Tăriceanu cere reţinere la împărţirea locurilor în Guvern
Dimensiune font:
Liberalul Călin Popescu -Tăriceanu a solicitat ieri „reţinere” în vehicularea numelui său, în contextul discuţiilor despre formarea noului Guvern şi a precizat că în acest moment nu există condiţiile pentru a putea lua în calcul intrarea sa în viitorul Cabinet. „După cum se ştie, am acumulat de-a lungul timpului o experienţă însemnată iar acţiunile mele politice au urmărit întotdeauna consolidarea democraţiei româneşti şi a unei guvernări parlamentare după model european. De aceea, regret foarte mult faptul că în timpul campaniei electorale, dar chiar şi după 9 decembrie au existat diferite speculaţii, zvonuri şi chiar bârfe cu privire la intenţiile mele politice”, a precizat Tăriceanu. El a adăugat că încă înainte de alegeri a declarat „fără echivoc” că nu ia în calcul posibilitatea de a deveni prim ministru, chiar dacă ar exista o astfel de ofertă. (B. Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau