Spaniolii au protestat împotriva „loviturii de stat financiare”
Dimensiune font:
La 32 de ani de la încercarea de lovitură de stat din 23 februarie 1981, colectivul „Mareea cetăţenească” a convocat sâmbătă proteste în 80 de oraşe spaniole, îndreptate împotriva „loviturii de stat financiare”. „Nu loviturii de stat financiare! Nu avem datorii. Nu plătim!” a fost sloganul principal al manifestaţiilor din Madrid şi alte 85 în alte locuri de pe tot cuprinsul Spaniei. Doar în capitală, organizatorii au anunţat peste 600.000 de persoane la manifestaţii. Pe durata acestora, poliţia spaniolă a desfăşurat numai în Madrid 1.400 de agenţi ai forţelor de menţinere a ordinii. „Mareea cetăţenească” este formată din zeci de organizaţii - sindicate din sănătate şi educaţie, adunări ale mişcării 15M, grupuri ecologiste sau reprezentanţi ai anumitor partide politice cu vederi de stânga.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau