De ce nu are Iaşul zgârie-nori?

1zgarie-nori

Dimensiune font:

| 24-05-2022 10:17

Clădirile înalte ale oraşului pot fi numărate pe degetele unei singure mâini * turnul Palas, hotelurile „Unirea” şi „Europa” şi fosta clădire „Petre Andrei” sunt singurele clădiri înalte ale oraşului, aceasta întrucât specialiştii afirmă la unison că vizibilitatea Palatului Culturii (şi a altor monumente istorice) nu trebuie obturată * tentative de a se construi clădiri impunătoare au mai fost, însă în cele din urmă proiectele au fost stopate * situaţia s-ar putea schimba în viitor, odată cu apariţia unei noi generaţii de arhitecţi, mult mai curajoasă şi care va avea la dispoziţie o tehnologie mult mai avansată în comparaţie cu predecesorii lor

 

 

Etichetat de actualul edil ca fiind Dubaiul Estului, într-un context foarte larg, cu conotaţii economice („Regiunea de Nord-Est a României este una dintre cele mai sărace din Europa de Est, iar Iaşul este o oază, un fel de Dubai în mijlocul deşertului”, după cum aprecia primarul Mihai Chirica), Iaşul nu excelat niciodată la capitolul clădiri înalte. Construirea, în 1960, a Hotelului „Unirea” a reprezentat, pentru localnici, o a opta minune a lumii, nefiind ieşean care să nu se laude cu faptul că a urcat la etajul al 13-lea pentru a vedea panorama oraşului de la o înălţime de 58 de metri. Clădirea din centrul oraşului a deţinut, ani la rând, titlul de cea mai înaltă clădire din oraş, în ciuda faptului, că în perioada 1990-2000 a apărut cel de-al doilea zgârie-nori al oraşului: Hotel Europa. Avea, însă, cu trei metri mai puţin decât Unirea, însă aspectul şi funcţiunile clădirii - alucobond şi sticlă, centru de afaceri, cazino etc - o făceau cea mai atractivă a unui oraş rămas, totuşi, ancorat în trecut.

În 2005, ierarhia a fost dată peste cap. Peste drum de Hotel Europa a fost ridicată Universitatea „Petre Andrei“. La cei 65 de metri, deasupra tuturor blocurilor din oraş, proprietarii imobilului au trebuit să amplaseze lumini de avertizare pentru cei care zburau la altitudine joasă. Avea tot 13 etaje, la fel ca şi „Unirea”, dar cu şapte metri mai mult. „Panorama Iaşului se vede splendid de la ultimul etaj al Universităţii. De sus se văd toate cele şapte coline, zona industrială, mănăstirea Cetăţuia, Universitatea Cuza, cartierul Tătăraşi”, spunea, atunci, Doru Tompea, rectorul Universităţii „Petre Andrei“, care, ulterior, avea să fie preluată de UMF Iaşi.

Doar patru turnuri în centrul oraşului

Paradoxal, odată cu boom-ul imobiliar de după anul 2000, Iaşul nu s-a îmbogăţit cu alte clădiri înalte. Pe de o parte poate fi vorba de o reţinere a dezvoltatorilor imobiliari, atât timp cât ridicarea unui zgârie-nori ar fi însemnat costuri astromice (Hotel Europa, de exemplu, a costat 18,3 milioane de dolari), însă, pe de altă parte, nici PUG-ul oraşului de la acea vreme nu oferea perspective pentru dezvoltarea pe verticală. „Arhitecţii oraşului au respins ideea unui centru aglomerat, cu clădiri înalte. Mă refer la Centrul Civic, la capătul Bulevardului Anastasie Panu, intersecţie cu strada Elena Doamna, singura care se preta pentru clădiri înalte. De altfel, în PUG, era etichetată drept subzonă a clădirilor înalte, construite în regim continuu/înşiruit, retrase faţă de aliniament, însă în urma unui concurs de soluţii organizat parcă prin 1994, fuseseră avizate maxim patru turnuri”, susţine un fost angajat al Serviciului Urbanism din Primăria Iaşi. Evident, factorul determinant în toată această dispută l-a constituit Palatul Culturii, a cărui vizibilitate nu trebuia obturată în vreun fel. La acestea se adaugă şi unele decizii ale edililor, Simirad, de exemplu, neacceptând să se ridice vreo clădire în zona parcului din Elena Doamna, cu toate că, legal vorbind, acolo existau proprietari.  Nu în ultimul rând, s-a adus în discuţie faptul că există turnuri în marile oraşe, însă acestea nu sunt poziţionate în centrul oraşului, inducându-se ideea că eventualele clădiri înalte trebuie ridicate la periferie.

Turnul din Tudor

Odată cu trecerea anilor, celor două turnuri din zonă li s-a adăugat cel de-al treilea, însă pe capătul dinspre Sf. Lazăr. Este vorba, fireşte, de United Business Center 3, parte componentă a ansamblul Palas, care, cu cei 73 de metri, a devansat clădirea fostă UPA. Se întâmpla în mai 2012. Mai nou, tot Iulian Dascălu vrea să doboare recordul în materie. Dacă proiectul turnului de peste 100 de metri  pe locul unde a funcţionat până nu demult benzinăria Petrom, teren cumpărat de Iulius Group, a fost limitat la cel mult înălţimea clădirilor din zonă, Dascălu va realiza, totuşi, cea mai înaltă clădire din oraş, dar în Tudor Vladimirescu. Astfel, proiectul firmei Iulius Group SRL vizeză extinderea Iulius Mall cu un turn de 26 etaje şi 120 metri în înălţime, turnul urmând a fi ridicat pe o suprafaţă de 32.131 de metri pătraţi.

Supremaţia lui Dascălu în materie de clădiri înalte a fost ameninţată, câţiva ani, de Cristin Zămosteanu. Acesta  a început construcţia unei clădiri cu 28 de nivele, dintre care şase sunt în pământ, pe strada Elena Doamne, în faţa fostului Hotel Europa. Deşi a beneficiat de un certificat de urbanism, în 2020, construcţia a primit aviz negativ de la Direcţia pentru Cultură. Turnul urma să aibă 155 de metri, dar lui Zămosteanu i s-a aprobat o clădire cu parter, de 2,6 metri întrucât acest zgârie-nori urma să se ridice în zona centrului istoric, chiar în zona de protecţie a Bisericii Albe. Direcţia i-a cerut lui Zămosteanu un PUZ pentru o zonă construită protejată, document pe care investitorul nu l-a obţinut.

Fără clădiri înalte în zonele protejate

Rugat să-şi exprime punctul de vedere referitor la faptul că Iaşul nu dispune de clădiri înalte, arhitectul Iulian Nicolau, şeful Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Iaşi a oferit un răspuns tranşant: „Putem construi ce vrem, însă nu oriunde. Fără îndoială, clădirile înalte sunt necesare în Iaşi, însă nu le poţi ridica fără un studiu concludent privind percepțiile vizuale și conurile de perspectivă spre mănăstirile din jurul orașului, mă refer aici la Galata şi Frumoasa. Deci spun un nu hotărât turnurilor în zona centrală, care trebuie protejată de astfel de inițiative”, a afirmat arhitectul ieşean, care a ţinut să amintească faptul că ridicarea turnului din proximitatea Palas, pe zona fostei benzinării Petrom, ar fi adus atingere nu doar vizibilităţii Palatului Culturii, ci şi celuilalt monument-simbol, Mănăstirea Trei Ierarhi. „Lucrurile se schimbă radical dacă ne referim la alte zone din oraş. Zona Industrială, de exemplu, se pretează pentru clădiri înalte”, a mai spus Iulian Nicolau. Arhitectul ieşean mai crede că viitorul va aduce modificări substanţiale în ceea ce priveşte estetica oraşului şi că, în curând, pot apărea propuneri curajoase. „Asistăm la un schimb de generaţii. Vin din urmă arhitecţi umblaţi prin lume, cunoscători ai tehnologiilor care avansează de la o zi la alta, aşa că ne putem aştepta la proiecte îndrăzneţe”, mai crede şeful Comisiei de Urbanism. Totul e ca aceştia să fie lăsaţi să se exprime, vocile lor, alături de cele ale altor profesionişti, trebuind să fie mai puternice decât cele ale unor angajaţi din administraţia oraşului care iau decizii fără a analiza judicios impactului real al dezvoltării urbane propuse spre autorizare.

Proiecte ambiţioase în Tătăraşi şi Păcurari

De altfel, asistăm deja la propuneri pentru ridicarea de clădiri înalte. Un alt proiect este cel al turnului de 75 metri (22 etaje) din Tătăraşi, în complexul Iaşi Green Park, cu toate că față de proiectul iniţiat în 2018, regimul maxim de înălțime a scăzut de la 22 etaje la 20 etaje. Un alt turn va răsări în capătul Păcurari-ului, în dreptul rampei de ieşire a pasajului Canta. Ansamblul va cuprinde un bloc cu 14 etaje şi alte cinci tronsoane cu un regim de înălţime de până la 6 etaje, însă turnul central va avea o înălţime de 62 metri. După mai multe încercări, în 2019, a obținut cu greu avizul Comisiei de Urbanism, însă, ulterior, dezvoltatorul a vândut terenul cu proiect cu tot. Acum, mai mulţi asociați au preluat proiectul care mai are nevoie de un aviz de la Comisia de Monumente, dar  pentru o clădire de 10 şi nu de 14 etaje. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
18/04/2024 19:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Premieră absolută la Teatrul Național Iași - „De dinaintea amintirii”
18/04/2024 16:52

O nouă productie a Teatrului National Iasi este pregătită de lansare. Premiera absolută a spectacolului „De dinaintea amintirii” după David Vann, in regia lui Florin Caracala, va avea loc pe 20 ...

Începe
18/04/2024 15:15

  Casa de Cultură a Studentilor Iasi si organizatiile studentesti anuntă cea de-a XXIV-a editie a Festivalului Studentilor Ieseni "FEStudIS" În perioada 20 - 28 Aprilie, Casa de Cultur ...

Drumul spre noua ta casă începe vineri la Salonul Imobiliar Palas
18/04/2024 14:48

Drumul spre noua ta casă incepe vineri la Salonul Imobiliar Palas Iaşi, 18 aprilie 2024 O locuintă nouă este un vis implinit si dacă ti-ai propus ca anul acesta să faci marele pas, dar incă nu ai găsi ...

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro
18/04/2024 12:49

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (Romania) efectuează astăzi percheziţii in mai multe locaţii, inclusiv in instituţii publice, din judeţul Botoşani, in cadrul unei anchete privind o fraudă ...

Două firme se luptă pentru un contract de câteva milioane de euro, la Colegiul „Mihai Eminescu”
18/04/2024 08:26

Pe adresa Primăriei Municipiului Iasi (PMI) au fost primite două oferte la licitatia pentru lucrările de reabilitare termică si eficientizare energetică a Colegiului National „Mihai Eminescu”. ...

Elevii ieşeni vor să cucerească Hong Kongul
18/04/2024 08:25

Primarul Mihai Chirica a premiat, miercuri, mentorii şi membrii echipei First Carol Generation din cadrul Clubului de Robotică CaroLIIS al Şcolii Primare Carol I. Ei vor reprezenta Romania la First Lego Leag ...

Construcţiile s-au convertit în motorul economiei ieşene
18/04/2024 08:24

* aici, necesarul de personal a urcat la 4717 * in servicii situaţia nu-i deloc una fericită * doar cinci locuri de muncă in comerţ, 24 in HoReCa, iarăşi nimic in asigurări, tot cele 15 posturi de şofer ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei