A fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2013!
Dimensiune font:
Scriitoarea canadiană anglofonă Alice Munro, în vârstă de 82 de ani, a fost prezentată la anunţarea premiului ca „maestră a nuvelei contemporane”.
Alice Munro este prima canadiană care câştigă premiul Nobel pentru Literatură după Saul Bellow, scriitorul de origine canadiană care a crescut însă în SUA şi câştigat Nobelul în 1976. Este, de asemenea, a treisprezecea femeie care a câştigat acest premiu.
Academia Regală a Suediei, care alege câştigătorii Premiului Nobel pentru Literatură, o descrie pe Munro drept o „maestră a nuvelei contemporane”, precizează Agerpres, citând AP şi AFP.
Scriitura lui Alice Munro a fost răsplătită cu numeroase premii. Scriitoarea canadiană a câştigat un premiu National Book Critics Circle cu 'Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage' şi a câştigat de trei ori premiul Governor General, cel mai important premiu al literaturii canadiene.
Comparată deseori cu Anton Cehov, scriitoarea de 82 de ani a ajuns să fie recunoscută drept un documentarist temeinic dar iertător al spiritului uman.
Scrierile sale publicate dezvăluie de multe ori un clivaj între autoarea care a crescut la Wingham, un oraş canadian conservator în care nu se întâmpla niciodată nimic, de la vest de Toronto, şi Alice Munro de după revoluţia socială produsă în anii '60. Într-un interviu acordat agenţiei americane de presă în 2003, scriitoarea descrie anii '60 drept nişte "ani minunaţi" şi asta pentru că, după cum explică, s-a născut în 1931 şi pe atunci "eram o femeie nu tocmai tânără dar nici tocmai bătrână, iar după câţiva ani chiar şi femeile ca mine au început să poarte fuste scurte şi să ţopăie de colo-colo".
Premiul Nobel pentru Literatură a fost câştigat anul trecut de scriitorul chinez Mo Yan.
În primele două zile ale acestei săptămâni au fost anunţate Premiile Nobel pentru Medicină şi Fizică. Trei americani au câştigat premiul Nobel pentru Medicină cu descoperiri despre modul în care se face transferul de substanţe la nivel celular. Nobelul pentru Fizică a fost atribuit părinţilor "particulei lui Dumnezeu", bosonul Higgs, pentru descoperirea teoretică a necesităţii existenţei unei particule subatomice care să confere masă tuturor celorlalte particule. Nobelul pentru Chimie a fost câştigat miercuri de Martin Karplus, Michael Levitt şi Arieh Warshel pentru că au pregătit bazele modelelor computerizate folosite pentru înţelegerea şi predicţia proceselor chimice.
Vineri va fi anunţat Premiul Nobel pentru Pace, iar luni cel pentru Economie. Fiecare dintre premii este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 1,2 milioane de dolari.
Înfiinţate de industriaşul şi inventatorul suedez Alfred Nobel, Premiile Nobel au fost înmânate de comitete speciale din Stockholm şi Oslo începând cu anul 1901. Laureaţii vor intra în posesia premiilor la data de 10 decembrie, dată în care este comemorată moartea lui Alfred Nobel, survenită în 1896. (AGERPRES)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau