De ce a respins Curtea Constituţională STATUTUL ALEŞILOR

CCR a dat publicităţii miercuri motivarea deciziei din 27 februarie prin care a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat, în raport de criticile formulate, că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale. Articolele vizate sunt art.I pct. 3, în ceea ce priveşte art.7 alin.(2) lit.d) din legea astfel cum a fost modificată, referitor la termenul de 45 de zile în care deputatul sau senatorul poate contesta la instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi art.I pct.14, în ceea ce priveşte art.191 alin.(1) şi (2) referitor la ''Conflictul de interese''.

'Or, în cauză, situaţia deputaţilor şi a senatorilor, din punct de vedere al scopului Legii nr.176/2010, este aceeaşi cu a celorlalte categorii de demnitari şi funcţionari publici cărora legea li se aplică. În consecinţă, instituirea unui tratament procedural diferit în ceea ce îi priveşte are caracter discriminatoriu', subliniază Curtea. Judecătorii susţin că textul de lege criticat, potrivit căruia ''(2) Încetarea mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii are loc: d) la expirarea unui termen de 45 de zile de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al ANI, termen în care deputatul sau senatorul poate contesta raportul la instanţa de contencios administrativ. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului ANI, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză sau, în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte'', instituie o derogare de la norma comună în această materie, prevăzută de art.22 alin.(1) din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANI, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

"Faţă de textul de lege criticat ar rezulta că tuturor acestor categorii de persoane care ocupă funcţii sau demnităţi publice le sunt aplicabile dispoziţiile art.22 alin.(1) din Legea nr.176/2010, putând contesta raportul de evaluare al ANI într-un termen de 15 zile de la primire, cu excepţia deputaţilor şi al senatorilor, care ar avea la dispoziţie un termen de 45 de zile de la primire pentru contestarea raportului de evaluare", se arată în motivare.

Curtea constată în acest sens că, deşi statutul constituţional şi legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanţi ai poporului, este diferit de statutul funcţionarilor publici şi, în general, de al celorlalţi cetăţeni, ceea ce determină, în consecinţă, particularităţi cu privire la exercitarea anumitor drepturi, acest statut nu poate fi reţinut ca justificând o diferenţă de tratament juridic în raport de celelalte categorii de persoane cărora li se aplică Legea 176/2010.

"Aceasta întrucât, din perspectiva obiectului şi scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale - toate persoanele menţionate de art.1 alin.(1) din lege se află în aceeaşi situaţie juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma ''funcţii şi demnităţi publice'', în considerarea căreia le revin obligaţii specifice", explică judecătorii CCR.

Sub acest aspect, referindu-se la compatibilitatea unor particularităţi procedurale, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac, cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, Curtea Constituţională a statuat de principiu că ''nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor''.

"Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. (...) În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice'', mai spune Curtea.

Decizia CCR este definitivă.