Ucisă pentru 50.000 de euro şi două covoare. Filmul tragediei petrecute de DRAGOBETE în Hunedoara
Dimensiune font:
Dubla tragedie petrecută duminică, în Hunedoara, a avut un motiv halucinant: medicul urolog Ligia Mara nu era de acord să îi dea fostului soţ, Tiberiu Stan, 50.000 de euro, adică jumătate din valoarea estimată de acesta a clinicii URO LITI, şi două covoare, scrie nouzhd.ro.
Tiberiu Stan, omul de afaceri din Hunedoara care şi-a executat fosta soţie în stil mafiot şi apoi s-a împuşcat, a povestit în scrisoarea de adio pe care anchetatorii au găsit-o asupra lui că unul dintre motivele care l-au îndemnat la crimă a fost faptul că a dorit ca, astfel, cei patru copii ai săi să moştenească averea fostei soţii.
Potrivit procurului Adina Velescu, în declaraţia scrisă, sinucigaşul făcea referire la clinica pe care doctoriţa Ligia Mara o administra şi a povestit că unul dintre fii săi a deţinut la un moment dat jumătate dintre acţiunile firmei şi că, astfel, are dreptul să o moştenească.
În urmă cu o lună, Ligia Mara, doctoriţa împuşcată în plină stradă de Tiberiu Stan, fusese dată în judecată de acesta, într-un dosar de partaj aflat pe rolul Judecătoriei Hunedoara. „El ştia că nu are nicio şansă în procesul de partaj şi mai ales la clinica deţinută de fosta lui soţie, de aceea era foarte tulburat în ultimele zile”, a povestit un apropiat de-al foştilor soţi.
Tibi Stan şi-a ucis fosta soţie, pe doctoriţa Ligia Mara, înaintea procesului de partaj
Potrivit unor surse judiciare, Tiberiu Stan a cerut în procesul de partaj ca fosta soţie, de care a divorţat în vara anului trecut, să îi dea 50.000 de euro, adică jumătate din valoarea estimată de el a clinicii URO LI-TI din Hunedoara. De asemenea, ucigaşul a solicitat instanţei să o oblige pe Ligia Mara să împartră cu el autoturismul Volswagen al ei, estimat de acesta la 8.000 de euro şi două covoare, pe care el susţinea că le-au cumpărat împreună. Bărbatul a mai emis pretenţii şi pentru o parte din profitul clinicii fostei sale soţii, pe anul 2012, însă nu a precizat suma de bani, pe motiv că nu ştia care este. „Era obsedat de Ligia şi de situaţia în care a ajuns, de aceea nu voia să renunţe. O ameninţa continuu, deşi nu mai avea dreptul la nimic din ceea ce era al ei”, a povestit unul dinter cunoscuţii celor doi.
Doctoriţa Ligia Mara a cerut instanţei să respingă toate pretenţiile hunedoreanului, cu care fusese căsătorită din luna noiembrie a anului 2009. Aproape 500.000 de euro au investit cei doi, înainte de căsătorie, în clinica de urologie înfiinţată în Hunedoara. Totuşi, aceasta aparţinea în totalitate doctoriţei, care a răscumpărat acţiunile deţinute de unul dintre fii fostului ei soţ, iar maşina fusese achiziţionată tot de medicul urolog.
zhd.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau