Boloni dă cărţile pe faţă

boloni
boloni1

Dimensiune font:

| 26-01-2022 18:34

 La nici 24 de ore de la numirea lui Edi Iordănescu în funcţia de selecţioner al României, aşa cum promisese de fapt, Ladislau Boloni a susţinut o conferinţă de presă în care a explicat, pe îndelete, de ce s-au împotmolit negocierile dintre el şi FRF. A detaliat ceea ce l-a nemulţumit în contractul propus, ceea ce l-a făcut să renunţe la ultima şansă de a deveni selecţionerul primei reprezentative.

„Să fii selecţionerul echipei naţionale a ţării tale este o onoare deosebită, o mândrie personală şi o responsabilitate în acelaşi timp. Am fost căutat de Federaţia Română de Fotbal pentru a ocupa această funcţie şi am acceptat să discutăm. După atâta hoinăreală să spun aşa în fotbalul mărişor, în fotbalul european, visul meu era să termin cu tricoul echipei naţionale. De ce lucrurile nu s-au realizat? În cariera mea de antrenor am semnat multe contracte, dar niciodată nu m-am izbit de atâtea probleme ilogice. Nu m-am izbit niciodată de atâtea probleme, care poate pentru alţii erau minore. Dar pe mine aceste probleme care se adăugau mă deranjau şi simţeam că îmi va fi greu să dau totul la echipa naţională. Pentru că dacă Boloni se întoarce acasă, atunci Boloni trebuie să reuşească. Şi pentru a reuşi trebuie să dai 150% din tine. Iar lipsa acestei logici m-a împiedicat să fac pasul înainte. Supărat nu sunt după ce s-a întâmplat, dar trist sunt!

Eu nu am semnat niciodată un contract căruia să nu-i cunosc data sfârşitului. Un contract în mediul profesionist este, de exemplu, din 1 iulie până în 30 iunie anul următor. Deci mereu există o dată când se pune punct. În contractul propus au fost trei puncte... care aceste puncte aveau repercursiuni şi asupra celorlalte probleme. Contractul era până la sfârşitul Campionatului European din 2024, cred la 24 iulie. Dar el se putea încheia şi la 24 iunie... dacă ce? Apoi, dacă suntem la baraj, se poate încheia şi în primăvara aceea. Iar dacă nu suntem la baraj, atunci se termină în 23 septembrie sau octombrie. Asta dacă nu sunt dat afară înainte pentru că nu am îndeplinit obiectivul Liga Naţiunilor. Deci eu semnez până când? Eu credeam că obiectivul principal EURO 2024 rămâne obiectiv principal şi nu-l încurcăm cu unul secundar care putea să mă pună pe mine într-o situaţie deosebit de dificilă. De aceea spun că eu nu am văzut până acum un contract fără o dată de terminare fixă”, a explicat Boloni.

 

 

„În trei ţări diferite am fost numit antrenorul anului”

Nu doar hocus-pocus-ul cu obiectivele şi cu durata contractului l-au nemulţumit pe primul fotbalist care a ajuns la 100 selecţii în echipa naţională a României, ci şi faptul că federalii nu l-au tratat pe măsura palmaresului său ca tehnician.

„Se spune că alţi antrenori au acceptat lucrurile cu care Boloni nu a fost de acord, de ce oare? Eu nu încep prea des discuţiile cu 'eu'... dar de data asta am s-o fac. Cu tot respectul faţă de foarte mulţi antrenori români, eu, Ladislau, Laszlo sau Loţi Boloni, cum vreţi, am fost cel care a luat pentru prima oară în fotbalul românesc tricoul cu numărul 100 al echipei naţionale. Eu am avut şansa să iau cu colegii mei dragi Cupa Campionilor Europeni şi să o aduc la Otopeni să o arăt oamenilor. Merg mai departe... de eu îndrăznesc să cer altceva? Pentru că iarăşi eu l-am ajutat pe Petr Cech, am făcut antrenamente speciale cu Raphael Varane, cu Mangala, cel mai scump fundaş din lume timp de 5 ani... cu mine Alexander Frei a devenit golgheterul Franţei, am lucrat cu Yoann Gourcuff, cu Fellaini, cu Witsel... cu ăştia am lucrat eu. Nu cu Bela, Gheorghe sau mai ştiu eu cine, că nu vreau să jignesc pe cineva. Deci am lucrat cu Ronaldo, cu Quaresma, Hugo Viana, dar şi cu români, cu Rădoi sau Marius Niculae. Pe care i-am luat, i-am scuturat şi mi-au oferit recompense. Deci eu în trei ţări diferite am fost numit antrenorul anului, eu am câştigat campionate în fotbalul occidental, şi cupe şi supercupe. Timp de 25 de ani am lucrat în fotbalul occidental. Şi atunci Boloni poate să spună că doreşte un anumit lucru.

În contractul propus obiectivul principal era calificarea la Campionatul European din 2024, un obiectiv care mă interesa deosebit de mult. Ar fi fost ultimul tricou cu tricolor pentru mine. Dar mi-am dat seama că obiectivul principal vine pe plan secundar... a fost un obiectiv intermediar, Liga Naţiunilor, pe care eu l-am considerat o piedică pentru continuarea muncii. Acest lucru tot revenea în discuţii şi m-a pus foarte mult pe gânduri. Simţeam că oamenii mă doresc, dar apoi aceeaşi propoziţie se formula cu semnul întrebării la sfârşit. Oamenii mă doresc? În discuţiile cu domnul Burleanu, un tânăr educat, simţeam că mă doreşte. Dar ceea ce reieşea  pe urmă nu acoperea cuvintele sale. Pentru că dacă mă vrei cu adevărat, mă laşi să muncesc. Dar tot timpul apăreau aceleaşi piedici. Şi mi s-a înfiripat la un moment dat şi mie ideea că oare într-adevăr mă doresc? Răspunsul lor a fost: 'Da, sigur'. Dar contractul îmi spunea total altceva”.

 

 

„România rămâne, totuşi, ţara mea. Am buletin românesc!”

Deşi n-a mai antrenat în România din 2001, Boloni n-a rămas străin de fotbalul nostru. Pregătise un plan pe termen lung şi propusese un staff pretenţios. N-a fost să fie. Ar vrea să-şi încheie cariera în ţară, pentru că se simte român: „În staff aş fi dorit ca secund să vină Adrian Ursea. L-am cunoscut şi mi-a plăcut gândirea lui. Nu neapărat aveam aceleaşi idei, dar Adrian putea să vină cu aceleaşi exigenţe... nu vreau să jignesc fotbalul românesc, dar venea cu aceleaşi exigenţe occidentale. Mi s-a spus însă că ar fi bine un om care cunoaşte mai bine fotbalul românesc. Am înţeles şi am optat pentru alţi doi, Liviu Ciobotariu şi Emil Săndoi. Între ei doi sau chiar amândoi. Apoi am avut şi o idee, Adrian Mutu... despre care auzeam că ar fi în cărţi (- pentru a fi selecţioner)... iar Germania lucra cu o asemenea idee, adică de a pregăti următorul selecţioner. Aşa că m-am gândit la Adi Mutu (n.r. - ca secund), dar nu am l-am contactat, nu am dezvoltat această idee. Cei de la FRF mi-au propus staff-ul lui Mirel, mai puţin Dică. El se duce cu Mirel, dar restul mi s-au propus. Pentru că ei cunosc tinerii jucători.

Pentru mine acum a fost o oportunitate foarte frumoasă să mă urc poate în ultimul tren. Plec puţin trist pentru că visam altceva. Dar în ultimul timp au mai fost oportunităţi pentru mine, am fost în Grecia şi am spus nu unei echipe, am fost şi în Slovacia şi apoi am zis nu. Dacă ar mai veni o ofertă din campionatul României m-aş gândi şi aş analiza situaţia mea. Sunt lucruri care se schimbă în decursul anilor, ceea ce a fost valabil acum 15-20 de ani, acum nu mai e. În acelaşi timp recunosc că sunt 2-3 preşedinţi în ţară cu care am avut discuţii şi păstrez o relaţie foarte bună. România rămâne totuşi ţara mea, am buletin românesc!”. Ioan TÂRNOVEANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
De doi bani salvare pentru Poli, fără speranță pentru Botoșani!
29/03/2024 01:01

* in ultimele 8 partide disputate in SuperLigă, Iasul a castigat doar un punct in fata botosănenilor, a marcat 3 goluri si a primit 18! * de aici pleacă partida de sambătă după-amiază, de la Botosani (or ...

Unde va fi construit viitorul stadion al Iașului și care este noua capacitate propusă
27/03/2024 11:29

  Primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica, a anuntat că noul stadion al orasului va fi construit in zona Cicoarei, in apropierea viitoarei Autostrăzi A8, “Autostrada Unirii” Această deci ...

Şahista Irina Bulmaga, comportare excelentă într-o competiţie cu 30 de mari maeştri!
26/03/2024 18:42

Trei şahiste de la CSM Iaşi 2020 au luat parte timp de două zile, la Bucureşti, la un puternic turneu de şah rapid, primul din circuitul Grand Prix Romania 2024 – Campionatul Internaţional al Romani ...

Handbal la ,,Polivalentă”, ca în vremurile bune!
26/03/2024 18:41

Sala Polivalentă ,,Dan Constantin Irimiciuc” a fost neincăpătoare pentru publicul dornic să urmărească o partidă de handbal de calitate. CSM Iaşi 2020 şi CSM Galaţi au reuşit să ofere acest lu ...

Iașul stă mai bine la handbal decât Galațiul!
25/03/2024 16:03

Sfarsitul săptămanii trecute a consemnat un atractiv duel intre Iasi si Galati printr-o dublă confruntare handbalistică. Prima dintre ele s-a desfăsurat sambătă, la Galati, intre două echipe studentesti ...

 Gala Laureaţilor Sportului Ieşean – un eveniment sub semnul pasiunii şi performanţei
25/03/2024 06:04

Sala Unirii de la Cinema Victoria din Iaşi a găzduit Gala Laureaţilor Sportului Ieşean pentru anul 2023. Cu acest prilej, au fost premiaţi performerii anului trecut la sporturi olimpice, sporturi neolimpic ...

 Și am trecut pe locul I!
24/03/2024 22:01

* CSM Iasi 2020-CSM Galati 21-19 (10-9) Handbalistele iesene au obtinut o victorie meritată in fata a peste 1500 de spectatori, după un meci palpitant cu spectaculoase răsturnări de scor. CSM Iasi 2020 a i ...

Dezvăluirea momentului despre Simona Halep! Anunţ clar al americanilor. Ruptura totală este evidentă
24/03/2024 09:57

Dezvăluirea momentului despre Simona Halep! Anunţ clar al americanilor. Ruptura totală este evidentă. Totul a devenit public in urmă cu puţin timp. Fostul lider mondial WTA şi fostul antrenor, Patrick Mo ...

Formula 1: Dublă Ferrari în Australia - Abandonuri pentru Verstappen și Hamilton
24/03/2024 08:34

Marele Premiu de Formula 1 din Australia a fost unul spectaculos, cu două abandonuri de marcă: Max Vestappen si Lewis Hamilton. Grand Prixul de pe circuitul Albert Park a adus o dublă neasteptată pentru Scu ...

Bomba momentului în Formula 1! Cum poate fi oprit Max Verstappen. Marcedes pune la cale o mutare uriaşă
24/03/2024 00:20

Bomba momentului in Formula 1! S-a aflat cum poate fi oprit Max Verstappen. Marcedes pune la cale o mutare uriaşă. asta după ce Lewis Hamilton a semnat cu Ferrari din sezonul viitor. Max Verstappen ar putea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei