"Burger King, cumpărat de McDonald's". Contul de Twitter al Burger King a fost spart de hackeri
Dimensiune font:
Contul de Twitter al lanţului de restaurante de tip fast-food Burger King a fost spart, luni, de hackeri, sigla companiei fiind înlocuită cu logoul şi denumirea "McDonalds".
Cei care au piratat contul de Twitter al companiei au anunţat, totodată, că Burger King a fost cumpărat de compania concurentă McDonald's, informează huffingtonpost.com.
Potrivit AFP, pe parcursul celor câteva ore în care a fost piratat, contul Burger King a înregistrat o creştere de la 90.000 la 110.000 de followeri.
Într-o declaraţie de presă, reprezentanţii Burger King au confirmat piratarea contului de Twitter al companiei. Aceştia au spus că au declanşat procedurile pentru suspendarea contului până la restabilirea legitimităţii acestuia şi până când vor putea fi publicate din nou mesajele companiei. Totodată, reprezentanţii Burger King au cerut scuze fanilor companiei.
Contul a fost suspendat la ora 19.00 GMT.
Pe de altă parte, pe contul oficial de Twitter al McDonald's, reprezentanţii companiei şi-au arătat susţinerea faţă de competitorii lor de la Burger King, precizând că nu au avut nimic de-a face cu piratarea contului de Twitter al acestora din urmă.
mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau