ANALIZĂ: Pontificatul Papei Benedict a fost marcat de conservatorism, deschidere, dar şi scandaluri

Cei opt ani de pontificat al Papei Benedict al XVI-lea rămân marcaţi de o gravă criză în Biserică, instituţie care nu reuşeşte să-şi găsească locul în lumea occidentală şi care este discreditată de scandalurile de pedofilie sau scandalul Vatileaks.

 

După ce bavarezul Joseph Ratzinger a ajuns în fruntea Bisericii Catolice la 19 aprilie 2005, dezvăluirile asupra scandalurilor de pedofilie din partea preoţilor au luat amploare în Statele Unite. În 2008, acesta a fost primul papă care a exprimat "ruşinea" şi care s-a întâlnit cu victimele.

Un nou val de dezvăluiri a avut loc la sfârşitul anului 2009, când au fost înregistrate noi abuzuri în Irlanda, dar şi în întreaga Europă, America de Nord şi America de Sud. Protecţia preoţilor pedofili de către ierarhia catolică a provocat un mare scandal.

Benedict XVI se consideră vinovat de faptul că nu a luat măsuri de rezolvare a problemei, în timpul celor 24 de ani în care a fost şef al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Cu toate acestea, contrar anumitor oficiali de la Vatican, care au vorbit despre un complot mediatic, Papa a recunoscut "păcatele" Bisericii şi a lansat o operaţiune de "curăţare", prin care zeci de episcopi au fost demişi.

Primul papă german din istorie a evitat să dea lecţii de morală, preferând să vorbească despre credinţă. El rămâne primul suveran pontif care a admis folosirea prezervativului, în cazuri excepţionale pentru a preveni răspândirea SIDA. Într-o compilaţie de interviuri cu titlul "Lumina lumii", publicată în 2010, el a admis ceea ce a fost un prim pas spre o "sexualitate mai umană".

În urma incertitudinilor de după Consiliul al II-lea de la Vatican (1962 - 1965) şi a pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, intens mediatizat dar marcat de neglijenţe, Benedict XVI şi-a fixat drept priorităţi consolidarea identităţii Bisericii Catolice, eliminarea exceselor şi aventurilor, a da consistenţă mesajului, dar şi un dialog respectuos între biserică şi decidenţii laici.

Cel care a fost poreclit în Germania "Panzerkardinal", pentru rolul sever pe care şi l-a asumat în urmărirea tuturor derapajelor liturgice sau sociale din cadrul Bisericii, şi-a impus încă de la început o imagine de exigenţă spirituală.

El a preferat să stea alături de prelaţii apropiaţi şi convinşi de doctrină decât de slujitori.

"Vatileaks", scandal răsunător al unor scurgeri de documente confidenţiale ale Vaticanului, s-a soldat în 2012 cu condamnarea majordomului Paolo Gabriele, şi a provocat noi tensiuni între conservatori şi progresişti, partizani ai transparenţei sau ai secretizării.

Rezervat în contact direct, Papa este considerat o persoană atentă şi călduroasă de către interlocutori. El s-a arătat dispus să comunice în media cu societatea şi cu credincioşii, considerând că Biserica s-ar izola dacă nu ar juca acest rol.

Papa conservator, dar interesat de lumea modernă este la fel de inflexibil ca Ioan Paul al II-lea în ceea ce priveşte chestiunile morale: în numele apărării vieţii umane, el condamnă în continuare avortul, modificările genetice, eutanasia sau căsătoria homosexuală. Acest lucru va contribui la o discrepanţă profundă între Biserică şi Occident, în timp ce caută să fie mai ascultată şi să poarte un dialog activ cu agnosticii din "Curtea Neamurilor".

Potrivit lui, creştinismul rămâne credibil dacă este exigent. El preferă o Biserică minoritară şi convinsă decât o comunitate de credinţe vagi.

În ceea ce priveşte reformele interne, Benedict XVI se arată sceptic. El a refuzat orice schimbare în celibatul preoţilor.

Benedict XVI a oferit atenţie deosebită tradiţionaliştilor şi şi-a deschis porţile în faţa anglicanilor care s-au opus hirotonisirii femeilor şi homosexualilor.

El a accentuat dialogul cu ortodocşii şi nu şi-a ascuns divergenţele fundamentale cu protestanţii.

A continuat tradiţia dialogului interreligios. În relaţia cu islamul, pe care l-a deranjat prin remarcile despre religie şi violenţă, dialogul a rămas dificil, însă a multiplicat apelurile, îndeosebi în Africa şi în Liban, pentru coexistenţa între cele două mari tradiţii monoteiste.

În ceea ce priveşte iudaismul, el a continuat linia de proximitate trasată de Ioan Paul al II-lea, chiar dacă apărarea cauzei beatificării Papei Pius al XII-lea, contestat pentru atitudinea din timpul războiului, a provocat anumite nemulţumiri.

Strălucit teolog conservator, Benedict XVI a părut mai puţin confortabil în chestiuni diplomatice, după vârsta de aur a diplomaţiei de la Vatican, sub Ioan Paul al II-lea. El a pledat pentru o anumită deschidere în relaţia cu China.

Militant fervent pentru pacea din Orientul Mijlociu, Benedict XVI se mobilizează pentru creştinii din Orient şi apără o soluţie care prevede crearea unui stat palestinian alături de Israel.

Sursa: mediafax.ro