Din viaţa diplomaţilor (II)

După ce s-a amuzat cu filmuleţul de desene animate, în care era prezentat ca un şobolan, excelenţa sa domnul Cason, şeful legaţiei Statelor Unite la Havana, mi-a spus că a pregătit şi el ceva trăsnet pentru cubanezi şi că o să vad acest lucru în curtea Legaţiei Americane.
Am trecut cu maşina pe Malecon, pe lângă Legaţie şi am privit atent în curte. Acolo era instalat un panou mare şi rotund pe care scria 75, mare, mare de tot. Atât şi nimic mai mult. Pe moment nu am înţeles semnificaţia acestui panou şi am fost mirat de contralovitura pe care a „copt-o” domnul Cason cubanezilor. După puţin timp m-am lămurit. Numărul 75 reprezenta numărul de arestaţi politici, torturaţi în închisorile cubaneze, parte din ei dându-şi acolo obştescul sfârşit.
Diplomaţii din ţările democrate nu uitau să ceară mereu eliberarea lor şi rudele acestora erau susţinute moral de o mare parte din corpul diplomatic.
Constantin, mi-au cerut imperios să înlătur acel panou, râde la telefon domnul Cason.
Şi?
Nici vorbă . Le-am spus că va fi înlăturat când deţinuţii politici care sunt în închisori vor fi eliberaţi.
Puţini cubanezi înţelegeau la început ce semnificaţie are panoul cu numărul 75 pe el. Corpul diplomatic însă fierbea şi defila pe Malecon cam fără nici o treabă. Cu timpul şi cubanezii au început să se plimbe şi să tragă cu ochii la Minune.
Somaţiile, pline de nervi, nu aveau nici un efect asupra lui Cason.
După un timp, pe largul trotuar dinspre mare, vis-a-vis de Legaţia Americană, au început mari lucrări. S-au montat mai multe panouri uriaşe cu imagini de la închisoarea americană din Irak, parcă se chema Abu-Graib. Ieşea în evidenţă acea femeie soldat care umilea prizonierii irakieni. S-a accentuat mult roşul sângelui şi din acest motiv era greu să priveşti panourile acelea.
Pelerinajul pe Malecon s-a reluat, întâi corpul diplomatic, apoi cubanezii şi efectul nu era de neglijat de loc.
Acum ce faci? îl întreb pe diplomatul american.
Am o altă idee, vei vedea peste câteva zile.
Nu eram, noi cei din corpul diplomatic, prea preocupaţi de acest mic război al nervilor dar pe de altă parte lumea cubaneză era foarte interesată şi prin viu grai se făcea multă vâlvă.
La faţada legaţiei se lucra de zor de vreo câteva zile. Clădirea avea vreo 8 etaje şi era cea mai înaltă de pe Malecon. În plus avea o excelentă vizibilitate în lungul bulevardului când veneai din est spre vest. Toate maşinile care veneau pe Malecon dinspre est, şi erau mii de maşini, vedeau clădirea de la 10 km.
În final, lucrarea a fost gata şi excelenţa sa domnul Cason m-a anunţat că de mâine începe un tărăboi nou nouţ.
Sus, ceva mai sus de ultimul etaj, s-a instalat un panou electronic imens şi, cu litere imense, acolo rulau citate din eroul Americii Latine, Jose Marti, şi din când în când din Che Guevara.
Toate citatele alese erau în contradicţie flagrantă cu ideologia lui Fidel şi a comunismului în general.
Maşinile care circulau pe Malecon dinspre est spre vest ofereau posibilitatea şoferilor şi pasagerilor să citească pe îndelete aceste citate. Havana a luat foc din nou, pelerinajul s-a reluat cu o intensitate nemaiîntâlnită.
Din nou MAE a cerut încetarea acestei acţiuni „ostile guvernului cubanez” şi demontarea panoului electronic. Ca de obicei, somaţiile au întâmpinat refuzul categoric al excelenţei sale, domnul Cason.
Eforturile diplomatice nu au avut nici un efect. Clădirea Legaţiei era proprietate a SUA şi funcţiona după legile cubaneze şi americane.
Autorităţile cubaneze nu erau însă lipsite de imaginaţie şi din nou s-au apucat de treabă în mica piaţă din faţa Legaţiei. S-a lucrat zi şi noapte şi puţini puteau ghici cam ce puneau la cale autorităţile cubaneze.
În final, lucrarea a fost încheiată şi lumea a constatat că s-a făcut un monument în memoria victimelor din avionul doborât de dizidenţii cubanezi din Florida (de fapt de americani). Aceştia au crezut că avionul este cu Fidel Castro şi că acesta se îndrepta spre o conferinţă din America Latină.
Fidel însă a mirosit ceva şi a fentat complotul, mergând cu altă aeronavă. Avionul doborât era de fapt cu oameni din securitate şi diplomaţi cubanezi.
Nu ştiu exact numărul de victime (cu mult peste sută!) şi fiecare victimă avea câte un catarg imens, cu un steag negru de sus şi până jos, la bază fiind scris numele eroului cubanez, mort în atentat. Steagurile care erau fixate pe catargele înalte cât Legaţia (peste 30 m) obturau aproape total panoul electronic al lui Cason. Când veneai pe Malecon dinspre est nu mai vedeai decât steagurile negre, o imagine sinistră, de coşmar. Totul era sinistru pentru că data decesului la toţi era aceiaşi.
Nu mai puteam crede că acest joc este amuzant, cu şicane drept arme. Dacă reacţiile excelenţei sale, domnul Cason, erau cât de cât amuzante, reacţia guvernului cubanez era însă extrem de dură. Corpul diplomatic al ţărilor din UE analiza impactul acestui joc asupra populaţiei şi chiar asupra ambasadelor lumii. Guvernele au preferat să nu adopte nici o poziţie în acest sens şi s-au limitat la a observa atent acest joc ciudat. Ambasadorii însă au luat poziţii partizane doar în discuţii bilaterale, neoficiale.
Cubanezii dizidenţi considerau că ambasadele se implică prea puţin sau chiar deloc în susţinerea lor şi-şi manifestau nemulţumirea. Doreau să participăm la acţiunile lor de protest şi să facem cunoscut lumii reacţiile extrem de dure din partea guvernului cubanez.
Fidel a luat chiar decizia de a acorda câteva zile cubanezilor să plece din ţară. Atunci au plecat pe cauciucuri umflate, pe plute, bărci fragile, chiar colaci de salvare şi au murit foarte mulţi. Se spera că în acest fel se purifică Cuba de elementele indezirabile. Vii, cei care ajungeau în Florida, sau morţi, cei care se înecau. În Florida era greu să ajungi şi cu ambarcaţiuni cât de cât dotate. În memoria acelor morţi pe mare se aruncau flori într-o anume zi. Puţini salariaţi din ambasade erau prezenţi la această ceremonie de comemorare a victimelor.
Diplomaţie vizibilă, uitare, prudenţă, acuzare, ură pe faţă sau camuflată, teatru, cinism, minciună şi indolenţă. De toate. Chiar şi amuzament, aşa cum vom vedea în episodul următor.