Autorităţile locale caută soluţii la explozia numărului de cazuri sociale

zona-saraca-620x330

Dimensiune font:

| 21-01-2022 13:00

Lipsa unui loc de muncă, a resurselor financiare, singurătatea vârstnicilor, mai ales în perioada pandemiei, sunt factori care au contribuit la creșterea numărului de cazuri sociale la Iaşi, în ultimii ani. Autoritățile locale din comunele judeţului fac eforturi considerabile pentru ca toate cazurile din comunitate să fie soluţionate pozitiv, astfel încât toţi cetăţenii să poată avea un trai decent.

Comuna Ciortești are 4.000 de locuitori, iar câteva zeci de persoane beneficiază de ajutoare sociale. Peste 60 de persoane cu handicap primesc indemnizație de 1.500 de lei pe lună şi mai sunt și situații în care persoanele nu au niciun fel de venit și beneficiază de un simplu ajutor social de 142 de lei. Pentru a-i ajuta, autoritățile locale de aici încearcă să găsească sprijin de la organizațiile non-guvernamentale.

„La nivelul comunei Ciortești avem doi asistenți sociali și încercăm să monitorizăm întreaga activitate socială. Sprijinim familiile nevoiașe, avem două case construite până acum cu sprijinul fundațiilor. Nu este o comună foarte mare deci nici numărul cazurilor sociale nu este foarte mare dar încercăm prin sprijinul ONG-urilor și a proiectelor cu finanțare să ajutăm cât putem pentru că nu avem resurse suficiente. O contribuție importantă pentru comunitate este adusă și de părintele Damaschin care are în grijă zece familii cu copii. Vrem să desfășurăm și un proiect cu masă caldă. Deci facem tot ce ne stă în putere ca să ajutăm”, a declarat Alina Apostol, primarul comunei Ciortești.

Moșna, lider la asistenți maternali

La nivelul comunei Moșna există doi asistenți sociali care operează zeci de dosare. În prezent, sunt depuse dosare sociale pentru alocatie de susținere - 70, pentru ajutor social - 60, ajutoare pentru încalzire - 140. De asemenea, autoritățile locale au în evidență 57 de asistenți maternali cu 121 copii.

„Avem dosare pentru Comisiile de Expertiză aproximativ 15 lunar. Trebuie să mai adăugam și existența unui Centru de zi pentru persoane vârstnice, unde avem încadrat  un asistent social care are în evidență 40 persoane. Pentru bătrâni am decis înființarea unei unități de îngrijire la domiciliu, pentru zece persoane vârstnice! Din nefericire, având această activitate deosebit de complexă am solicitat la Direcția de Sănătate Publică Iași finanțarea unui post de asistent medical comunitar, însă fără succes, a completat Georgel Popa, primarul comunei Moșna.

La nivelul Comunei Plugari, din rândul persoanelor vulnerabile fac parte cei cu vârsta de peste 60 ani. Autoritățile spun că ar trebui implementate în toate comunele din județul Iași programe de susținere a acestor cazuri sociale.

„Există o primă problemă în rândul acestei categorii de persoane vulnerabile, și anume, faptul că neîndeplinind condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind vechimea necesară în muncă, ei nu pot beneficia de pensie, respectiv de asigurare de sănătate. Un efect negativ ar fi faptul că acești vârstnici nu își pot procura medicamentele de care au nevoie și nu se pot întreține singuri. În ceea ce privește îmbunătățirea situației depistate în rândul persoanelor vulnerabile, consider că o primă măsură imperios necesară ar fi dezvoltarea unui sistem eficient de servicii sociale destinate reducerii riscului de marginalizare și excluziune socială. Avem nevoie de schimbări legislative, de politici sociale, de fonduri în sensul că sistemul de protecție social trebuie să încurajeze inițiativele de incluziune socială, să vină în sprijinul acestor persoane și să putem acorda un venit minim garantat pentru a-și putea procura singure medicamentele de care au nevoie, a declarat Paul Mursa, primarul comunei Plugari. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei