Comisia Europeană vrea modificarea avertismentelor de pe pachetele de ţigări şi interzicerea unor arome
Dimensiune font:
Comisia Europeană vrea modificarea avertismentelor de pe pachetele de ţigări, pentru a le face mai vizibile, şi interzicerea unor arome, potrivit unui proiect de lege în domeniul tutunului care va fi prezentat săptămâna viitoare.
"Dacă totul va fi bine, directiva va fi adoptată miercurea viitoare", a declarat Frederic Vincent, purtător de cuvânt al comisarului pentru Sănătate.
El a precizat că proiectul prevede ca avertismentele referitoare la riscurile fumatului pentru sănătate să fie mai mari şi include reglementări mai stricte privind aromele folosite.
Autorităţile de la Bruxelles vor să facă ordine în legislaţia referitoare la aromele folosite pentru ţigări şi să reducă numărul acestora, având în vedere că prevederile cele mai recente datează din 2001.
După 2001, piaţa s-a schimbat şi au apărut o serie de arome, precum cea de rubarbă sau de căpşuni. Anumite substanţe sunt autorizate în unele state ale UE, dar sunt interzise în altele, iar Comisia vrea ca acestea să fie incluse într-o lege comunitară, a spus Vincent.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau