Franţa şi România se aliază în cercetarea ştiinţifică de înalt nivel
Dimensiune font:
Franţa şi România vor colabora în proiecte de cercetare ştiinţifică de înalt nivel cu finanţare comună ce se apropie de două milioane de euro, au anunţat autorităţile franceze şi române miercuri, la Bucureşti, transmite AFP.
Opt proiecte desfăşurate de echipe de cercetători în Franţa şi în România în domeniul matematicii, chimiei şi fizicii au fost selecţionate în cadrul unui apel lansat în 2012 de Agenţia Naţională pentru Cercetare (ANR) din Franţa şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) din România.
Este vorba de un parteneriat relativ unic în Europa, comentează AFP: agenţia franceză nu a mai dezvoltat acest tip de programe decât cu Austria, anterior.
'A avut loc o conştientizare în Franţa a faptului că România poate aduce un puternic sprijin cercetării şi dispune de numeroşi oameni de ştiinţă francofoni', a declarat, pentru AFP, Fabien Flori, ataşat pentru cooperare ştiinţifică şi universitară al Ambasadei Franţei la Bucureşti.
Potrivit ataşatului francez, 'la nivelul cercetării, România este o mină de aur'.
'Aceste proiecte de excelenţă sunt importante pentru cele două ţări pentru că ele au deseori ca obiectiv final aplicaţii practice precum laserul de înaltă putere' care va fi instalat la Măgurele, în România, în cadrul proiectului european ELI (Extreme Light Infrastructure), a subliniat ambasadorul francez la Bucureşti, Philippe Gustin.
'Puţine ţări au tehnologia necesară pentru a lucra la acest proiect de înalt nivel şi ne bucurăm să colaborăm cu Franţa în aceste domenii', a declarat, la rândul său, ministrul român al educaţiei, Remus Pricopie, citat de AFP.
De altfel, mari întreprinderi franceze din România ca Dalkia (Veolia), BRD-Société Générale sau Renault-Dacia s-au angajat alături de instituţiile franceze să ofere burse de studii universitare specializare unui număr de 20 de studenţi români, un proiect cu un buget total de 300.000 de euro.
'Avem nevoie de tinere talente care să se alăture echipelor noastre acolo unde suntem implantaţi', a declarat, pentru AFP, directorul Dalkia în România, Gilles Humbert.
Dalkia, unul dintre liderii mondiali în servicii energetice, are circa 1.000 de angajaţi în România şi intenţionează să se dezvolte în continuare în această ţară.
'Susţinem oameni care vor să revină în România după un master specializat în Franţa', a mai spus acesta, subliniind importanţa faptului de a nu încuraja 'fuga de creiere' din România, a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, adaugă sursa citată.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau