Scăderea pragului de prezenţă la referendum CONSTITUȚIONALĂ
Dimensiune font:
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri că este constituţională modificarea Legii de organizare şi desfăşurare a referendumului prin care a fost scăzut pragul de prezenţă dacă nu se aplică un an de la data intrării în vigoare.
'CCR, cu majoritate de voturi, decide că respinge obiecţia de neconstituţionalitate (...) şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii', se arată în minuta deciziei.
Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României.
PDL a sesizat Curtea la începutul lunii iunie în cazul proiectului de lege privind scăderea pragului de prezenţă la referendum.
'Noi ne-am spus punctele de vedere, le cunoaşteţi, puncte de vedere pe fond, puncte de vedere pe procedură care ţin cont inclusiv de decizii ale Curţii care spun foarte clar cu cât timp, la o adică, ar putea fi făcute modificări în legislaţie înaintea unui referendum', declara atunci preşedintele PDL, Vasile Blaga.
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a susţinut că proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum este 'o lege care încalcă categoric Constituţia, motiv pentru care PDL o atacă la Curtea Constituţională'.
'Toate cele trei partide de Opoziţie, PDL, ca principal partid de Opoziţie, s-au alăturat UDMR şi PP-DD. Avem peste 80 de semnături pe care le-am strâns pentru a ataca la CCR, iar atacul este foarte simplu. Ne uităm numai la Decizia 731/2012 a Curţii unde se spune foarte clar: condiţia de desfăşurare a unui referendum este constituţională în măsura în care participarea la referendum este asigurată de cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Deci, dacă există o decizie a Curţii, dacă există o prevedere clară în Constituţie unde se spune că suveranitatea naţională aparţine poporului român care şi-o poate exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum, încercarea de a modifica acest prag încalcă atât prevederile articolului 1, cât şi decizia Curţii Constituţionale', afirma Mircea Toader la sfârşitul lunii mai.
În 29 mai, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul privind modificarea Legii referendumului, în sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale şi a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai puţin de 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, pentru toate tipurile de referendum.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau