Creştin-democraţii germani spulberă iluziile Bucureştiului: Schengen depinde strâns de MCV
Dimensiune font:
Parlamentarul german creştin-democrat Gunther Krichbaum relevă conexiunea strânsă dintre aderarea României la Schengen şi reformele din justiţie, clarificând astfel poziţia actualului guvern de la Berlin, scrie Deutsche Welle. Asta în ciuda poziţiei guvernelor de la Bucureşti care au subliniat în mai multe rânduri că cele două chestiuni nu au, în mod formal şi potrivit Tratatului UE, legătură.
Parlamentarul creştin-democrat Gunther Krichbaum, şeful Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestag-ului, relevă conexiunea strânsă dintre aderarea României la Schengen şi reformele din justiţie. Aderarea „depinde strâns de MCV”, a spus el textual.
Într-o declaraţie în exclusivitate pentru Deutsche Welle, Krichbaum a cerut calmarea spiritelor şi a atras atenţia asupra raportului special MCV din ianuarie, prin care „Comisia Europeană a recomandat guvernului român modalităţi de înlăturarea deficitelor în domeniul respectării principiilor statului de drept”.
Deputatul CDU a reliefat că evaluarea progreselor realizate de România va putea avea loc abia după difuzarea raportului CE din decembrie 2013. Dacă ele se vor fi realizat, va trebui, potrivit lui, ca aderarea României în două trepte la spaţiul Schengen să se şi concretizeze.
Krichbaum a subliniat că Germania nu are dubii cu privire la capacitatea tehnică a României de a asigura graniţa externă a UE. Pe de altă parte, Uniunea Europeană are datoria, în opinia deputatului german, de a elabora mecanisme adecvate de monitorizare şi rectificare ale eventualelor derapaje ale ţărilor membre. În caz contrar s-ar putea ca susţinerea multora pentru libera circulaţie a cetăţenilor europeni să se reducă. De altfel, unele probleme nu sunt generate de sistemul Schengen, ci de consecinţele căderii Cortinei de Fier, a conchis Krichbaum.
realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau