Rezultatele cautarii pentru "roman"
Ce pot face românii care au pierdut dovada vaccinării? Răspunsul lui Valeriu Gheorghiță

Romanii care au pierdut adeverinta prin care pot dovedi faptul că s-au vaccinat nu pot descărca alta din platformă, ci trebuie să se intoarcă la centrul unde au fost imunizati, a declarat, miercuri, coordonatorul campaniei de vaccinare impotriva CO ...

Povestiri de pe patul de moarte. Un român a stat o lună la ATI cu COVID. Experiența l-a marcat pe viață

Lorenzo Vania Hancu, roman in varstă de 50 de ani, este unul dintre numerosii pacienti ajunsi cu Covid la Serviciul de Urgentă al Spitalului Universitar Severo Ochoa din Leganes (Madrid) in ultimele luni. El a reusit să invingă coronavirusul după a ...

 Record european la mame minore, în Moldova

    Preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii Romania, Gabriela Alexandrescu, a atras ieri atenţia asupra numărului mare de sarcini in randul adolescentelor din ţara noastră. „Ne exprimăm ingrijorarea cu privire la n ...

Bani europeni pentru modernizarea Spitalului Municipal Roman

Ministrul Sănătăţii a anunţat ieri că trei spitale vor fi modernizate cu ajutorul fondurilor europene. Este vorba despre unităţi medicale din Bucureşti, Constanţa şi Roman. Spitalul Municipal de Urgenţă Roman va va primi 8,6 milioane le ...

Pensionar german, salvat de o româncă. Bărbatul locuia într-o mașină înghețată

Pensionarul Ekkerhard, in varstă de 75 de ani, a trăit in masina sa, in mijlocul orasului München, luptand să supravietuiască frigului şi neajunsurilor, de peste doi ani de zile. Acum bătranul are un nou acoperis deasupra capului datorită oa ...

Deputat PNL, trimis în judecată de DNA. Ar fi cerut 500.000 de lei pentru numirea unui șef la „Apele Române”

 ​​Deputatul PNL si presedinte al organizatiei Neamt, Mugurel Corneliu Cozmanciuc a fost trimis in judecată de DNA pentru trafic de influentă. Acesta ar fi cerut, in 2019, 500.000 de lei de la un om de afaceri pentru a interveni pe langă min ...

Tulpina din UK circulă deja în jumătate din România

Varianta SARS-CoV-2 linia genetică B.1.1.7 circulă deja in jumătate din judeţele ţării şi există o probabilitate mare de a cuprinde intreg teritoriul Romaniei in viitorul apropiat, a indicat, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică, ...

Tulpina din Marea Britanie circula deja in jumatate din judetele Romaniei. 136 de cazuri de infectie cu noua varianta a virusului

Varianta SARS-CoV-2 linia genetica B.1.1.7 circula deja in jumatate din judetele tarii si exista o probabilitate mare de a cuprinde intreg teritoriul Romaniei in viitorul apropiat, a indicat, marti, Institutul National de Sanatate Publica, in analiza ep ...

Coronavirus Romania 119 decese si 3.382 de cazuri noi in ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategica a anuntat marti, 23 februarie, ca au fost depistate 3.382 de cazuri noi de COVID-19 in ultimele 24 de ore. Totodata, s-au inregistrat 119 decese. In prezent, la ATI sunt 978 de pacienti infectati cu noul coronavirus. Pan ...

Una dintre cele mai mari lovituri ale talharilor romani, peste hotare: au furat diamante de zeci de milioane de euro din hoteluri de lux

O banda de hoti romani a bagat Europa in sperieti dupa ce au organizat mai multe jafuri pe teritoriul european. Banda, din care fac parte si cetateni sarbi, este formata din trei femei si sase barbati. La 7 august 2019, hotii au furat un diamant in val ...

Româncă gravidă, ucisă de un spaniol. Criminalul este liber

Isabel Elena R., in varstă de 36 de ani, era insărcinată cand a fost ucisă brutal. Femeia de origine romană a fost injunghiată pe 11 iunie 2019 la domiciliul ei din orasul valencian Xàtiva, scrie El Periodico. Avea 37 de răni tăieturi in ...

Decizie ISTORICĂ luată de România! Transgaz rupe contractul cu rușii de la Gazprom

SNTGN TRANSGAZ SA informează asupra faptului că, in scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 si T3, al incheierii cu operatorii de transport adiacenti a acordurilor de interconectare aferente punctelor de ...

O gașcă de români a furat diamante în valoare de peste 4,5 milioane de euro

O bandă de hoţi romani, din care fac parte şi nişte sarbi, a speriat Europa după ce au făcut mai multe jafuri in Franţa şi Spania. Banda este formată din trei femei şi şase bărbaţi, de naţionalitate romană şi sarbă. La 7 august 2019, h ...

Coronavirus Romania. Rata de infectare creste la 15,9%. Doar 10.000 de teste facute in ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategica a anuntat luni, 22 februarie, ca au fost depistate 1.634 de cazuri noi de COVID-19, inregistrate in ultimele 24 de ore. Totodata, s-au inregistrat 47 de decese. In prezent, la ATI sunt 972 de pacienti infectati cu noul co ...

FOTO/VIDEO - Încă un român a fost înjunghiat în Marea Britanie

La doar o zi după tragica crimă care i-a curmat viaţa lui Gabriel Bringye, un alt roman stabilit in Londra a fost atacat cu un cuţit in maşina sa. Romanul a publicat imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din vecinătate. În imagi ...

Aproape 15% din românii vaccinați cu Moderna au avut reacții adverse în ultimele 24 de ore

În Romania s-au inregistrat 200 de reactii adverse in ultimele 24 de ore, la aproape 28.000 de persoane vaccinate impotriva COVID-19, potrivit datelor oficiale. Din cele 200 de reactii adverse, 57 au fost la vaccinul Pfizer, 17 - Moderna si 126 - ...

Peste 200.000 de doze de vaccin Pfizer sosesc luni în România. Iașul va primi 23.400 de doze

Luni, 22 februarie, soseste in Romania cu avioane cea de-a zecea transă de vaccin de la Pfizer BioNTech, de 201.240 doze de vaccin, anuntă Comitetul National de Coordonare a Activitătilor privind Vaccinarea impotriva COVID-19. Dozele vor ajunge pe ae ...

 Primele elemente ale sistemului de rachete HIMARS achiziționat de România au ajuns în țară. Unde vor fi transportate

 Principalele echipamente ale primului Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare - HIMARS care va intra in dotarea Armatei Romaniei au sosit sambătă, 20 februarie, in Portul Constanta, anuntă MApN. Romania devine, astfel, primul aliat ...

Coronavirus Romania. Peste 2.400 de cazuri noi de COVID-19 in ultimele 24 de ore. S-au inregistrat 52 de decese

Grupul de Comunicare Strategica a anuntat duminica 2.419 cazuri noi de COVID-19 inregistrate in ultimele 24 de ore. Totodata, s-au inregistrat 52 de decese. In prezent, la ATI sunt 968 de pacienti infectati cu noul coronavirus. "Pana astazi, 21 ...

Iasi - Romania 1944 /VIDEO

  Zi de targ in Iaşul interbelic (1944)  

Ziua Principatelor Române, cu iaurt, huliganism și proteste

Ieri, in Piaţa Unirii din Iasi au avut loc ceremoniile prilejuite de implinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Romane, primul pas major realizat in demersul istoric de făurire a Romaniei Mari. Momentul a debutat la ora 11.30 prin depunerea, l ...

Vaccinarea în România: Aproape 33.000 de persoane vaccinate în ultima zi / Peste 788.000 de persoane vaccinate până acum

 Peste 32.900 de persoane au fost vaccinate in ultimele 24 de ore anti-Covid in Romania, dintre care 23.482 au fost imunizate cu Pfizer, 298 cu Moderna si 9.144 cu AstraZeneca a anuntat Comitetul Naţional pentru Coordonarea Vaccinării anti-COVID. ...

VIDEO Diana Șoșoacă s-a dezlănțuit, în uralele minerilor: 'Nemernicul de Arafat. E criminalul României'

Diana Sosoacă s-a dus, sambătă, la Lupeni, in Valea Jiului, unde minerii protestează pentru că nu si-au primit drepturile salariile. Aproape 100 dintre ei refuză să iasă din subteran, in timp ce alte cateva sute sunt adunati in fata Exploatării ...

Român, arestat pentru prostituție în Germania. Telefonul mobil l-a trădat

Un sofer roman a depăsit o masină de politie pe o portiune de drum in care depăsirea era interzisă si astfel a atras atentia agentilor, care l-au urmărit si l-au oprit in trafic. Controlul care a urmat a fost plin de surprize pentru politisti, scri ...

Coronavirus în România: 2.721 cazuri noi în ultima zi după 37.870 teste / 57 decese, 963 persoane în stare gravă

 Alte 2.721 cazuri noi de coronavirus au fost raportate sambătă, pentru ultimele 24 de ore, după efectuarea a 37.870 de teste - 24.020 teste RT-PCR si 7.462 teste rapide antigen, la care se mai adaugă alte 6.388 de teste prelucrate anterior ult ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:14

info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei