Proteste în Egipt: Milioane de manifestanţi, 5 morți și peste 200 de răniți
Dimensiune font:
A fost o noapte extrem de agitată în 20 dintre cele mai mari oraşe. Milioane de oameni au ieşit din nou în stradă pentru a cere demisia liderului egiptean. Cinci oameni au murit şi peste două sute au fost răniţi în confruntările dintre susţinătorii şi oponenţii preşedintelui Mohamed Morsi.
Sediul Frăţiei Musulmane, partidul preşedintelui Morsi, a fost ţinta mulţimii furioase, care a atacat cu cocktailuri Molotov şi pietre. Uralele au răsunat toată noaptea în timp ce tinerii atacau clădirea fără ca oamenii legii să intervină.
Sute de mii de oameni au protestat toată noaptea pe străzile capitalei egiptene pentru a îl înlătura pe Mohamed Morsi de la conducerea statului în ziua în care se împlinea un an de la învestirea sa în funcţie.
Piaţa Tahrir din Cairo a devenit neîncăpătoare, iar rutele de acces spre centru au fost blocate de manifestanţi. La câţiva kilometri de capitală, mii de oameni au participat la un miting de susţinere a actualului preşedinte.
Sute de mii de oameni au manifestat împotriva lui Morsi şi în Alexandria, pe tot parcursul nopţii.
Peste 22 de milioane de egipteni au semnat o petiţie prin care cer demisia preşedintelui şi organizarea alegerilor anticipate, potrivit opoziţiei.
Ieri, milioane de oameni au cerut demisia lui Morsi în marile oraşe egiptene, în ceea ce a fost cea mai mare manifestaţie din istoria Egiptului, susţin surse din armată.
Mii de protestatari au strigat şi în faţa Palatului Prezidenţial şi i-au arătat "cartonaşul roşu" preşedintelui Morsi.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau