Poetul Doru Ionescu

default

Dimensiune font:

| 12-09-2015 05:00

 Doru Ionescu face parte din categoria acelor scriitori români care n-au publicat nimic în timpul vieţii şi care au dispărut de tineri dintre noi. S-a născut în Botoşani în ziua de 11 septembrie 1940, într-o familie de intelectuali: tatăl medic, mama învăţătoare. Pasiunea pentru literatură i-a venit de la mama sa, o adevărată iniţiatoare în literatura universală. După clasele primare, a urmat cursurile Liceului „A.T. Laurian” din oraşul natal. Între anii 1957 - 1960 a frecventat 4 ani Facultatea de Mecanică din Iaşi.

 În timpul studenţiei a fondat, împreună cu prietenii săi Sergiu Rusu, Adrian Ochişor şi Mihai Ursachi, mişcarea anticomunistă Marii Români. Mişcarea a dus la formarea unor caractere distincte de anticomunişti convinşi, cel puţin în ceea ce-i privea pe Mihai Ursachi şi Doru Ionescu. Aceştia doi, ca protest împotriva regimului bolşevic, au hotărât să treacă Dunărea cu gândul să ajungă în America, în 1960. Arestaţi, au îndurat, până în 1963, ani grei de temniţă.

 Revenind în libertate, urmează Facultatea de Filologie de la Universitatea „Al. I. Cuza”, secţia de limbă engleză, devenind profesor. Ducând o viaţă boemă, pentru a-şi asigura existenţa, a avut o serie de ocupaţii, printre care a făcut parte din grupul de translatori şi protocol de la Întreprinderea „Tehnoton” din Iaşi. În ziua de 17 august 1978 cade victimă unui stupid accident de bicicletă, lăsându-şi visele în aer şi manuscrisele din care nu publicase nimic. Firea oarecum mai închisă, mai retrasă, de o boemă ezoterică, l-a făcut pe Doru Ionescu să nu tipărească nimic, considerându-se poet român, de formaţie ieşeană.

 Puţinătatea scrierilor sale descoperite până acum nu diminuează câtuşi de puţin valoarea acestora, ci dimpotrivă, ne asigură de talentul robust al acestui scriitor. În anul 1996, prin grija prietenului Adrian Ochişor şi a profesoarei Monica Ionescu, soţia scriitorului, şi girul calitativ al poetului Mihai Ursachi, a apărut volumul „Capcana”, care cuprinde 13 poezii şi 8 proze scurte. Fără îndoială, acest volum este reprezentativ pentru Doru Ionescu, poet şi prozator. Alte două poezii şi o piesă de teatru scurt - „Ceainicul îndrăgostit” - au fost publicate în numerele 1 - 2/ 1996 ale revistei „Hyperion” din Botoşani. Alte texte aşteaptă să fie tipărite pentru a întregi opera lui Doru Ionescu. Referindu-se la poetul Doru Ionescu, Gellu Dorian, scria:

„Atât cât este, poezia sa este străbătută de un filon peren al fiorului liric, al harului greu de găsit prin alte case declarate deja foarte mari. Atmosfera de uşoară încordare, de gravă zeflemea uneori, de sarcasm, de previziuni apocaliptice, de mituri reactualizate, de încifrări folclorice, presărată de simboluri tipice modernismului contemporan domină poezia acestui poet ce-ar fi putut întregi cu mai multă susţinere panteonul poeziei româneşti”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei