Româncă de 20 de ani, găsită decapitată la marginea Parisului
Dimensiune font:
O tânără de 20 de ani, de origine română, a fost gasită decapitată la marginea Parisului. Femeia se afla în Franţa din luna august, când a plecat în străinătate pentru a munci, pentru a le oferi un trai mai bun celor trei copii ai săi, dintre care cel mai mare are numai 4 ani.
O tânără de 20 de ani din Galaţi, plecată la muncă în Franţa în urmă cu doar câteva luni, a fost găsită moartă la marginea Parisului.
Părinţii fetei au primit cutremurătoarea veste prin intermediul poliţiştilor care i-au chemat la secţie pentru a-şi recunoaşte fiica în fotografiile făcute de criminaliştii francezi şi trimise autorităţilor române pentru identificare. La vederea imaginilor cu trupul neînsufleţit al fetei, tatăl acesteia a leşinat.
Din primele informaţii a rezultat că femeia lucra în Franţa într-un bar şi le trimitea lunar bani copiilor.
Părinţii tinerei sunt despărţiţi de mai multă vreme, iar acum, pe lângă durerea provocată de decesul fetei lor se confruntă şi cu problema privind banii necesari pentru repatrierea trupului acesteia, pentru a o îngropa creştineşte. Costul repatrierii ar fi de 4.000 de euro, însă amândoi trăiesc la limita sărăciei.
Gălăţeanca moartă în Franţa are trei copii cu un bărbat cu care nu era căsătorită. Doi dintre ei au fost lăsaţi în grija mamei sale, iar al treilea este dat în plasament.
rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau