Arhiva

Politica

"Pentru PD, 2004 este un an vital"

In opinia analistului politic Cristian Pirvulescu (preşedintele asociaţiei Pro Democraţia), o fuziune intre PD şi PNL nu ar fi de dorit "nici din punct de vedere electoral, nici politic". "Pe de-o parte, o parte din electori s-ar pute ...

PD Iaşi, indecis în privinţa candidatului la Primãrie

Conform liderului democraţilor ieşeni, Mihai Baciu, reuniunea Colegiului Director al PD de la sfirşitul sãptãminii viitoare este importantã din douã puncte de vedere: "Se va stabili candidatul PD la Primãria Capitalei şi se va analiza, pen ...

Þãrãniştii cred cã PSD Iaşi are baroni, dar nu îi aratã!

Preşedintele PNÞCD Iaşi, Mihai Dorin cere conducerii locale a PSD sã "aibã curajul" de a dezvãlui opiniei publice soluţiile politice in cazul "spectaculoaselor fraude" din judeţ. "Odatã cu bilanţurile de inceput de an, ...

Pierde preşedintele roşu propteaua rusã?

Cum am sesizat şi noi inşine de-a lungul ultimilor ani in acest ziar regional, preşedintele Republicii Moldova şi preşedinte mai de timpuriu al partidului comuniştilor din acest stat independent, Vladimir Voronin, s-a strãduit mereu, mai pe faţ ...

PRM acuzã doi consilieri judeţeni de incompatibilitate

Deşi a trecut destul de la intrarea in vigoare a Legii 161/2003 privind incompatibilitatea unor funcţii, Opoziţia de la Botoşani susţine cã existã incã aleşi judeţeni care continuã sã incalce acest act normativ. Preşedintele filialei PRM, D ...

PNL şi PD nu şi-au desemnat candidaţii pentru funcţia de primar

Deşi dupã constituirea alianţei PD-PNL la nivel judeţean (in septembrie 2003) liderii organizaţiilor locale ale celor douã formaţiuni, Elena Monu şi Cornel Pleşu, au anunţat vor participa la alegerile locale cu un candidat unic pentru funcţia ...

A fi sau a nu fi... liberal

Situaţia consilierului judeţean Cornelia Ursachi a devenit o mare necunoscutã. Dna Ursachi a fost aleasã iniţial pe listele PSDR, dar dupã fuziunea cu PDSR s-a inscris in PNL. La finele sãptãminii trecute, dupã o perioadã de tãcere şi de abs ...

PNL Vaslui, nemulţumit de "politizarea" Anului ştefan cel Mare

Liberalii vasluieni contestã modul de organizare şi atitudinea autoritãţilor judeţene demonstrate la deschiderea "Anului ştefan cel Mare", considerind cã momentul a fost speculat doar pentru campania electoralã a partidului de guvernã ...

Iniţiativã privind înfiinţarea unui partid al vlahilor, în Serbia-Muntenegru

Membrii comunitãţii vlahe din Serbia-Muntenegru au lansat duminicã o iniţiativã privind infiinţarea unui partid politic care, aşa cum s-a anunţat in cadrul unei intruniri desfãşurate la Bor, se va numi Partidul Democrat al Vlahilor. Potrivit s ...

Ion Iliescu a criticat atitudinea "fanariotã" a lui Emil Constantinescu

Scrisoarea inaintatã unor foruri europene de cãtre fostul preşedinte Emil Constantinescu, cu privire la libertatea de exprimare a presei in Romania, l-a determinat pe preşedintele Ion Iliescu sã catalogheze aceastã acţiune drept "nepotrivit ...

Gigi Becali a devenit preşedintele Partidului Noua Generaţie

Omul de afaceri Gigi Becali (patronul echipei de Fotbal Steaua Bucureşti) a fost ales simbãtã, in cadrul Consiliului Naţional al Partidului Noua Generaţie (PNG), cu unanimitate de voturi, in funcţia de preşedinte al formaţiunii. Becali a afirmat ...

Vom avea un nou partid al maghiarilor?

Deputatul UDMR Tibor T. Toro a confirmat public, simbãtã, la Tirgu Mureş, faptul cã se incearcã infiinţarea unui nou partid al maghiarilor. El a fãcut afirmaţia la lansarea cãrţii "Istoria politicii maghiare din Ardeal, 1989-2003", s ...

PNL şi-a desemnat candidaţii la Primãria Bacãu

Un cunoscut om de afaceri bãcãuan, Ovidiu Budeanu (42 de ani), a fost desemnat de cãtre liberalii drept candidat la funcţia de primar al municipiului. Absolvent al Facultãţii de electronicã şi telecomunicaţii din cadrul Universitãţii "Gh ...

În comunele din judeţul Vaslui, şedinţele de Consiliu Local se ţin în crîşme

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Vaslui a PRM, Corneliu Bichineţ, nu s-a sfiit sã recunoascã faptul cã, in unele comune, deciziile politice se iau in crişme. "Sã nu vã inchipuiţi cã in mediul rural se organizeazã intruniri de partid ...

Þãrãniştii îşi citesc viitorul în stele

Preşedintele Organizaţiei Municipale a PNÞCD Iaşi, Sorin Bouaru (candidatul formaţiunii la Primãrie), a anunţat ieri demararea unui sondaj de opinie comandat la o firmã de profil din Timişoara, rezultatele acestuia fiind aşteptate in cel mai s ...

Se întocmesc listele electorale

Preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD, deputatul Dumitru Bentu, ne-a spus cã in acestã vacanţã parlamentarã nu va avea timp de odihnã deoarece, impreunã cu preşedintele Organizaţiei Judeţene, deputatul Dumitru Buzatu, va trebui sã se d ...

Senatorul Flutur, cu jalba la Congresul Puterilor Locale

Vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur a anunţat cã se va plinge Congresului Puterilor Locale şi Regionale de la Strasbourg de faptul cã, in acest mandat, PSD şi-a dublat numãrul de primari din judeţ. Senatorul sucevean a arãtat cã fostul PDSR a ...

PNÞCD, împotriva manipulãrii prin sondaje

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNÞCD, Mihai Dorin, se declarã impotriva inducerii, de cãtre PSD, a unui "optimism de grãmadã", prin intermediul sondajelor de opinie prin care se spune cã datoritã actualei guvernãri populaţia ...

PNL acuzã PSD de "coafarea" realitãţii

Liderii liberali sint nemulţumiţi de preocupãrile "strategilor" PSD de "coafare" a realitãţii. "De la preluarea puterii, aceştia s-au gindit cã, dacã nu vor promova reforme economice menite sã imbunãtãţeascã nivelul ...

PNL, nedumerit în privinţa primelor şi cadourilor de sfîrşit de an de la regii

Consilierii municipali PNL solicitã regiilor din subordinea Primãriei sã prezinte public modul de repartizare a fondurilor pentru sfirşitul anului 2003, avind in vedere cã atit angajaţii, cit şi unele persoane din afarã, au beneficiat de prime, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei