DE NECREZUT. Un copil de 10 ani a fost arestat în legătură cu moartea unui bătrân de 79 de ani
Dimensiune font:
Comunitatea din cartierul Harehills al oraşului Leeds este şocată de moartea violentă a unui pensionar, care a fost găsit zăcând în stradă, într-o baltă de sânge. Poliţia presupune că agresorul este un copil de 10 ani, care provine dintr-o familie de imigranţi din Bangladesh.
n caz mai puţin obişnuit a fost raportat de poliţia din oraşul englez Leeds, care s-a văzut nevoită să aresteze un băiat în vârstă de numai 10 ani, despre care se presupune că are legătură cu moartea unui bătrân de 79 de ani.
Pensionarul a fost găsit decedat, cu răni la cap, pe Back Hill Top Avenue, iar cei care l-au cunoscut au numai cuvinte bune la adresa lui. "A fost un om bun, nu pot să cred ce s-a întâmplat. A fost ca un bunic pentru o mulţime de copii. Nu pot să cred că ar fi vrut cineva să-l rănească în mod intenţionat", spune o femeie de vârstă de 26 de ani, iar Abdul Hasan, care locuieşte în apropierea locului unde a fost găsit, a declarat: "Am auzit voci precipitate de oameni, afară, şi când m-am uitat l-am văzut pe Victor întins la pământ. Avea o tăietură mare în zona ochiului, sângera, iar cineva a chemat o ambulanţă".
Bătrânul mort, Victor Hepworth, a lucrat ca paracliser la biserica locală, iar reverendul Alan Taylor spune despre el că nu a ratat nicio slujbă. De asemenea, lucra cu o jumătate de normă şi la un spital şi toţi cei care l-au cunoscut spun că era un om foarte bun cu copiii, cărora în multe ocazii le repara bicicletele.
Localnicii spun că băiatul de 10 ani reţinut de poliţie în legătură cu moartea sa provine dintr-o familie de imigranţi din Bangladesh. Vârsta pentru răspunederea penală în Anglia şi Ţara Galilor este de 10 ani, ceea ce înseamnă că respectivul copil poate fi arestat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau