Comunitatea internaţională salută armistiţiul dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas
Dimensiune font:
Comunitatea internaţională salută armistiţiul dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas
Intrarea în vigoare a armistiţiului în Fâşia Gaza a fost salutată miercuri la Washington, Paris, Bruxelles şi de către ONU, care şi-au exprimat dorinţa ca încetarea focului să fie un preambul al unei soluţii "mai durabile".
Preşedintele american Barack Obama le-a mulţumit miercuri omologului său egiptean Mohamed Morsi şi premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru încheierea acestui armistiţiu.
Preşedintele american a subliniat "importanţa unei acţiuni în vederea unei soluţii mai durabile la situaţia din Fâşia Gaza", într-o conversaţie la telefon cu preşedintele egiptean - care provine din mişcarea islamistă Fraţii Musulmani, apropiată mişcării islamiste palestiniene Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a salutat acordul de încetare a focului încheiat după o săptămână de confruntări armate între Israel şi Hamas. "Mai multe detalii trebuie să fie soluţionate, în continuare, în vederea unui armistiţiu durabil", a subliniat el.
Miercuri seara Consiliul de Securitate al ONU a îndemnat Israelul şi Hamasul să "acţioneze cu seriozitate" în vederea menţinerii încetării focului. "Membrii Consiliului îndeamnă toate părţile să respecte acordul şi să acţioneze cu seriozitate în vederea aplicării tuturor dispoziţiilor cu bunăcredinţă", se arată în declaraţia celor 15 membri ai Consiliului, primul text emis oficial de la începutul conflictului.
Într-un comunicat comun, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso şi preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy au "salutat călduros armistiţiul", adăugând că "acum este crucial să se asigure respectarea acestuia şi să nu mai existe violenţe".
Evenimentele din ultimele zile "subliniază necesitatea urgentă a avansării către o soluţie cu două state, care să permită (israelienilor şi palestinienilor) să trăiască alături în pace şi securitate", au subliniat liderii europeni.
Preşedintele francez François Hollande a salutat, de asemenea, intrarea în vigoare a armistiţiului şi a "felicitat autorităţile egiptene pentru rolul lor activ" în negocierea armistiţiului.
El a îndemnat toate părţile să "dea dovadă de responsabilitate pentru ca încetarea focului să fie durabilă", în timp ce ministrul francez de Externe Laurent Fabius a solicitat o "relansare a negocierilor în vederea unei soluţii globale care să conducă la două state care trăiesc alături în securitate şi pace".
Armistiţiul părea fragil miercuri seara. Douăsprezece rachete au fost lansate asupra Israelului în prima oră după armistiţiul încheiat între Israel şi grupări armate palestiniene din Fâşia Gaza, fără să se soldeze cu răniţi, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei israeliene.
Ministrul egiptean de Externe Mohammed Kamel Amr a anunţat miercuri încheierea acestui armistiţiu , încetarea ostilităţilor intrând în vigoare la ora 19.00 GMT (21.00, ora României).
De la lansarea pe 14 noiembrie a operaţiunii militare israeliene "Pilon de Apărare" împotriva unor grupări armate din Fâşia Gaza, inclusiv mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere, cel puţin 155 de palestinieni au fost ucişi, iar peste 1.000 răniţi în raiduri israeliene. Cinci israelieni, inclusiv un militar, au fost ucişi în urma unor tiruri palestiniene de rachete.
http://www.mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau