Traian Băsescu i-a transmis Pepei Benedict al XVI-lea un mesaj din partea patriarhului Daniel
Dimensiune font:
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis Papei Benedict al XVI-lea un mesaj din partea patriarhului Daniel, cu prilejul întrevederii avute cu Suveranul Pontif, vineri, la Vatican.
Potrivit Preşedinţiei, şeful statului a transmis Papei Benedict din partea Patriarhiei Române un mesaj în care este exprimat regretul faţă de anunţul Suveranului Pontif de a se retrage, precum şi dorinţa de continuare a dialogului cu Vaticanul.
Şeful statului român a avut, vineri, în Cetatea Vaticanului, convorbiri cu Papa Benedict al XVI-lea. În vizita sa la Vatican, Traian Băsescu a fost însoţit de soţia sa, Maria.
Despre întâlnirea avută cu Suveranul Pontif, Traian Băsescu a spus că va rămâne un eveniment de suflet în care a întâlnit un om, un papă, mai puternic decât acela cu care s-a văzut în 2008.
'În discuţiile cu Sanctitatea Sa, sentimentul pe care l-am avut a fost că este împăcat cu decizia pe care a luat-o, că aşa a vrut Sanctitatea Sa şi Dumnezeu şi că şi-a asumat o altă misiune. Iar misiunea pe care şi-a asumat-o - vă spun ce simt - este aceea de a-şi continua opera. Papa Benedict al XVI-lea este unul din cei mai mari teologi şi filozofi ai lumii şi sentimentul meu este că a vrut să-şi continue opera fără nicio constrângere, decât cea a comunicării cu Dumnezeu. Nu a vrut să mai aibă obligaţii administrative, nu a vrut să se mai ocupe de problemele pe care le reclamă calitatea de papă, de şef de stat, ci a vrut să fie liber, cu gândurile Domniei Sale şi cu Dumnezeu, ca să-şi termine opera. Sunt convins că vor apărea scrieri noi ale Papei Benedict al XVI-lea şi vom avea un caz unic în istoria umanităţii', a punctat preşedintele român, după întrevederea avută cu Papa Benedict.
Vizita şefului de stat român la Vatican a avut loc în contextul în care, luni, Suveranul Pontif a anunţat că se va retrage din pontificat pe 28 februarie, deoarece nu mai are 'forţele necesare pentru a conduce Biserica'.
Miercuri, Papa Benedict al XVI-lea a cerut credincioşilor catolici din lumea întreagă să 'se roage pentru el, pentru Biserică şi pentru viitorul papă', în timpul audienţei generale săptămânale.
'Mă retrag în deplină libertate pentru binele Bisericii', a asigurat Suveranul Pontif, în vârstă de 85 de ani.
Conclavul cardinalilor care îl vor alege pe următorul papă ar putea începe cel mai devreme la 15 martie, a indicat miercuri purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau