Un oraş din România este SUB APE
Dimensiune font:
Natura s-a dezlanţuit în sudul şi estul ţării. În ultimele 24 de ore a plouat cât pentru o lună, spun meteorologii. Suvoaiele de apă au acoperit totul în cale şi au lăsat în urma lor dezastrul. Zeci de oraşe au fost acoperite efectiv de apă.
La Tulcea, apa a ajuns la peste un metru după o ploaie torenţială care nu a durat mai mult de o oră. A inundat străzile, casele şi restaurantele din oraş. Ploaia a făcut pagube însemnate şi pe litoral, iar turiştii au plecat acasa mai repede.
În doar 30 de minute, la Tulcea a plouat atât de mult încât apa aproape că a acoperit maşinile şi chiar semnele de circulaţie din centrul oraşului.
Oamenii au încercat să se adăpostească în restaurante, dar şi aşa au stat cu picioarele în apă .
Turiştii de pe litoral au fost alungaţi şi ei de inundaţii. Canalizarea din Mamaia a refulat, iar străzile au fost acoperite de apă.
La Focşani, o maşină a fost distrusă după ce vântul puternic a doborât un copac.
Şi lângă Dej localnicii unei comune au privit neputincioşi cum apa se strânge de pe versanţi şi se transformă în mici pâraie.
Meteorologii spun că astfel de feneomene meteo extreme vor exista pe tot parcursul acestei veri.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau