Scandalul cărnii de cal: O firmă olandeză şi una cipriotă, suspectate de falsificarea unor documente
Dimensiune font:
Parchetul olandez suspectează două firme, una situată în sudul Olandei şi cealaltă cu sediul în estul Ciprului, dar cu activitate şi în Olanda, de falsificarea unor documente în cadrul unei anchete privind eventuale fraude legate de comercializarea cărnii de cal, informează AFP.
Firma al cărei sediu este în Olanda a făcut obiectul unei percheziţii în cursul căreia au fost confiscate documente administrative, potrivit unui comunicat al Parchetului olandez.
'Societăţile nu şi-ar fi respectat obligaţiile în materie de trasabilitate a cărnii', a indicat Parchetul într-un comunicat', potrivit căruia 'originea cărnii şi destinaţia sa fac obiectul investigaţiilor'.
Numele celor două societăţi nu au fost menţionate de parchet, dar firmele au fost identificate de presa olandeză ca fiind Draap Trading LTD, condusă de Jan Fasen şi al cărei sediu este în Cipru, şi Meat Trading, condusă de Hans Windmeijer.
Deja citate în mai multe rânduri de presă ca fiind una dintre variantele probabile aflate la originea scandalului cărnii de cal, aceste două companii au furnizat carne în acelaşi timp firmelor Spanghero şi Panzani (prin intermediul Gel Alpes) şi au fost deja condamnate pentru etichetare frauduloasă în 2012.
Un vast scandal a izbucnit de câteva săptămâni în industria agroalimentară europeană după descoperirea în lasagna vândută în Marea Britanie a cărnii de cal etichetate însă drept carne de vită. Numeroase produse congelate sau conserve au fost retrase de la vânzare în aproximativ 15 ţări din Europa şi în Hong Kong.
economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau