Dublu asasinat la Corni, Vaslui

9c8efda9-9148-4fd2-9422-a59455181303

Dimensiune font:

| 05-12-2021 13:12

*  un accident rutier minor a condus la descoperirea unui dublu asasinat, la Vaslui * șoferul, în vârtă de 67 de ani, își ucisese soția, de 70 de ani, și copilul de 46 de ani, cu lovituri de topor, apoi a fugit de la locul faptei

În urma unui accident rutier minor petrecut în această dimineață în localitatea Costești (Vaslui) a fost solicitată intervenția echipelor de Poliție și a celor de la Ambulanță. Odată ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că un autoturism a ieșit în afara carosabilului, fără urmări grave. Șoferul, în vâstă de 67 de ani, de fapt singurul pasager din autoturism, suferise răni minore, deși avea foarte multe urme de sânge pe haine, iar la fața locului urma să ajungă o ambulanță B2 cu asistent medical, de la Vaslui.

Spre surprinderea generală, șoferul a declarat autorităților că și-a ucis soția și fiul, acasă, la Corni, comuna Albești....

A fost trimis echipajul TIM de la Vaslui, dar și reprezentanți ai Primăriei din comună, care au confirmat informația.

Sotia acestuia, de 70 de ani, si fiul de 46 de ani aveau răni incompatibile cu viața, fiind uciși cu lovituri de topor.

„La data de 05 decembrie 2021, ora 10.40, am fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la un accident rutier produs pe drumul național DN 24 din localitatea Costești, județul Vaslui, în care este implicat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, iar conducătorul auto, un bărbat din localitatea Corni-Albești, județul Vaslui, în vârstă de 79 de ani, prezenta pete de culoare brun-roscată pe haine, despre care declară că aparțin soției și fiului său pe care i-ar fi omorât la domiciliu. La fața locului s-au deplasat echipaje de polițiști din cadrul Serviciului Rutier și o echipă operativă de cercetare a Serviciului de Investigații Criminale Vaslui. La locuința din localitatea Corni-Albești, comuna Albești, județul Vaslui au fost găsite două persoane, o femeie în vârstă de 79 de ani și un bărbat în vârstă de 46 de ani,(soția și fiul) decedate. Acestea prezentau urme de violență la nivelul superior al corpului. Prezumtivul autor se află în custodia polițiștilor. Întrucât în urma cercetărilor efectuate în cauză a fost conturată suspiciunea comiterii unei infracțiuni contra vieții (omor), cercetările au fost preluate de către Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, competent să efectueze urmărirea penală.”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei