Un militar, dovedit ca hoţ, a fost iertat de către magistraţi
Dimensiune font:
* aflat în concediu, a furat un cablu USB şi un încărcător din supermarket
După un an de anchete şi termene de judecată într-un dosar de furt, soldatul M.L.D., angajat al unei unităţi militare din Capitală, a scăpat cu basma curată. Astfel, prin sentinţa pronunţată la mijlocul acestei săptămâni, magistraţii de la Tribunalul Militar Iaşi au decis renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de militarul bucureştean. Un hoţ dovedit fără niciun fel de dubiu.
Furtul a avut loc în data de 19 noiembrie 2023, în jurul orei 14.00, când M.L.D. a luat de pe rafturile unui supermarket din Iaşi două cutii de pe un raft ce conţineau un cablu USB şi un încărcător şi a mers în cabina de probă, iar după ce a ieşit s- a îndreptat spre casele de marcat şi a trecut de acestea, fără să achite produsele menţionate anterior.
N-a apucat să iasă din magazin, agentul de pază îi observase mişcările pe camerele de supraveghere, l-a oprit, l-a condus la camera de interpelare, soldatul n-a avut încotro şi a deşărtat conţinutul rucsacului. Prejudiciul a fost recuperat, dar, conform uzanţelor, a fost chemată poliţia şi s-a deschis dosar penal. Inculpatul a recunoscut imediat, a mai dat şi amănunte în plus, dar irelevante pentru caz, dar a motivat că n-a intenţionat să fure. A probat produsele, le-a pus în rucsac şi, până la casa de marcat, a uitat de ele.
Într-un final, magistraţii militari ieşeni l-au iertat, aşa încât el îşi păstrează serviciul. O condamnare i-ar fi adus demiterea. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau