Irak-ul își dorește declanșarea celui de-al "Treilea Război Mondial"
Dimensiune font:
Premierul irakian Nouri al-Maliki, aflat în vizită în Statele Unite, a susţinut joi desfăşurarea unui "al treilea război mondial" de către comunitatea internaţională împotriva "virusului" Al-Qaida aflat în plină revenire în ţara sa.
Maliki se află de miercuri la Washington şi se va întâlni vineri cu preşedintele Barack Obama pentru a stimula cooperarea antiteroristă între cele două state, scrie Mediafax.
"Vrem un război internaţional împotriva terorismului", a declarat liderul guvernului irakian în faţa publicului de la centrul de analiză Institute of Peace, numind Al-Qaida şi filialele sale un "virus" care aduce un "vânt rău" în toată regiunea.
"Am avut două războaie mondiale; îl vrem pe al treilea împotriva celor care ne asasinează poporul şi care vor să curgă sânge", a continuat Maliki, propunând ca Irakul să găzduiască o conferinţă internaţională împotriva terorismului.
Liderul şiit irakian a fost primit miercuri de vicepreşedintele american Joe Biden, care "a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a îi echipa (militar) pe irakieni pentru a combate Al-Qaida", conform Casei Albe.
Nouri al-Maliki s-a mai întâlnit joi şi cu secretarul Apărării Chuck Hagel şi liderul statului major, generalul Martin Dempsey, a transmis Pentagonul.
Cei trei au "discutat despre situaţia politică şi securitară din Irak (...) şi despre mijloacele de a spori cooperarea strategică americano-irakiană în faţa provocărilor regiunii", a afirmat ministerul într-un comunicat.
Ultimii soldaţi americani au părăsit Irakul în decembrie 2011.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau