Danica Patrick, prima femeie care pleacă din pole position într-o cursă de NASCAR
Dimensiune font:
Danica Patrick a devenit prima femeie care obţine pole position-ul pentru o cursă din NASCAR şi va pleca de pe prima poziţie a grilei de start în cursa de debut a noului sezon.
Danica Patrick a scris o nouă pagină în istoria sporturilor cu motor după ce a devenit duminică prima femeie care obţine pole position-ul pentru o cursă din cadrul competiţiei NASCAR Sprint Cup, cea mai importantă clasă a campionatului nord-american de turisme.
Americanca în vârstă de 30 de ani a fost cronometrată cu 45.817 secunde pe circuitul de la Daytona şi a atins o viteză medie de 316.11 km/h.
"Nu este vorba numai despre pilot, este un pole position de echipă. Am fost puţin nervoasă. Cu siguranţă va rămâne una dintre amintirile mele definitorii. Am sentimentul că va fi unul dintre acele lucruri la care mă voi gândi peste 10, 20 sau 30 de ani şi voi simţi ceva special despre asta", a declarat ea la finalul calificărilor.
Performanţa lui Patrick a fost însă una aşteptată de fanii NASCAR-ului, întrucât pilotul de sex feminin a fost cel mai rapid în antrenamentele de sâmbătă, după ce îşi demonstrase calităţile şi în testele din luna ianuarie.
Patrick a mai concurat în 10 curse din NASCAR Sprint Cup în 2012, însă acesta va fi primul său sezon complet în această competiţie, în care va concura pentru echipa Stewart-Haas Racing.
Ea a mai obţinut pole position-ul la Daytona şi anul trecut, pe vremea când concura în NASCAR Nationwide Series, a doua clasă ca importanţă din NASCAR, dar şi-a câştigat reputaţia în competiţia de monoposturi IndyCar după ce în 2008 a devenit prima femeie care câştiga o cursă de monoposturi.
Cursa Daytona 500 va deschide noul sezon de NASCAR şi va avea loc duminică, 24 februarie.
DANICA PATRICK - POLE POSITION LA DAYTONA 500
Via Reuters
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau