Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea - BNR

Dimensiune font:

| 27-09-2024 10:25

Ultimii ani au reprezentat o perioadă complicată, în multe privințe, iar acest lucru a fost și continuă să fie resimțit la toate nivelurile societății. Din punct de vedere economic, am parcurs multe transformări, am reușit să evităm o serie de pericole importante și am fructificat unele oportunități, chiar dacă poate nu în aceeași măsură pe cât ne-am fi dorit sau pe cât ar fi fost posibil într-o situație mai puțin nefavorabilă.

Dinamica transformărilor și a provocărilor economice și sociale rămâne însă foarte accelerată, iar modul în care continuăm să răspundem acestora prin acțiuni pe termen scurt și demersuri strategice pe termen lung menține un impact considerabil asupra dezvoltării viitoare.

Tocmai de aceea, este important să nu pierdem din vedere faptul că orice perioadă de transformare și provocări structurale comportă și oportunități de dezvoltare și îmbunătățire. Acest lucru este știut, dar uneori nu se regăsește suficient în abordările politicilor structurale. De asemenea, este util să nu uităm să profităm cât mai bine de avansul important din perioadele anterioare, pentru că, în pofida faptului că multe lucruri nu sunt încă la nivelul pe care ni-l dorim, economia României a progresat foarte mult în ultimii 20 de ani. Nu o arată doar indicatorii; este vizibil în multe ipostaze și este confirmat în discuțiile cu investitorii străini și cu experții cu care colaborăm în relațiile internaționale.

Pentru că România este o parte integrată indisolubil a Uniunii Europene, multe dintre tendințele pe care le observăm pe plan local sunt efecte directe sau indirecte ale unor trenduri mai ample ale economiei europene și mondiale pe care le resimțim simultan cu partenerii noștri europeni. Totodată, preocupările și eforturile comune ale Uniunii sunt adesea oportunități pentru România de a-și exploata avantajele și potențialul în vederea dezvoltării și menținerii unui ritm ridicat de convergență, cu beneficii pentru economie și societate.

Din această perspectivă, provocările cu care se confruntă economia UE, evidențiate o dată în plus în raportul prezentat de Mario Draghi, merită să fie avute în vedere în efortul periodic de reevaluare a politicilor structurale și a planurilor strategice ale României privind dezvoltarea economică. Este util să reamintim că reputatul economist italian a fost, pe rând, director executiv al Băncii Mondiale, vicepreședinte pentru Europa al Goldman Sachs, guvernator al Băncii Italiei, președinte al Băncii Centrale Europene și prim-ministru al Italiei, acumulând o experiență și o influență profesională ce conferă o greutate aparte concluziilor pe care le formulează în raportul recent publicat. Chiar dacă anumite propuneri ale sale nu au generat unanimități, cred că este destul de probabil ca de o bună parte dintre recomandările raportului să se țină seama în modul în care va fi gestionată continuitatea strategiilor economice de către reprezentanții nou-aleși ai forurilor europene.

De altfel, nu ne aflăm în fața primului demers de analiză a decalajelor de dezvoltare și competitivitate cu care se confruntă UE în raport cu alte blocuri economice. Chiar în luna aprilie, un alt fost premier italian, Enrico Letta, a realizat un raport privind viitorul pieței unice și nevoia adaptării la provocările globale. Una dintre recomandările sale cheie era introducerea unei „a cincea libertăți” în UE, privind libera circulație a cunoștințelor și inovației precum și sprijinirea educației. Scopul asociat acestei propuneri era de a consolida infrastructura tehnologică și de cercetare, precum și de a elimina barierele în calea schimbului transfrontalier de cunoștințe. Încă de la acel moment, se acordă multă importanță mobilizării economiilor, promovării investițiilor, tranziției digitale și integrării în continuare a cadrelor de reglementare aferente acestor domenii. Un element aparte ce se desprindea din Raportul Letta era propunerea de intensificare a cooperării transatlantice și chiar de realizare a unei „piețe unice transatlantice”.

Revenind la Raportul Draghi, acesta este centrat pe ideea de recuperare a decalajului de competitivitate constatat în raport cu două zone economice cheie relevante pentru Europa pe piețele internaționale de bunuri și servicii, respectiv Statele Unite ale Americii și Republica Populară Chineză. Relevante pentru România sunt însă, în special, căile și acțiunile care sunt propuse pentru atingerea acestui obiectiv, dintre care merită amintite: îmbunătățirea productivității (inclusiv prin digitalizare și fructificarea avantajelor oferite de AI), sporirea investițiilor (în special în tehnologii și mijloace de producție), revizuirea mecanismelor pieței energiei, reducerea fragmentării pieței unice, utilizarea mai eficientă a resurselor și reducerea dependențelor externe, mai multă suplețe și armonizare a cadrului de reglementare, precum și simplificarea cadrului de decizie și coordonare europeană.

Așa cum arătam puțin mai sus, nici una dintre cele enumerate în Raportului Draghi nu reprezintă preocupări noi la nivel european, însă unul dintre meritele sale este că le pune într-o altă perspectivă, evidențiind interconexiunile și necesitatea imperativă de a acționa, mai degrabă mai devreme decât mai târziu. De aceea, consider că raportul este un nou punct de referință esențial pentru dezbatere, subliniind necesitatea reformelor, chiar și în contextul potențialelor critici din partea diferitelor state membre cu privire la unele dintre concluzii și propuneri.

Mai jos vom aborda pe rând câteva dintre temele raportului din perspectiva situației actuale a economiei noastre și a perspectivelor de dezvoltare pe care le avem.

Unul dintre factorii importanți care influențează competitivitatea este productivitatea muncii. Din această perspectivă, situația României este una mixtă. Figura 1 de mai jos realizată pe baza datelor furnizate de Eurostat și Bloomberg arată că în România, cumulat pentru perioada 2010-2023, avansul în termeni reali al nivelului productivității muncii pe oră lucrată a fost unul dintre cele mai semnificative din UE.

Figura 1: Evoluția în termeni reali a nivelului productivității muncii pe oră lucrată (2010=100)

Sursa: Eurostat, Bloomberg

 

Există însă două elemente care nuanțează evoluția favorabilă observată mai sus. În primul rând a existat în mod continuu pe parcursul perioadei de circa 13 ani menționată o volatilitate semnificativă, printre cele mai ample din regiune, a nivelului productivității muncii, așa cum reiese și din graficul de mai jos.

Figura 2: Variația anuală a nivelului real al productivității muncii pe oră lucrată (%)

Sursa: Eurostat

Totodată, nivelul nominal al productivității la care se afla România la începutul perioadei analizate a fost unul dintre cele mai reduse, plasându-se sub cel înregistrat în Bulgaria și de câteva ori mai mic decât în Polonia, Ungaria sau Cehia (așa cum reiese din Figura 3).

Figura 3: Nivelul nominal al productivității muncii pe oră lucrată (euro)

 

 

 

 

Sursa: Eurostat

 

Astfel, deși dinamica productivității în România a fost mai accelerată pe ansamblul perioadei, totuși nivelul nominal consemnat în anul 2021 era în continuare mai redus față de cel din Polonia, Ungaria și Cehia, chiar dacă decalajul s-a redus semnificativ față de cel existent cu 20 de ani în urmă. Ca în numeroase alte țări europene, există și în România o discrepanță importantă între nivelurile productivității aferente regiunilor, zona capitalei fiind aproape în toate cazurile cea care statistic concentrează valori adăugate mai mari și implicit un nivel de productivitate mai ridicat (după cum se observă în partea din dreapta a Figurii 3). O altă observație este că zona de nord-est se clasează și după acest criteriu pe locul cel mai nefavorabil între regiunile României, ceea ce nu surprinde, având în vedere investițiile și capacitățile de producție mai reduse și mai puțin evoluate tehnologic, cu doar puține excepții, pe care a reușit să le atragă în ultimele decenii. În medie, la nivel național rămânem semnificativ mai jos față de multe țări din jur, cu care ne aflăm în competiție directă pe piața unică europeană (principala destinație a exporturilor noastre).

Așadar, există în continuare mult spațiu pentru creșterea productivității, așa cum o demonstrează nivelul pe care îl consemnează în prezent economii din vecinătate, precum cea a Ungariei și Cehiei. Două dintre soluții, pe termen mediu și lung, sunt îmbunătățirea calificării forței de muncă și, respectiv, creșterea capacităților tehnologice.

·        Pentru prima dintre ele, drumul de urmat este adaptarea continuă și sporirea în timp a nivelului de formare, atât de bază, cât și specific profesional, al forței de muncă. Este un obiectiv permanent, dar la care, din păcate, am rămas semnificativ în urmă în ultimii ani.

·        Pentru cea de-a doua, continuarea investițiilor este de cea mai mare importanță, aici se fac pași importanți în perioada curentă, iar avansul a fost unul semnificativ, însă trebuie să adresăm riscul tot mai vizibil de încetinire a acestora din multiple cauze.

În ceea ce privește gradul de pregătire a forței de muncă, o serie relevantă de indicatori care arată perspectivele pe termen lung, mai ales în contextul noii economii, sunt cei referitori la competențele digitale. De altfel, digitalizarea este una dintre ariile abordate pe larg de raportul Draghi, tocmai pentru că există așteptări ca avansul tehnologiilor digitale să contribuie la un plus de productivitate la nivel global.

România încă punctează foarte bine la criterii legate de disponibilitatea internetului de mare viteză și tehnologiile utilizate pentru conectare, dar și alte țări au recuperat din decalajul pe care îl aveau în urmă cu mai mulți ani. De exemplu, la finele anului 2023, gospodăriile populației dispuneau de conexiune la internet cu viteza de cel puțin 1 gigabit pe secundă în proporție de 95% în România, 82% în Ungaria și 75% în Polonia (date Eurostat). Din păcate, în România avantajul conectivității a fost până în prezent exploatat pe deplin în mare parte doar de companiile din sectorul serviciilor IT și de specialiștii în domeniu (inginerii IT, programatorii etc.). Într-adevăr, valoarea adăugată creată de aceste segmente a contribuit incontestabil la creșterea PIB și la excedentul de balanță comercială al serviciilor în ultimii ani. Din păcate însă, tendințele curente indică o încetinire pentru acest sector, la nivel internațional și european. În contrapondere, se prefigurează o creștere semnificativă a importanței competențelor digitale de bază și de nivel mediu, deoarece, cu cât o pondere mai mare a forței de muncă dispune de astfel de pregătire, cu atât productivitatea muncii ar putea crește în contextul adoptării pe scară largă a noilor tehnologii în tot mai multe domenii ale activității economice. De aceea, este important să lărgim baza de fructificare a accesului favorabil la internet, profitând de acest avantaj pentru a spori calificarea actualei și viitoarei generații de angajați. De altfel, în lumea actuală, este oricum greu de imaginat un proces de educare și formare și educare care să nu implice competențe digitale cel puțin la nivel de bază.

Din această perspectivă, din păcate, România se plasează în prezent pe ultimele poziții în UE și la un nivel foarte redus în ceea ce privește ponderea populației care deține competențe digitale cel puțin la nivelul de bază, așa cum rezultă din Figura 4 de mai jos.

Figura 4: Ponderea persoanelor cu competențe digitale de bază și peste nivelul de bază (2023)

Sursa: Eurostat

Un alt domeniu care poate contribui la creșterea productivității în sectorul privat și poate aduce mai multă eficiență activităților desfășurate în sectorul public este digitalizarea autorităților publice. Datele publicate de Eurostat pentru anii 2022 și 2023 arată că, de exemplu, ponderea persoanelor care au utilizat internetul pentru a accesa pagini sau aplicații ale unor autorități publice cel puțin o dată în cursul anului respectiv este, în cazul României, cea mai mică dintre statele UE: doar aproximativ 23 la sută comparativ cu 30 la sută în Bulgaria, 71 la sută în Cehia, 76 la sută în Polonia și Ungaria și 69 la sută în medie la nivelul UE.

Datele de mai sus evidențiază că accesul la internet este doar o precondiție, care nu conduce la creșteri durabile ale abilităților și competențelor dacă nu este însoțit de un efort adecvat pe partea de educare și formare. Aceasta ar fi una dintre căile importante pentru menținerea unui ritm accelerat de creștere a productivității muncii și recuperarea în continuare a decalajelor față de țările vecine cu care concurăm la exporturi pe piața unică europeană.

Așa cum menționam anterior, cea de-a doua cale importantă este cea a investițiilor. Așa cum reiese din Figura 5, încă din anul anterior aderării la UE, România a beneficiat de un aport important al formării brute a capitalului fix la formarea PIB, la care au contribuit atât investițiile din sectorul public, cât și cele din sectorul privat, iar finanțarea acestora s-a realizat deopotrivă de la bugetul public național, din fonduri europene și prin investiții private autohtone și străine.

 Figura 5: Ponderea persoanelor cu competențe digitale de bază și peste nivelul de bază (2023)

Sursa: Eurostat

Observăm în figura de mai sus că, în perioada 2006-2015, România s-a clasat aproape permanent pe prima poziție în regiune din perspectiva ponderii investițiilor în PIB, alături de Cehia și mult peste nivelurile înregistrate în Polonia, Bulgaria sau Ungaria și peste media UE. Totuși, după criza financiară globală și mai ales în intervalul de timp 2016-2018, tendința a fost de scădere și de apropiere de media UE. Începând cu anul 2019 însă, contribuția formării brute de capital fix la formarea PIB a revenit pe creștere, atingând în 2023 un maxim al perioadei curente, de circa 27 la sută, valoare similară cu cea înregistrată în Cehia și în Ungaria și superioară mediei UE de aproximativ 22 la sută.

Datele de mai sus arată că suntem pe un trend favorabil al investițiilor, pe care este important să îl menținem și să îl orientăm cât mai mult posibil spre sectoarele cu valoare adăugată mare și care contribuie la exporturi sau la oferta internă de bunuri și servicii ce pot substitui importurile.

Pentru aceasta, asigurarea finanțării este deosebit de importantă. Pe lângă bugetul public și investițiile străine directe, contribuția capitalului privat autohton este crucială. În acest context, o abordare din Raportul Draghi care merită atenție și în România este accentul pus pe nevoia de a încuraja și facilita mobilizarea către piața de capital a resurselor financiare ale populației, care în Europa sunt în mod tradițional și în proporție dominantă păstrate în depozite bancare. Susținerea unui efortul investițional considerabil în vederea îmbunătățirii competitivității necesită reorientarea într-o proporție mai mare a acestora către piețele de capital (nu doar spre participații la capitalul firmelor, ci și spre investiții în obligațiuni emise de acestea).

Pentru aceasta este însă nevoie de un plus de încredere, care se poate câștiga prin îmbunătățirea cadrului de guvernanță și de protecție a investitorilor. De aceea, la nivel european, consolidarea și aprofundarea proiectului Uniunii Piețelor de Capital devin foarte importante și ne putem aștepta la noi actualizări ale cadrului de reglementare privind piața de capital, cu accent pe armonizarea supravegherii, dar și pe transparență și accesibilitate (deopotrivă pentru companii și pentru investitori).

În România, se observă deja o creștere a participării persoanelor fizice pe piața de capital, prin creșterea numărului de conturi de tranzacționare active, dar și a sumelor investite. Această evoluție a avut loc în paralel cu participări semnificative ale populației la emisiunile de titluri de stat dedicate acestora, multe dintre ele listate la Bursa de Valori București.

Tot în acest domeniu, Raportul Draghi menționează rolul în creștere pe care îl pot avea fondurile private de pensii, un sector insuficient dezvoltat în Europa față de SUA. Este încă un domeniu în care România are potențial ridicat de dezvoltare și de consolidare a progresului înregistrat în ultimii ani. Este suficient să menționăm că fondurile de pensii private din cadrul Pilonului II și Pilonului III din România, sistem înființat în 2008, cumulează peste 8 milioane de participanți, active de circa 8,6 la sută din PIB (aproximativ 152 miliarde de lei) și cumulează participații semnificative la capitalul multor companii importante pe plan local listate la Bursa de Valori București, fiind totodată investitori importanți în obligațiuni corporative și titluri de stat românești. Rolul important în economie pe care l-au dobândit în doar 16 ani are însă potențialul de a crește în continuare, nivelul activelor fiind încă foarte redus prin comparație cu media europeană (32% din PIB în 2022 conform Raportului Draghi).

Un al treilea element cheie pentru competitivitate îl reprezintă costurile materiilor prime și componentelor. În această privință, ultimii ani au adus schimbări majore pentru industria europeană, deopotrivă privind accesibilitatea materiilor prime și a componentelor importate, cât și prețul acestora. Suntem în mijlocul unei reveniri în forță a dezbaterilor privind modalitatea și proporția în care este eficientă și fezabilă o regândire a lanțurilor de aprovizionare, din rațiuni economice și strategice.

Indiferent de concluziile pe termen scurt și mediu ale polemicilor dintre școlile de gândire economică pe această temă, sunt piețe și tipuri de materii prime unde se poate face mai mult pentru a îmbunătăți accesul sau designul actual al mecanismelor de funcționare a piețelor atunci când vorbim de componentele reglementate ale acestora. Un bun exemplu este piața energiei electrice, care se confruntă cu o dispersie mare a prețurilor și cu nevoia de investiții importante în producție, stocare, rețele de transport și facilități de interconectare.

În domeniul energiei electrice, România are una dintre cele mai favorabile poziții din zonă în ceea ce privește combinația de resurse primare utilizate în producție (în funcție de perioadă și condiții, circa 60% din total provine, în părți aproximativ egale, din producția hidrocentralelor, a centralei nucleare de la Cernavodă și a regenerabilelor – turbine eoliene, panouri solare și biomasă). Avem însă volatilitate mare a prețului, mai ales atunci când trebuie să recurgem la importuri, situație care necesită soluții specifice bazate pe investiții pentru că induce perturbări importante în activitatea economică ce nu pot fi ignorate pe termen lung pentru că afectează competitivitatea unor sectoare industriale importante pentru echilibrul extern.

Lista temelor de interes readuse în prim plan de Raportul Draghi poate continua, iar analiza acestora în corelație cu situația din prezent a economiei românești, a potențialului și acțiunilor prin care putem să continuăm să ne dezvoltăm este întotdeauna utilă. Poate că, inclusiv din perspectiva României, unele lucruri nu sunt accentuate suficient, dar cred că raportul trebuie în primul rând privit ca un motiv în plus de a menține în actualitate nevoia de adaptare și reformă, ca un nou imbold pentru dezbateri profunde privind transformări care implică toate statele membre. Domeniile de acțiune pot fi completate și dezvoltate. De exemplu, poate că ar fi necesar în viitoarele politici europene un accent mai mare pe efortul de reducere a decalajelor economice dintre regiuni și actualizarea modului în care sunt privite criteriile de convergență și stabilitate economică.

În anul 1950, Robert Schuman a avut viziunea că „Europa nu va fi realizată dintr-o dată sau conform unui singur plan. Ea va fi construită prin realizări concrete care creează mai întâi o solidaritate de facto” (https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-eu/1945-59/schuman-declaration-may-1950_en). Cred că acest spirit de integrare graduală, dar ambițioasă, care prin obiective și soluții să genereze coeziune și să câștige susținerea tuturor națiunilor membre, este important să fie reamintit și menținut, iar apelul lui Mario Draghi pentru investiții și reforme cu scopul de a îmbunătăți competitivitatea merită să fie în continuare discutat, adaptat și preluat în strategiile viitoare la nivel european și național.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Vin ploile!

11:53

Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Cerere uriașă de dolari
26/09/2024 20:02

Respingerea planului de armistitiu propus Israelului si Hezbollah, aliatul Iranului, de către mai multe state occidentale, a ridicat nivelul aversiunii fată de risc pe plan international. Cresterea cererii de ...

Dunărea tot crește, iar localnicii se tem de inundații
25/09/2024 14:10

Debitul Dunării creste văzand cu ochii, iar localnicii stau cu frica-n san pentru că isi amintesc de inundatiile din 2006. Situatia ar putea fi critică la sfarsitul acestei săptămani, după cum arată pro ...

Toamna vine cu scumpiri în lanț: pe lângă inflație bubuie și efectele secetei
25/09/2024 11:30

Toamna anului 2024 nu vine numai cu temperaturi record, ci si cu scumpiri in lant, după cum anuntă analistii economici. Inflatia destul de ridicată din zona euro afectează si Romania, care de altfel e pe pr ...

România se îndatorează din ce în ce mai mult
24/09/2024 19:31

Pentru a putea sustine super-ofertele electorale, guvernul indatorează tot mai mult Romania si o pune intr-o pozitie delicată fată de marile agentii de rating, ceea ce ar putea majora costurile imprumuturilo ...

Marcel Boloș anunță că deficitul poate urca la 8%: Amnistia fiscală nu garantează încasarea restanțelor
24/09/2024 06:55

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre riscul ca deficitul să ajungă anul acesta la peste 8% că există acest risc din perspectiva veniturilor pe care le-au cuprins pe componenta de di ...

Impozitul progresiv iese din calcul. Explicația lui Marcel Boloș: 'Se potriveşte doar în perioadele în care statele sunt dezvoltate/ Continuăm cu cota unică'
24/09/2024 06:45

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătand că este nevoie in continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea ...

Afacerile românești se prăbușesc: Insolvențele cresc accelerat, facturile se plătesc mai greu și se deschid tot mai puține firme
23/09/2024 15:24

Afacerile romanesti o iau la vale. Numărul insolventelor a crescut in prima jumătate a acestui an cu 8,32% fată de aceeasi perioadă a anului trecut, relevă un studiu Coface Romania. Facturile se plătesc m ...

 Angajații consideră că training-urile nu le sunt de folos în activitatea de zi cu zi
23/09/2024 13:48

Majoritatea angajatilor se inrolează in programe de training pentru dezvoltarea personală, si nu pentru avansarea in carieră, arată un studiu realizat de EY Romania, punand sub semnul intrebării eficacitat ...

Uniunea Europeană a importat, în trimestrul al doilea din 2024, produse energetice în valoare de 94,9 miliarde de euro
23/09/2024 13:40

Uniunea Europeană a importat, in trimestrul al doilea din 2024, produse energetice in valoare de 94,9 miliarde de euro, ajungand la o cantitate totală de 117,9 milioane de tone, iar comparativ cu perioada sim ...

România, pe cale să fabrice propriul pistol-mitralieră. Îndeplinește criteriile NATO și poate trage 600 de gloanţe pe minut
23/09/2024 04:59

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM - Automatul Kalaşnikov, a fost dezvoltată incă din anul 2021 la Fabrica de Arme de la Cugir, in prezent aflandu-se in stadiul de prototip industrial. Co ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei