Programul "Rabla" se adreseaza persoanelor fizice cu domiciliul sau resedinta in Romania, care detin in proprietate, indiferent de data dobandirii acestui drept, un autovehicul uzat mai vechi de 10 ani, inmatriculat pe numele lor sau mostenit, persoanelor juridice romane care detin un autovehicul uzat inmatriculat sau inregistrat in sistem propriu pe numele lor si operatorilor economici fara personalitate juridica, cu sediul profesional in Romania, care detin un autovehicul uzat inmatriculat pe numele lor.
O persoana fizica poate sa obtina prima de casare a autovehiculului uzat sub forma unui tichet valoric de 6.500 de lei de la un colector validat si sa il foloseasca pentru a achizitiona cu reducere o masina noua de la un producator validat sau sa il cedeze unei alte persoane fizice care are domiciliul sau resedinta in Romania si vrea sa achizitioneze un autovehicul nou, potrivit Mediafax.ro.
La prima de casare de 6.500 de lei se poate adauga cate un eco-bonus in valoare de 500 de lei, dar nu mai mult de doua eco-bonusuri cumulate, pentru fiecare din urmatoarele caracteristici ale autovehicului nou achizitionat: se incadreaza in norma de poluare Euro 6, genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 100 grame/kilometru sau are sistem de propulsie hibrid.
Pentru achizitionarea unui autovehicul nou se poate utiliza un singur tichet si, in functie de caracteristicile masnii, se poate beneficia de o reducere suplimentara de cel mult 1.000 de lei, rezultata din cumulul a doua eco-bonusuri. In afara Programului "Rabla", de anul acesta se acorda un eco-tichet de 2.500 de euro la cumpararea unui automobil electric, anunta Ministerul Mediului la lansare. Listele cu colectorii si producatorii sau dealerii auto validati se vor regasi pe site-ul www.afm.ro.
In acest an, Administratia Fondului pentru Mediu va emite 20.000 de tichete pentru Programul "Rabla", dintre care 17.000 pentru persoane fizice sau juridice si 3.000 de tichete pentru institutiile publice. Dupa publicarea pe pagina de internet a AFM a listei colectorilor validati care au incheiat protocol cu institutia, proprietarul unui autovehicul uzat se poate prezenta la oricare colector validat in vederea predarii autovehiculului in custodia acestuia.
In acest sens, proprietarul trebuie sa prezinte colectorului validat urmatoarele documente: actul care ii atesta identitatea si domiciliul sau resedinta in Romania, in original si in copie, certificatul de inmatriculare a autovehiculului uzat, in original si in copie legalizata, cartea de identitate a autovehiculului uzat, in original si in copie legalizata, actul doveditor eliberat de catre serviciul public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor competent teritorial, in original, pentru cazul in care din certificatul de inmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului uzat nu rezulta anul fabricatiei, anul primei inmatriculari in Romania si/sau categoria autovehiculului uzat, certificatul de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale si alte venituri ale bugetului local, in original, din care sa rezulte ca autovehiculul se afla inregistrat pe numele proprietarului in evidentele fiscale ale autoritatii publice locale emitente, iar proprietarul nu are obligatii de plata la bugetul local.
In cazul unor situatii particulare, proprietarul trebuie sa prezinte colectorului validat si alte documente, dupa caz: certificatul de mostenitor sau, in situatia succesiunii pe cale judecatoreasca, sentinta civila definitiva si irevocabila, in original si in copie legalizata, o imputernicire notariala, in original si in copie, atunci cand certificatul de mostenitor ori sentinta civila atesta existenta mai multor mostenitori, o decizie emisa de autoritatea tutelara competenta teritorial, in original si in copie legalizata in cazul unui mostenitor minor, al unei persoane puse sub interdictie sau al uneia asupra careia a fost instituita curatela, certificatul de casatorie sau orice act administrativ eliberat de catre autoritatea competenta material si teritorial, care atesta schimbarea sau modificarea numelui si/sau prenumelui, in original si in copie legalizata, documentul, in original si in copie, care atesta schimbarea sau modificarea adresei de domiciliu sau de resedinta, imputernicirea notariala, inclusiv in copie, prin care proprietarul mandateaza in mod expres o alta persoana sa actioneze si sa incheie acte juridice in cadrul programului, in numele, pe seama si in interesul sau, situatie in care se va prezenta si actul care atesta identitatea si domiciliul sau resedinta in Romania a persoanei imputernicite, in original si in copie.
Preluarea in custodie a autovehiculului uzat se concretizeaza prin incheierea, in doua exemplare, ambele in original, a procesului-verbal de custodie: un exemplar pentru proprietar si un exemplar pentru colectorul validat. La data confirmarii de catre aplicatia PSIPAN, pe care lucreaza colectorii, a corectitudinii si realitatii informatiilor vizand proprietarul si autovehiculul uzat predat in custodie sau, cel mai tarziu, in urmatoarea zi lucratoare, colectorul comunica proprietarului faptul ca a fost rezervat tichetul pe numele sau, precum si data la care acesta trebuie sa se prezinte in vederea eliberarii certificatului de distrugere. La data respectiva, colectorul achita proprietarului contravaloarea deseurilor feroase si neferoase continute de autovehiculul uzat si elibereaza documentul care atesta efectuarea platii, precum si certificatul de distrugere impreuna cu placutele cu numarul de inmatriculare a autovehiculului uzat.
In termen de 10 zile de la data confirmarii de catre aplicatia PSIPAN a corectitudinii informatiilor furnizate de proprietar, acesta trebuie sa obtina certificatul de distrugere si certificatul de radiere a autovehiculului uzat si sa solicite colectorului validat eliberarea tichetului.
In vederea eliberarii certificatului de radiere, anterior prezentarii la serviciul public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor, proprietarul trebuie sa obtina copii legalizate dupa certificatul de inmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului uzat si certificatul de distrugere a autovehiculului uzat.
Certificatul de radiere din evidenta circulatiei a autovehiculului uzat se elibereaza la solicitarea proprietarului, pe baza predarii certificatului de inmatriculare, cartii de identitate si a certificatului de distrugere a autovehiculului uzat, toate in original, precum si a placutelor cu numarul de inmatriculare. Certificatul de radiere din evidenta circulatiei trebuie sa contina mentiunea potrivit careia autovehiculul uzat a fost radiat in urma dezmembrarii.
Proprietarul trebuie sa se prezinte in termenul de cel mult 10 zile la colector cu certificatul de radiere in original si in copie. Neprezentarea certificatului de radiere la termen atrage decaderea proprietarului din dreptul de a obtine tichet, se mai arata in ghid, precizandu-se ca "proprietarul raspunde in integralitate pentru orice consecinta ce decurge din predarea autovehiculului uzat spre casare".
Dupa publicarea listei producatorilor validati care au incheiat contracte cu AFM, proprietarul se poate inscrie la oricare dintre acestia pentru achizitionarea autovehiculului nou.
Proprietarul trebuie sa se inscrie la un producator validat pentru achizitionarea unui autovehicul nou in termen de cel mult 45 de zile lucratoare de la eliberarea tichetului de catre colectorul validat. La randul sau, producatorul are la dispozitie, de la eliberarea notei de inscriere catre proprietar, cel mult 90 de zile lucratoare pentru a-i furniza acestuia masina aleasa, fara a se depasi insa data de 20 noiembrie 2013, pana la care se desfasoara Programul "Rabla" anul acesta.
Pe de alta parte, in cazul in care achizitionarea autovehiculului nou nu se realizeaza din culpa exclusiva a producatorului, acesta are obligatia de a oferi proprietarului inscris, in maximum 90 de zile de la data de 31 decembrie 2013, posibilitatea achizitionarii unui autovehicul nou, din al carui pret de comercializare se va scadea cuantumul primei de casare.
Producatorul garanteaza comercializarea autovehiculului nou sub beneficiul primei de casare proprietarului inscris care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii: a prezentat tichet autentic, a prezentat documente autentice si datele din cuprinsul acestora sunt reale si corecte si achizitioneaza autovehiculul nou in termenul de valabilitate a notei de inscriere.
Odata ce s-a inscris la un producator validat, proprietarul trebuie sa achizitioneze noul autovehicul de la acesta, neputandu-i fi returnat tichetul.
Pentru inscriere, proprietarul depune la producator urmatoarele documente: actul care ii atesta identitatea si domiciliul sau resedinta in Romania, in original si in copie, tichetul, in original, documentele aferente tichetului - certificatul de inmatriculare a autovehiculului uzat, in copie legalizata, cartea de identitate a autovehiculului uzat, in copie legalizata, certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, in copie legalizata, certificatul de radiere a autovehiculului uzat, in original, procesul-verbal de custodie, in copie legalizata, documentul emis de catre colectorul validat si care atesta plata contravalorii deseurilor feroase si neferoase continute de autovehiculul uzat, in copie.
In situatia in care tichetul nu a fost eliberat pe numele persoanei care se inscrie, aceasta trebuie sa depuna si certificatul de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale si alte venituri ale bugetului local, eliberat de catre autoritatea publica locala in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta, in termen de valabilitate la data inscrierii, in original. Dupa constatarea indeplinirii conditiilor de inscriere, producatorul elibereaza proprietarului nota de inscriere.
Termenul de valabilitate a notei de inscriere, in care producatorul trebuie sa furnizeze proprietarului inscris automobilul ales de acesta din urma, este de cel mult 90 de zile lucratoare de la emitere, fara a se depasi insa data de 20 noiembrie 2013.
In termenul de valabilitate a notei de inscriere, producatorul validat si proprietarul inscris trebuie sa efectueze formalitatile de vanzare-cumparare si predare-primire a autovehiculului nou, producatorul scazand din pretul de comercializare a acestuia cuantumul primei de casare.
La data efectuarii formalitatilor de vanzare-cumparare si predare-primire a autovehiculului nou, proprietarul inscris trebuie sa depuna la producator urmatoarele documente: nota de inscriere, exemplarul proprietarului, in original (aceasta primeste numar si data de intrare si se restituie proprietarului), iar in cazul achizitiei in baza unui contract de leasing, declaratia pe propria raspundere, in forma autentificata de notarul public, prin care proprietarul isi exprima in mod explicit optiunea de a achizitiona autovehiculul nou pe numele sau la sfarsitul perioadei de leasing.
La achizitionarea autovehiculului nou, producatorul validat elibereaza beneficiarului factura, certificatul de conformitate si cartea de identitate a autovehiculului. In cadrul programului din acest an se va putea folosi un singur tichet valoric pentru achizitionarea unui autovehicul nou, fata de trei tichete cate se utilizau in anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, fata de 3.800 lei cat valora in 2012. Sesiunea se va desfasura intr-o singura etapa, iar termenul-limita in care tichetele vor fi acceptate este 20 noiembrie.
Comentarii
doru
Jun 03, 2013
sa dat liber la progr..a n ceput?rematurile deja primesc masi da?
Adauga comentariul tau