi şi posibilitatea prinderii in Programul de guvernare a invăţămantului ca prioritate naţională. Asta este ceea ce s-a lansat in urma discuţiei”, a ...

Sindicaliștii din educație fac grevă generală
16/05/2023 13:55

  Reprezentantii federatiilor sindicale din educatie au anuntat, marti, că vor declansa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, intre orele 11.00 si 13.00. Decizia de a recurge la protest a fost luată după incidentele violente din scoli, dar si din cauza salariilor prea mici. ”Nemultumirile sunt arhicunoscute, nu cred că mai e momentul să le amintim: de la salarii umilitoare, prăbusirea puterii de cumpărare din cauza inflatiei, anomalii in ceea ce priveste salarizarea celor care ocupă functii de conducere si altele. Prin urmare ...

Sindicaliștii din învățământ ies din nou în stradă. Peste 15.000 de persoane vor participa
09/05/2023 11:22

Federatia Sindicatelor Libere din Învătămant, Federatia Sindicatelor din Educatie „SPIRU HARET” si Federatia Natională Sindicală „ALMA MATER“, in numele celor peste 350.000 de salariati din invătămant ale căror drepturi si interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, incepand cu ora 11.00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va incheia in faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din intreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest. Actiunea urmăreste să atragă at ...

Alocația de stat poate fi încasată doar de părintele căruia i s-a încredințat copilul
09/05/2023 10:24

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ privind completarea art. 38 din Legea 217/2003, precum şi modificarea Legii 61/1993, in sensul instituirii posibilităţii incasării alocaţiei de stat pentru copii de către părintele căruia i s-a incredinţat minorul spre creştere şi educare, in situaţia emiterii de către instanţa de judecată a unui ordin de protecţie in caz de violenţă domestică. Potrivit legii, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă in pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al fa ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Site-ul Ministerului Educaţiei, atacat cibernetic - „Dragi elevi, nu vă mai bateţi capul cu şcoala, este o pierdere de timp”
08/05/2023 12:33

Site-ul Ministerului Educaţiei a fost atacat cibernetic, iar hackerii au postat un mesaj in care afirmă că sistemul este ”foarte prost”. ”Dragi elevi, nu vă mai bateţi capul cu şcoala, este o pierdere de timp”, a apărut pe site-ul instituţiei, inainte ca pagina să fie setată ca fiind in mentenanţă. Reprezentanţii MInisterului Educaţiei au transmis că platforma nu conţine date personale, ci doar informaţii publice, iar specialiştii lucrează pentru repunerea in funcţiune. De asemenea, se evaluează vulnerabilităţile. ”Administratorii IT ai Min ...

Încep înscrierile în învățământul primar
02/05/2023 13:19

Prima etapă de inscriere in invăţămantul primar (clasa pregătitoare) incepe miercuri şi se incheie pe 18 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Cea de-a doua etapă de inscriere este cuprinsă intre 6 - 12 iunie. În această etapă, cererile de inscriere pot fi depuse/transmise la secretariatul unităţii de invăţămant de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi in nicio unitate de invăţămant in etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Lista cu elevii inscrişi şi lista locurilor libere va fi afişată pe 31 mai (pentru ...

GRAV! 42 la sută dintre elevii de gimnaziu sunt analfabeți funcționali
28/04/2023 11:26

Gradul de alfabetizare pentru elevii romani cu varsta intre 6-14 ani este scăzut, 42% dintre elevi plasandu-se in zona ''nefuncţional'', 47% in zona ''minim funcţional'' şi doar 11% in zona "funcţional", potrivit Raportului Naţional de Literaţie, ediţia 2023, prezentat, vineri, la Sala Symposium a Bibliotecii Naţionale a Romaniei. Faţă de primul raport realizat in perioada 2021-2022, rezultatele se menţin "asemănătoare, fără schimbări notabile", evidenţiază raportul. Conform raportului, după finalizarea a două cicluri şcolare, elevii nu fac mari prog ...

Expoziție de câini, pisici, cai, păsări ornamentale, animale de fermă, reptile și insecte, la  „Animal FEST by USV Iași”
26/04/2023 12:20

         Caini, cai, pisici, iepuri, păsări ornamentale, animale de fermă (vaci, oi, capre), expozitie de reptile si insecte -  toate vor putea fi admirate in perioada 6 – 7 mai, la „Animal FEST by USV Iasi”, eveniment organizat de către Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad”. Ajunsă la cea de a treia editie, pentru manifestarea din acest an organizatorii anuntă expozitii inedite si reprezentatii speciale ale cailor detinuti de USV Iasi, la Baza hipică, cea mai modernă din spatiul universitar romanesc. ...

Sindicaliștii din învățământ vor face grevă generală
23/04/2023 11:32

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămant, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’ anunţă Guvernul şi Parlamentul că au demarat referendumul pentru strangerea de semnături in vederea declanşării grevei generale. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de mult timp de nivelul salarizării, iar discuţiile despre intenţia Executivului de a plafona cheltuielile cu personalul le justifică hotărarea de a apela la această formă extremă de protest, se precizează intr-un comunicat. Sindicatele ...

Plan de combatere a violenței în școli
23/04/2023 10:30

Un plan naţional de combatere a violenţei in şcoli ar urma să fie lansat in Romania, după ce Comisia de specialitate din Camera Deputaţilor a aprobat infiinţarea acestuia. În acelaşi timp, deputaţii au adoptat mai multe amendamente la proiectul de lege privind invăţămantul preuniversitar. Dezbaterile au fost suspendate din nou ieri şi vor fi reluate maine dimineaţă comisia avand termen pană miercuri să adopte un raport. Instalarea de programe de supraveghere audio-video in interiorul şcolilor cu acordul părinţilor şi cu respectarea prevederilor europene privind pro ...

Noi scene violente în școli. Luptă organizată între două eleve de la școala profesională din Șcheia – Iași
14/04/2023 20:16

Două eleve ale Scolii Profesionale „Nicolae Bălăută” din comuna ieseană Scheia sunt actritele principale ale unui film violent. Fetele au organizat un meci de lupte in timpul unei ore la care profesorul lipsea, transmite Reporter de Iasi. Pe filmare se aud colegii cand le incurajează. „Dă-i cu pumnul!”, strigă asistenta. Cateva zeci de secunde elevele isi cară pumni, picioare si se trag de păr. O colegă incearcă să intervină, ceilalti insistă să continue meciul. Filmarea  este dintr-o sală de clasă de la Scoala Profesională „Nicolae Bă ...

4 din 10 elevi nu știu dacă au consilieri în școală
10/04/2023 15:30

Patru din zece elevi de gimnaziu si liceu nu stiu dacă, in scoala lor, există un consilier cu care să poată vorbi dacă au nevoie, arată un studiu făcut de World Vision Romania. Asta desi, spun specialiştii, mulţi dintre minori sunt zilnic expusi la violentă in scoală, familie sau pe stradă. Grav este nu doar numărul insuficient de consilieri in scoli, ci şi faptul că acolo unde există totuşi, copiii de multe ori nu sunt informati. Acelaşi studiu mai arată că 37% dintre profesorii consultati de organizatie se simt putin sau deloc pregătiti să identifice copiii care su ...

Vacanța de Paște. Când se vor întoarce elevii la școală
07/04/2023 13:15

Elevii din invătămantul preuniversitar vor avea o perioada de vacantă in primăvară, in aprilie, lună in care este sărbărorit si Pastele. Vacanta de primăvară va fi de miercuri, 5 aprilie 2023 pană marti 18 aprilie 2023, ceea ce inseamnă că va cuprinde atat Pastele Catolic, cat si Pastele ortodox. Pastele, in 2023, pică pe 16 aprilie la ortodocsi si pe 9 aprilie la catolici. După reluarea cursurilor, elevii vor incepe al cincilea modul al anului scolar si nu vor mai avea o altă vacantă pană la finele anului scolar.

Normă de hrană pentru elevii şi studenţii militari chiar și dacă nu sunt prezenţi în instituţiile militare de învăţământ
06/04/2023 16:30

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea prin care elevii şi studenţii militari vor avea dreptul la normă de hrană şi in perioada in care aceştia nu sunt prezenţi in instituţiile militare de invăţămant. Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană, in timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate. Actul normativ a fost modificat in sensul acordării valorii financiare a n ...

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIUREA – Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS)
30/03/2023 09:40

 Comunicat de presă   Programul National pentru Reducerea Abandonului Scolar (PNRAS)        

Sindicaliștii din Educație ies din nou în stradă
29/03/2023 09:52

Peste 1.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămant (FSLI) şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” vor protesta miercuri, intre orele 12:00 şi 13:00, in faţa Guvernului, nemulţumiţi de salarizarea din sistem, informează un comunicat al celor două organizaţii sindicale. „Sindicaliştii „FSLI şi FSE „Spiru Haret” cer de urgenţă Guvernului Romaniei să găsească soluţii pentru rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salaria ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei