Vom mai vedea vreodată Tezaurul de la ruşi?
Dimensiune font:
* problema repatrierii Tezaurului a fost ridicată ieri, în cadrul discuţiilor purtate la Moscova de către miniştrii de Externe ai României şi Federaţiei Ruse
Ministrul de Externe Titus Corlăţean a avut ieri, la Moscova, o întâlnire cu omologul său din Federaţia Rusă, Serghei Lavrov. „Am avut convorbiri constructive şi pline de conţinut”, a afirmat ministrul rus. „Ambele părţi şi-au confirmat disponibilitatea de a îmbunătăţi atmosfera relaţiilor ruso-române, pentru crearea unei agende pozitive, pentru depăşirea unor dificultăţi care s-au observat în relaţiile noastre în ultimii ani”, a subliniat Lavrov. Potrivit acestuia, Rusia este interesată ca relaţiile bilaterale să se dezvolte într-o manieră „stabilă şi previzibilă”. Cu această ocazie, cei doi înalţi demnitari şi-au exprimat mulţumirea în legătură cu intensificarea dialogului politic ruso-român, inclusiv pe linia instituţiilor de politică externă, precum şi în cadrul ONU, OSCE, în Consiliul Europei şi în Consiliul NATO-Rusia. Cu această ocazie, Lavrov a declarat Rusia susţine în mod constant integritatea teritorială a Republicii Moldova, care „ar trebui să-şi păstreze suveranitatea”. „Poziţia Rusiei în această chestiune este bine cunoscută. Noi am susţinut întotdeauna integritatea teritorială a Republicii Moldova, care ar trebui să rămână un stat suveran”, a subliniat şeful diplomaţiei ruse, evidenţiind că acesta este unul din principiile „după care se ghidează Rusia şi în reglementarea transnistreană”.
Totodată, Rusia se declară interesată şi de o abordare comună în ceea ce priveşte soluţionarea problemei privind statutul Transnistriei, în cadrul formatului consacrat 5+2.
Ultima întâlnire Comisiei mixte privind problemele istorice a avut loc în octombrie 2012, la Moscova
România cere Tezaurul
La rândul său, ministrul de externe al României l-a invitat pe Lavrov să efectueze o vizită la Bucureşti. Potrivit lui Titus Corlăţean, în cadrul întrevederii de ieri acesta a propus părţii ruse reluarea lucrărilor comisiei mixte privind problemele istorice, inclusiv cea a Tezaurului, primind deschidere pentru fixarea unei date clare a viitoare reuniuni a comisiei.
„Putem discuta cu deschidere subiecte care prezintă o simbolistică specială, aparte, pentru cele două părţi, inclusiv - şi aceasta a fost propunerea pe care am făcut-o şi am primit deschidere - de a stabili o dată clară şi cu o agendă bine definită pentru o nouă reuniune a comisiei mixte româno-ruse”, a afirmat Corlăţean. El a precizat încă să, „din păcate”, după 2006 această comisie nu a mai avut reuniuni oficiale. (Dionisie Paşcu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau