Cioacă invocă lipsa probelor în dosarul „Elodia”
Dimensiune font:
Cristian Cioacă a afirmat ieri, la Tribunalul Argeş, că nu este vinovat de uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu, susţinând că acuzarea nu se bazează pe probe, ci pe presupuneri. „Nu am săvârşit faptele de care sunt acuzat. Acuzaţiile sunt bazate pe nişte fapte care nu există, nu se bazează pe probe. Rechizitoriul este un scenariu fantezist, care nu are nicio susţinere în realitate”, a afirmat Cioacă. Inculpatul a spus că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, când procurorii susţin că şi-a ucis soţia, a fost plecat la Piteşti, la o femeie, martoră în dosar, cu care avea o relaţie la acel moment. El a precizat, totodată, că în data de 29 august a avut singura discuţie cu Elodia Ghinescu despre posibilitatea de a divorţa. „Începusem o relaţie şi aşa am considerat că este normal şi firesc. Amândoi eram de acord cu divorţul”, a declarat Cioacă, precizând că nu s-a discutat nimic despre partajul bunurilor. (D. Paşcu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau