Angajata unei bănci a furat din conturile clienţilor 400000 de lei şi s-a făcut nevăzută
Dimensiune font:
Magistraţii au emis mandat de arestare în lipsă pe numele unei angajate a unei sucursale bancare din oraşul prahovean Vălenii de Munte, acuzată că a delapidat aproape 400.000 de lei din conturile a 21 de clienţi ai băncii, în prezent femeia fiind căutată de poliţişti după ce a dispărut.
Potrivit şefului Parchetului Judecătoriei Vălenii de Munte, procurorul Daniel Ghiţă, magistraţii de la Judecătoria Vălenii de Munte au emis mandat de arestare preventivă pe numele unei femei, angajată a unei sucursale bancare din Vălenii de Munte, acuzată de delapidare în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave.
Conform anchetatorilor, în perioada iunie 2012 - februarie 2013 femeia, care ocupa postul de consilier clienţi în cadrul băncii, a efectuat operaţiuni neautorizate în conturile a 21 de clienţi ai băncii, de unde a sustras suma totală de 385.000 de lei.
În prezent, femeia, care este din comuna prahoveană Izvoarele, este dispărută, iar poliţiştii au început demersurile pentru găsirea acesteia şi încarcerarea sa.
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau