Administraţia Obama cere Curţii Supreme să legalizeze căsătoria persoanelor de acelaşi sex
Dimensiune font:
Administraţia preşedintelui american Barack Obama a cerut oficial, vineri, Curţii Supreme să abroge o lege, intrată în vigoare în anii '90, care defineşte, la nivel federal, căsătoria drept uniunea între un bărbat şi o femeie, potrivit unui document obţinut de AFP.
Argumentaţia a fost depusă de executivul american în faţa celor nouă judecători, care trebuie să examineze, la 26 şi 27 martie, problema controversată a legalizării căsătoriei cuplurilor homosexuale, în recursul împotriva legii denumite "Apărarea căsătoriei" (DOMA), care datează din 1996.
Textul "încalcă garanţia fundamentală a egalităţii" în faţa legii, garantată de Constituţie, a afirmat executivul în argumentaţia sa.
Acelaşi document notează că DOMA "împiedică zeci de mii de cupluri homosexuale, căsătorite legal în confirmitate cu legile statului de care aparţin, să beneficieze de aceleaşi avantaje federale de care se bucură cuplurile căsătorite heterosexuale".
"Din moment ce această discriminare nu poate fi justificată în numele apărării intereselor guvernamentale importante, (legea DOMA) este neconstituţională", a apreciat administraţia în textul semnat de reprezentantul Casei Albe la Curtea Supremă, Donald Verrilli.
Decizia administraţiei Obama de a juca un rol în această dezbatere nu este o surpriză, preşedintele multiplicându-şi în ultimele luni semnalele lansate în direcţia comunităţii homosexuale şi revendicările cu privire la accesibilitatea mariajului atât la nivel local cât şi federal.
În discursul celei de-a doua învestituri publice, din 21 ianuarie, Obama a pus pe aceeaşi treaptă apărarea drepturilor homosexualilor cu lupta pentru drepturile civice. "Călătoria noastră nu se va încheia până când fraţii şi surorile noastre homosexuali nu vor fi trataţi ca toată lumea în faţa legii", a declarat preşedintele.
Barack Obama, care a abolit în 2011 legea care impunea militarilor să-şi ascundă homosexualitatea (Don't Ask, Don't Tell), s-a declarat, în 2012, un susţinător al căsătoriei cuplurilor homosexuale, o premieră pentru un preşedinte american în execiţiu.
Ca urmare a legii DOMA, căsătoria cuplurilor de aceaşi sex este interzisă la nivel federal. Cu toate acestea, îndeosebi ca urmare a mai multor referendumuri locale, în capitala Washington şi în nouă state americane din 50, căsătoria homosexualilor a devenit legală.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau