Ponta şi Antonescu s-au înţepat şi în afara USL
Dimensiune font:
* prezenţi la congresul UDMR, cei doi co-preşedinţi USL şi-au aruncat „săgeţi” unul altuia
Congresul UDMR de sâmbătă a fost condimentat de „înţepăturile” şefilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu. Sosiţi împreună la Miercurea Ciuc,, cei doi au sfârşit prin apleca separat de la reuniunea UDMR. Invitat primul să se adreseze delegaţilor UDMR, Victor Ponta a aruncat prima săgeată spre Crin Antonescu, spunând că liderul PNL credea că va vorbi în limba maghiară, cerându-şi apoi scuze pentru întârziere. El a spus că, deşi i se datorează această întârziere, presa română va spune că a fost… „din cauza lui Antonescu”. Ponta a continuat în acelaşi ton şi a menţionat, referindu-se la steagul secuiesc aflat anterior pe pupitrul de la care vorbea, că nu a vrut ca drapelul să rămână acolo „ca să nu se creadă că este steagul PNL”. Totodată, Ponta ar fi preferat ca steagul respectiv „să aibă mai mult culoarea roşie.
Ponta a lansat şi mesaje serioase către UDMR, atrăgând atenţia delegaţilor că modificarea articolului 1 din Constituţie „va fi greu de acceptat pentru o majoritate parlamentară”, exprimându-şi speranţa că împreună cu UDMR se poate găsi formula „care să le garanteze maghiarilor că sunt parte a naţiunii”.
Antonescu: „Roşu e destul!”
La rândul său, Crin Antonescu a continuat şi glumele pe seama culorilor steagului secuiesc, spunând că are o problemă cu „dorinţa lui Ponta de mai mult roşu”. „Nu v-am adus niciun cadou. Sunt un pic stânjenit, pentru că, la congresul nostru, preşedintele Kelemen, prietenul Hunor, ne-a adus un cadou care a fost primit cu simpatie şi cu respect, pentru că nu dai unui adversar steagul tău. Sigur, mi-a crescut inima, văzând din nou cele două culori - galben şi albastru. Sunt uimit că premierul, care, până nu demult, părea a avea o mică alergie la portocaliu, astăzi, este rezervat faţă de galben şi albastru! Nu am nicio problemă cu asta, dar am o problemă cu dorinţa domniei sale, de mai mult roşu. Nu, roşu e destul!”, a spus şi Antonescu.
În final, premierul Victor Ponta le-a făcut şi o mărturisire celor de la UDMR, afirmând că regretă faptul că Uniunea nu se află la guvernare acum „aşa cum ar trebui”. Afirmaţia premierului a fost catalogată, ulterior, de Crin Antonescu drept una „sentimentală”, alimentând astfel zvonurile privind posibila rupere a USL. (Dionisie Paşcu)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau