Lupta continuă! Ocaziile clare au fost irosite! Greșelile puteau costa scump!

1poli

Dimensiune font:

| 11-05-2021 16:34

CSM Politehnica Iași a câștigat duminică meciul susținut în deplasare cu UTA, în etapa a VII-a, antepenultima a play-out-ului Ligii 1. A condus cu 2-0 la pauză și a avut câteva bune oportunități în actul secund de a închide meciul, dar a avut și un dram de noroc pentru că aceste ocazii s-au răzbunat o singură dată!

Antrenorul Nicolo Napoli s-a prezentat la Arad cu un lot decimat, apelând pentru formula de start la câțiva jucători mult prea puțin obișnuiți cu statutul de titular, iar pe banca de rezerve a avut un portar de 15 ani și jumătate și alți patru jucători, printre ei aflându-se Flores, cel care de multe săptămâni a anunțat că suferă de pubalgie!

Situată pe primele locuri din play-out, UTA n-a abordat jocul motivată la maximum, dar a încercat să-și impună punctul de vedere. Nu cu foarte multă convingere, așteptând mai degrabă o gafă din partea liniei de fundași adverse, în care Baxevanos a făcut pereche în centru cu „închizătorul” De Iriondo, fundașul dreapta Onea a fost mutat pe stânga, postul său fiind acoperit de Cană. N-a apărut vreo gafă decisivă, dar în minutul 20 UTA a irosit o bună situație de a deschide scorul prin D. Rusu, care, în urma unei faze în care mingea a fost plimbată ca la handbal, pe semicerc, a șutat de la 13 metri, dar mingea a ocolit poarta apărată de Brânză.

Ocaziile clare au fost irosite!

Chiar și înaintea acestei faze, CSM Poli nu s-a limitat doar să se apere, dar a realizat că victoria îi este necesară și o poate obține mai ușor dacă va marca ea prima. Bine angajat de Vanzo, Platini putea deschide scorul în minutul 26 când a șutat destul de bine de la 9 metri, dar reflexul portarului advers a fost și mai bun, Iacob reușind să respingă cu piciorul!

Iacob n-a mai avut ce face două minute mai târziu, când lovitura liberă de pe dreapta a fost executată de Passaglia spre colțul lung, Vanzo și De Iriondo n-au putut modifica traiectoria balonului, iar mingea s-a dus în plasă într-o situație cumva similară celei din minutul 2, când Brânză a avut reacție și a respins balonul trimis de Roger.

CSM Poli a rămas în atac, Onea a fost lovit imprudent în careu de Vorobjovas, arbitrul Bârsan a acordat penalty, iar Popadiuc a urcat scorul la 2-0 în minutul 32! Tot băieții care știau că vor duce greul și-n actul secund s-au aventurat spre poarta adversă, iar Passaglia a avut o bună ocazie când a încercat o „scăriță”, însă Iacob a reușit să agațe balonul!

UTA a părut ceva mai decisă la începutul reprizei a doua, dar tot CSM Poli a avut acțiuni mai concrete. Popadiuc n-a ales cea mai bună soluție după un sprint pe stânga, preferând o pasă în spate spre Platini, care era marcat, în locul să trimită în fața porții, unde Zajmovic era foarte bine plasat, atacantul central irosind și o bună situație după o cursă curajoasă a lui Onea.

Greșelile puteau costa scump!

Stoperii de la CSM Poli au lăsat însă în minutul 65 mingea să cadă la 8 metri de poarta lui Brânză, portarul a alunecat, iar Hora, bine anihilat până atunci, a reluat cu capul în poarta goală! Jucătorii de la CSM Poli n-au fost deloc bine așezați la faza din minutul 75, când Antal l-a găsit complet liber pe Ad. Petre, acesta l-a driblat scurt pe De Iriondo, dar Brânză a plonjat curajos la 9 metri și i-a suflat balonul înainte de a finaliza!

UTA a continuat să preseze, dar echipa ieșeană s-a apărat în propria jumătate pentru a nu mai oferi spații atât de largi și a încercat să acționeze pe contraatac. Socoteala i-a ieșit în minutul 84, Zajmovic a făcut o cursă de peste 50 de metri, dar a șutat din marginea careului direct în Iacob!

În loc să închidă conturile, CSM Poli a avut emoții până la ultimul fluier al lui Bârsan, fluier care probabil l-a derutat pe Brânză în minutul 90+3, portarul crezând că îi va fi acordat cartonaș galben pentru tragere de timp și a trecut cu talpa peste balonul pe care se pregătea să-l degajeze. Adversarii s-au năpustit spre minge și a trebuit s-o atingă din nou, iar Bârsan a acordat lovitură liberă indirectă din colțul careului mic. Balonul a fost mișcat pentru Ad. Petre, atacantul șutând violent în transversală, scorul a rămas 2-1 pentru CSM Poli Iași, formație care încă păstrează șanse să evite retrogradarea. Mici, dar există! Dragoș GAȘPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului Normatos Construct S.R.L., cu sediul social în mun. Rădăuţi, str. Volovăţului, nr. 39, sc. A+B, parter, cod postal 5875, jud. Suceava, C.U.I. RO4604263, nr. de înreg. O.R.C. J33/1464/1993, conform Sentinței civile nr. 1184/17.09.2013, pronunţată în dosarul nr. 15337/86/2011, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr.108/02.04.2024 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Codului de Procedură Civilă, la data de 16.05.2024, ora 14.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Normatos Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1. Denumire şi descriere activ: APARTAMENT nr. 12 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U12, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.): 288.000 lei. Activ 2: APARTAMENT nr. 16 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U16, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. 295.000 lei. Activ 3: TEREN INTRAVILAN, curți construcții, cu suprafața de 5.031 mp, situat în mun. Rădăuți, str. Putnei, F.N., jud. Suceava, înscris în CF 31695 UAT Rădăuți, nr. Cad. 31695. Valoare: 1.325.300 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.05.2024, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 15.05.2024, ora 14.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 15.05.2024, ora 14.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Stefanos Tsitsipas a câştigat turneul ATP de la Monte Carlo
14/04/2024 18:54

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a caştigat pentru a treia oară in cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a invins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , in finala a ...

Poli Iași - Dinamo: meci de totul sau nimic!
14/04/2024 06:00

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, in această seară, cu incepere de la ora 18,15, pe Stadionul Arcul de triumf, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal * desi ...

Casper Ruud l-a învins pe Novak Djokovic şi va juca finala la Monte Carlo
13/04/2024 21:31

Tenismanul norvegian Casper Ruud l-a invins sambătă pe numărul unu mondial, sarbul Novak Djokovic, in trei seturi, 6-4, 1-6, 6-4, şi va juca finala turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu pr ...

 Poli Iași vrea să rupă ghinionul la Dinamo, unde nu a mai câștigat, în prima ligă, de aproape jumătate de secol
13/04/2024 05:05

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, duminică, 14 aprilie, de la ora 18,15, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal Politehnica Iasi a plecat in Capitală decisă să ...

Premier League dă undă verde pentru folosirea tehnologiei offside-ului semi-automat din sezonul viitor
11/04/2024 17:54

Cluburile din Premier League au aprobat in unanimitate utilizarea tehnologiei semi-automate pentru offside (SAOT) din sezonul 2024-25, potrivit The Athletic. Campionatul de top din Anglia va folosi aceleasi ...

UEFA a anunțat prețurile biletelor pentru finala Champions League
11/04/2024 14:19

 Finala UEFA Champions League sezonul 2023/24 se va disputa pe stadionul Wembley din Londra si este programată pentru data de 1 iunie 2024. Trofeul UEFA Champions League 3350 euro, cel mai scump b ...

Poli și FCU Craiova au rupt clasamentul
08/04/2024 21:22

* FC Politehnica Iasi – FC U Craiova 0 -0, in etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii Dacă fotbalul s-ar fi jucat fără minge, Poli Iasi n-ar fi avut probleme in a castiga măcar vreo cinci sau sase par ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei