Averea care se va tripla în şase ani EXCLUSIV
Dimensiune font:
Judeţul Iaşi are garantat pe viaţă o avere de cel puţin 100 milioane euro * mai mult, aceasta s-ar putea tripla în următorii şase ani * este vorba de valoarea de inventar a reţelei de 1.035 km de drumuri judeţene * paradoxal, valoarea unui drum asfaltat acum 10 ani şi care în prezent arată ca după bombardament poate doar creşte * autorităţile spun că nu există un cadru legal prin care valoarea bunului să scadă * cel mai "ieftin" drum judeţean are o valoare de aproape 8.000 euro, iar pentru a fi adus în secolul XXI este necesară o investiţie de peste 600.000 euro * în schimb, cel mai "scump" drum ajunge la 5,3 milioane euro
Drumurile judeţene din Iaşi au o valoare de peste 100 milioane euro. În medie, fiecare metru liniar de drum ajunge la aproape 100 euro. Potrivit Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judeţene şi Podurilor (DADJP), reţeaua este de 1.035,3 km fiind compusă din 53 de drumuri. Fiecare dintre acestea are o valoare de inventar, care este cuprinsă între aproape 8.000 şi 5,3 milioane euro.
Care este cel mai „ieftin“ drum din judeţ
Drumul cu cea mai mică valoare de inventar face legătura între limita judeţului Vaslui (DN15D) cu localităţile Alexeşti şi Cuza Vodă (DJ246), sate componente ale comunei Ipatele. Conform DADJP, acest drum, cu o lungime de 3 km, are o valoare de numai 7.793 euro. „Este vorba de un drum pietruit foarte important pentru noi pentru că ne leagă de DN Vaslui - Roman, oraşul Negreşti şi de DJ246. Pe teritoriul Vasluiului, drumul continuă cu asfalt. Pentru porţiunea asta de 3 km nu s-a făcut nimic, am întreţinut-o noi cu piatră, deşi e drum judeţean, dar oamenii trebuie să aibă pe unde circula“, a explicat primarul din Ipatele, Costică Postârnac. Acesta a adăugat că pentru asfaltarea drumului sunt necesare circa 600.000 - 700.000 euro. „Iniţial, cei de la judeţ nu aveau în vedere refacerea drumului în anii următori, dar, în urma insistenţelor noastre îl vor include în masterplanul de transport“, a mai spus Postârnac.
Cel mai „scump“ drum este şi cel mai circulat
Tot spre limita judeţului Vaslui se duce şi cel mai "scump" drum din judeţ. Este vorba de Iaşi - Voineşti - Ţibăneşti, cu o lungime de 50,6 km. „Partea de traseu până la Voineşti este cel mai circulat tronson de drum judeţean, conform studiilor noastre“, a precizat Daniel Minciună, director DADJP. Valoarea de inventar se ridică la aproape 5,3 milioane euro. Pentru acest tronson, autorităţile judeţene au în vedere atragerea de fonduri europene pentru reabilitare, bani care ar putea ajunge în exerciţiul bugetar 2014 - 2020. Până atunci, Consiliul Judeţean alocă anual fonduri pentru întreţinere cu plombări, suma pe 2014 fiind de puţin peste 610.000 euro.
Valoarea de inventar a unui drum nu poate scădea
În prezent, doar 516,8 km din reţeaua de 1.035 km sunt asfaltaţi, 33,3 km sunt din beton de ciment, 385,7 km pietruite, iar 99,6 km de pământ. Valoarea de inventar ajunge la 101.771.769 euro (459.972.964 lei). „Valoarea unui drum se socoteşte strict pe investiţiile care au fost făcute de-a lungul timpului. În această categorie, nu intră lucrările de întreţinere şi reparaţii curente“, a explicat Minciună. Paradoxal, chiar dacă un drum asfaltat acum 10 ani arată în prezent ca după bombardament, valoarea acestuia nu scade. „Legea nu stabileşte criterii prin care valoarea de inventar să scadă, aceasta poate doar creşte pe măsură ce se fac investiţii“, au mai declarat oficialii DADJP. În schimb, valoarea totală a drumurilor poate scădea în momentul în care unele tronsoane pot fi trecute sub administrarea altor autorităţi. De exemplu, actuala valoare totală va scădea cu aproape două milioane de euro, sumă aferentă a 13 km din drumul Iaşi - Bosia. În prezent, au fost demarate procedurile prin care drumul să devină de interes naţional, scopul fiind ca Ministerul Transporturilor să poată investi în amenajarea unui pod peste râul Prut.
Intrarea judeţului în secolul XXI costă 200 milioane euro
CJ a lansat în noiembrie 2013 un masterplan de transport, document care prioritizează investiţiile în infrastructura judeţeană. Masterplanul prevede investiţii în peste jumătate din reţeaua rutieră. Astfel, 265 km ar urma să fie asfaltaţi, pe 31 km se va turna beton, pe 255 piatră, în timp ce alţi 41 km de pământ vor fi refăcuţi. „Cu un cost total de aproximativ 200 milioane euro ne propunem să reabilităm complet toate arterele care sunt vitale pentru judeţul nostru“, a susţinut preşedintele CJ, Cristian Adomniţei. Potrivit şefului judeţului, principala sursă de finanţare constă în programele europene.
Care sunt cele trei artere prioritare la finanţare
CJ a stabilit în topul listei cu priorităţi trei drumuri principale din judeţ, care cuprind mai multe tronsoane de drum judeţean. Primul dintre acestea este pe traseul Iaşi - Movileni - Gropniţa - Coarnele Caprei - Belceşti - Scobinţi - Sireţel - Lespezi. Întregul drum, cu tronsoane din DJ282, DJ281D, DJ281B şi DJ 281, ajunge la 94 km şi deserveşte aproape 60.000 locuitori din 11 comune. Suma necesară pentru refacerea drumului ajunge la 48,8 milioane euro. Al doilea drum este Iaşi - Ţibăneşti - Dagâţa (68 km, 49,9 milioane euro), care cuprinde tronsoane din DJ 248A, DJ246 şi DJ 280, iar beneficiari direcţi sunt peste 40.000 de locuitori din şase comune. Cea de-a treia axă prioritară pentru CJ este centura uşoară a Iaşului, prin Popricani - Movileni - Leţcani - Voineşti - Mogoseşti - Ciurea - Bârnova - Tomeşti - Holboca. Traseul însumează 59 km şi sunt necesare 17,9 milioane euro pentru reabilitare. Finanţarea primelor două drumuri ar urma să se facă cu proiecte înaintate de CJ la Comisia Europeană, în timp ce al treilea poate fi inclus pe lista de proiecte a polului de creştere Iaşi din perioada 2014 - 2020, potrivit unor declaraţii ale lui Adomniţei, întrucât deserveşte Zona Metropolitană Iaşi.
Câţi bani au fost investiţi în 2007 - 2013
Potrivit unei execuţii preliminate pe perioada 2007 - 2013, valoarea fondurilor investite pentru reparaţii curente şi investiţii s-a ridicat la 77,8 milioane euro, cea mai mare parte fiind asigurată din surse europene. „Pentru 2014 - 2020, cele trei axe strategice prioritare ajung la aproximativ 116,6 milioane euro. Alte 78,7 milioane euro vor fi investite în reabilitări, întreţinere periodică, reparaţii curente, investiţii în drumuri judeţene şi comunale“, se arată în masterplanul CJ. Potrivit lui Adomniţei, prioritizarea investiţiilor în masterplan reprezintă o garanţie că resursele financiare vor fi alocate în mod „obiectiv şi transparent“, nu pe considerente politice.
101.771.769 euro este valoarea totală de inventar a drumurilor judeţene din Iaşi. Aceasta va cunoaşte o scădere de două milioane euro după finalizarea procedurilor de transformare a tronsonului Iaşi - Bosia (13 km) în drum naţional
Valoarea de inventar a unui drum nu poate scădea. În schimb, aceasta poate doar creşte în funcţie de investiţiile făcute de autorităţi. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente nu cresc valoarea unui drum. Paradoxal, un drum asfaltat acum 10 ani şi care în prezent arată ca după bombardament va rămâne la valoarea de inventar aferentă investiţiei realizate, în lipsa altei reabilitări
195,3 milioane euro este suma pe care Consiliul Judeţean vrea să o investească în următorii şase ani în reţeaua de drumuri judeţene. Aproape 60% din aceste fonduri vor fi investite în trei axe rutiere principale care tranzitează judeţul şi care au împreună o lungime de peste 220 km
1.035 km este reţeaua formată de drumuri judeţene formată din 53 de tronsoane
Un drum judeţean care leagă comuna Ipatele de judeţul Vaslui are o valoare de inventar de numai 7.793 euro pentru cei 3 km ai săi. La polul opus, se află un drum de 50 km care ajunge la o valoare de 5,3 milioane euro. Acesta din urmă (Iaşi - Voineşti - Ţibăneşti) este şi cel mai circulat drum judeţean din Iaşi
Cum au fost prioritizate drumurile la investiţii
Consiliul Judeţean a luat în calcul cel puţin şase criterii de prioritizare: starea tehnică a drumurilor, numărul de cetăţeni deserviţi şi cost per capita, impactul previzionat asupra reţelelor de drumuri judeţene a viitoarelor autostrăzi, drumuri exprese şi drumuri naţionale modernizate, prognoza traficului pentru perioada 2014 - 2020, importanţa fiecărui drum şi a costurilor de modernizare şi, nu în ultimul rând, analiza impactului proiectelor propuse asupra mediului înconjurător, asupra mediului social, a celui economic şi asupra turismului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau