Uniunea Europeană este departe de a asigura o omogenitate socială şi economică
Dimensiune font:
Uniunea Europeană este departe de a asigura o omogenitate socială şi economică în acest moment, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).
"În general, când ai o Uniune care presupune şi libertatea de mişcare şi libertatea de căutare a locurilor de muncă, ea presupune, de obicei, o anumită omogenitate socială şi economică. În acest moment, Uniunea Europeană este departe de a asigura o omogenitate socială şi economică. Aceasta reprezintă un deziderat şi nu o stare de fapt. Dacă nu ne apropiem rapid de omogenitate, având această libertate a forţei de muncă, pentru ţările unde se plăteşte mult mai puţin va apăra o ameninţare, a şi apărut în domeniul medicilor, este posibil să apară şi în alte domenii, ameninţarea unei plecări în masă", a explicat Olteanu.
Potrivit acestuia, principala dimensiune a construcţiei europene în România, a continuării procesului de integrare ulterior aderării, este creşterea competitivităţii noastre ca indivizi şi ca societate, respectiv creşterea convergenţei din punct de vedere al capacităţii noastre ca indivizi şi ca societate de a fi parte a unui proiect european.
"Asta este o oportunitate extraordinară pe care Uniunea Europeană ne-o oferă. Avem exemplele unor state care au reuşit să intre în ritm, să câştige remarcabil de pe urma acestui proces european. Am să dau exemplul Slovaciei, o ţară care dacă este să ne amintim la începutul anilor '90 era privită aproape ca o oaie neagră a regiunii, din motive politice, în foarte mare măsură, dar şi din motive economice ale unei separări care dăduse pentru o vreme impresia existenţei unui băiat bun şi băiat rău. Slovacia a dovedit că nu era nici pe departe băiatul rău economic. Se poate câştiga, beneficia, enorm de pe urma participării la procesul european inclusiv, iată, cazul Slovaciei de pe urma participării la proiectul euro. Există şi riscuri aferente în situaţia în care nu reuşeşti să prinzi ritmul, nu reuşeşti să se încadrezi în proiectul european în sine recuperând decalajele şi suntem martorii unuia dintre aceste riscuri care se apropie de o materializare, dacă e să privim doar spre riscul exodului medicilor", a explicat viceguvernatorul BNR.
Banca Naţională a României (BNR) împreună cu publicaţia cursdeguvernare.ro şi BCR organizează luni o conferinţă având ca temă 'România în tabloul de bord al Uniunii Europene'.
La eveniment participă, printre alţii, Valentin Lazea, economist-şef BNR, Leonard Orban, fost Comisar European, Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen, preşedintele Consiliului Fiscal.AGERPRES
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau