CFR Călători marchează 24 ianuarie cu „Trenul Unirii” din Bucureşti către Iaşi şi retur

15

Dimensiune font:

| 20-01-2025 16:12

CFR Călători va numi simbolic „Trenul Unirii” – trenurile IR 1661/IR 1664 care duc mesajul naţional din Bucureşti către Iaşi şi retur, de 24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, de la 1859. Vagoanelor trenului vor purta numele personalităţilor marcante ale vremii, cel de clasa I urmând să poarte denumirea de „Alexandru Ioan Cuza”

Vineri, 24 ianuarie 2025, angajaţii feroviari din toată ţara, alături de toţi românii, sărbătoresc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre înfăptuirea statului naţional unitar român. CFR Călători va numi simbolic „Trenul Unirii” – trenurile IR 1661/IR 1664 care duc mesajul naţional din Bucureşti către Iaşi şi retur, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.

Potrivit sursei citate, „Trenul Unirii” va pleca din Gara de Nord din Bucureşti la ora 06:51 şi va fi remorcat de o locomotivă vopsită în culorile steagului naţional. Acesta va putea fi întâmpinat de localnici în staţiile: Ploieşti Sud (~07:28), Mizil (~08:05), Buzău (~08:39), Râmnicu Sărat (~09:09), Focşani (~09:49), Tecuci (~10:28), Bârlad (~11:32), Vaslui (~12:29), Bârnova (~13:29), Nicolina (~13:46), Iaşi (~13:51).

Vagoanele trenului IR 1661/IR 1664 Bucureşti Nord – Iaşi şi retur vor purta numele principalelor personalităţi ale vremii. Astfel, vagoanele nr. 1,2 şi 4, de clasa a II-a, se vor numi „Mihail Kogălniceanu”, „Vasile Alecsandri” şi „Moş Ion Roată”, în timp ce vagonul nr. 3, de clasa I, va purta numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

De Ziua Unirii Principatelor Române, trenul IR 1661 „Trenul Unirii” va avea, în staţiile Bârlad şi Vaslui, o staţionare suplimentară de aproximativ 15 minute

„În acest context, pentru evitarea supraaglomerării la anumite trenuri, CFR Călători roagă pasagerii să achiziţioneze bilete de tren din timp şi să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie. Înainte de urcarea în tren recomandăm călătorilor să se asigure că au bilet de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare”, se mai arată în comunicatul citat.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

Comuna Urecheni, judetul Neamt, concesioneaza  spatiu in suprafata de 80,13 mp 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Tezaurul DACIC rămâne pierdut. Suntem spălați pe creier cu alte scandaluri
12/02/2025 14:04

Romania este din nou tinta unui jaf cultural de proportii, dar nimeni nu pare deranjat. In timp ce televiziunile sunt pline de scandaluri politice fabricate, adevăratele comori ale tării dispar fără urmă. ...

Medicii de la Ambulanță reclamă disfuncționalitățile 'grave ale Sistemului Informatic Unic Integrat
12/02/2025 13:23

Asociatia Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) a atras atentia, miercuri, asupra disfunctionalitătilor 'grave' ale Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI), despre care, sustin reprezentantii asocia ...

Răspuns ironic la pretențiile lui Trump - Danezii vor să cumpere California
12/02/2025 11:21

Danezii se oferă să cumpere California in urma declaratiilor lui Donald Trump privind interesul SUA pentru Groenlanda. Peste 200 000 de danezi au semnat o petitie satirică pentru a cumpăra California de la ...

Cine îi ia locul lui Carmen Iohannis la Cotroceni? Cum arată partenera misterioasă a noului președinte al României
12/02/2025 07:58

Incepand de miercuri, Ilie Bolojan devine presedinte interimar al Romaniei, după ce Klaus Iohannis a anuntat că va demisiona din functie pe 12 februarie 2025. Cine il va insoti la Cotroceni? Fost primar al O ...

Tensiuni în USR: De ce vrea Elena Lasconi să o dea afară pe Clotilde Armand
12/02/2025 07:19

Cred că uneori sunt un lider prea bun şi prea ingăduitor, dar hai să apelăm la lege şi legea noastră este statutul”, a declarat marti seară Elena Lasconi, presedinta USR. Aceasta a anuntat că va cere ...

Predoiu se jură că n-a trimis mascații la șeful de campanie al lui Georgescu; care e a doua sa religie
12/02/2025 06:59

Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a dezmintit marti seara că ar fi trimis mascatii la seful de campanie al candidatului Călin Georgescu, asa cum a acuzat acesta. Călin Georgescu a sustinut anterior c ...

Apropiat al lui Zelenski, propunere care ar rescrie harta mondială: Ce mișcare ar putea face Ucraina
11/02/2025 19:14

Kremlinul a declarat marţi că o "parte semnificativă" a Ucrainei, care luptă de aproape trei ani impotriva invaziei pe scară largă a Rusiei, işi doreşte să fie rusă şi şi-a exprimat satisfacţia fa ...

Operațiune de amploare a EPPO în România - Lider al mafiei italiene, acuzat de o fraudă de 100 de milioane de euro, prins la Otopeni
11/02/2025 13:48

      Un presupus lider al unei fraude de 100 de milioane de euro in domeniul subventiilor a fost arestat săptămana trecută, in urma unei anchete a Parchetului European (EPPO) di ...

Vremea în următoarele două săptămâni - Când scăpăm de frig
11/02/2025 13:05

Temperaturile medii vor fi mai coborate decat cele normale in următoarele două săptămani, iar spre finalul lunii, valorile termice vor creste treptat, potrivit prognozei emise marti de Administratia Nationa ...

Iași: Arestări în urma unei percheziții la traficanții de droguri
11/02/2025 11:44

Politistii Brigăzii de Combatere a Criminalitătii Organizate Iasi, impreună cu procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Serviciul Teritorial Iasi, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei