ERR(8): Notice: Undefined variable: GDPR
ERR(8): Notice: Undefined variable: GDPR_CONSENT_755
Botoșaniul are încă două drumuri noi

Botoșaniul are încă două drumuri noi

drumBT

Dimensiune font:

| 18-08-2022 13:29

 Lucrările au costat 6,5 milioane de euro.

 

Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani a anunţat, miercuri, finalizarea lucrărilor lucrările de intervenţie pe două sectoare de drum judeţean, care au fost afectate de alunecări de teren.

Lucrările de stabilizare a versanţilor de pe drumurile judeţene DJ 296, Roma - Nicşeni, şi DJ 293, Dumeni - Havârna, au fost realizate din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii, în baza unor proiecte a căror valoare totală s-a ridicat la 6,5 milioane de euro.

 Botoşănenii pot circula în condiţii foarte bune pe aceste sectoare de drum care, în trecut, puneau mari probleme traficului. Lucrările de la Roma - Nicşeni şi Dumeni - Havârna au fost foarte complexe. În primă fază, au avut loc intervenţiile pentru stabilizarea versanţilor, care s-au ridicat la aproximativ 6,5 milioane de euro şi care au fost finanţate de către Compania Naţională de Investiţii. Apoi, din bugetul asigurat de CJ, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a efectuat lucrările la noua cale de rulare, a căror valoare a depăşit un milion de euro, a declarat preşedintele CJ, Doina Federovici.

 La Compania Naţională de Investiţii sunt, în diferite stadii de analiză, proiecte pentru stabilizarea altor trei sectoare de pe DJ 296, care prezintă probleme din cauza alunecărilor de teren. Un prim sector, de 2,6 kilometri, este situat la ieşirea din municipiul Botoşani spre localitatea Roma, iar un al doilea de 1,35 kilometri este situat în vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma şi altul de jumătate de kilometru de la intrarea în Dorobanţi.

Nicolae DRUMEA 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:40

Sâmbătă începe pelerinajul la Sfânta Parascheva!
07/10/2022 14:59

Primăria Municipiul Iasi va organiza in această lună cea de-a XXXI–a editie a manifestărilor reunite sub genericul Sărbătorile Iasului. O hotărare care vizează calendarul evenimentelor programate ...

„Ești o minune
07/10/2022 13:45

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener, anuntă organizarea expozitiei de artă vizuală ,,ESTI O MINUNE”, in perioada 11 – 16 octombrie 2022, la Palatul Cultu ...

 Premiera spectacolului „1984” deschide stagiunea Teatrului Național Iași
07/10/2022 13:45

Teatrul National Iasi anuntă deschiderea stagiunii la Sala Mare, pe 9 octombrie, ora 19:00, cu un eveniment exceptional: premiera spectacolului „1984” de George Orwell, o adaptare de Robert Ic ...

Aproape 6 ani de puşcărie pentru o tâlhărie comisă din greşeală
07/10/2022 12:59

Ciprian S. din Manzăteşti a lucrat, in toamna lui 2021, ca ingrijitor de animale la o stană din Moraviţa, judeţul Timiş. Pentru munca prestată, in afară de cazare şi masă, ciobanul a primit 6.300 lei. ...

Primii pelerini au sosit deja la Iași
07/10/2022 12:09

 Pelerinajul la Sfanta Cuvioasă Parascheva va incepe sambătă, 8 octombrie, cand, de la ora 6, racla cu sfintele moaste va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană in cadrul tradiţionalei procesiuni si v ...

Iaşul, blocat!
07/10/2022 11:59

    Organizarea numeroaselor manifestări din cadrul Sărbătorilor Iaşului va impune o serie de modificări şi restricţii ale traficului auto. Astfel, de astăzi, 7 octombrie, ora 24.00 şi pan ...

Campionii Marius și Ionela Cozmiuc, premiați la Primăria Suceava
07/10/2022 11:17

Campionii europeni la canotaj, Marius și Ionela Cozmiuc, au fost premiați astăzi de către municipalitatea suceveană. Ionela Cozmiuc a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al muni ...

 Nemțenii, nevoiți să interacționeze cu robotul virtual al Primăriei
07/10/2022 11:16

  Primarul municipiului Piatra-Neamt a anuntat că toti cetătenii care vor dori să comunice cu Primăria vor fi nevoiti să relationeze cu un robot virtual. Măsura face parte din cel de-al doilea proie ...

Expoziție de ciuperci comestibile în Grădina Botanică
07/10/2022 11:00

Începand de sambata, 8 octombrie 2022, ora 11.00, pană duminică, 9 octombrie 2022, ora 18.00, va invitam sa vizitati expozitia anuala cu specii de ciuperci comestibile si toxice, colectate din sectiile ...

 Opt suceveni încătușați, după o șicanare în trafic!
07/10/2022 10:45

  Politistii Sectiei de Politie Rurală 5 Dărmănesti au fost sesizati, marti seara, de către o femeie din satul Humoreni, comuna Comănesti, despre faptul că in zona drumului public din localitat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei