Bani europeni pentru porci nestresaţi
Dimensiune font:
Fermierii care îşi asumă că, timp de 5 ani, vor asigura bunăstarea animalelor pot depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cereri pentru bani nerambursabili. De sprijinul acordat prin Măsura 215 pot beneficia proprietarii de exploataţii comerciale din sectorul de creştere a porcinelor. Solicitările se pot depune până pe 15 februarie.
„Cererea de ajutor va fi completată online de către beneficiar prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. După tipărire se depune la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe a cărui rază teritorială se află sediul social al beneficiarului“, au transmis reprezentanţii APIA.
Pe lângă cererea de ajutor pentru Măsura 215 din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, beneficiarii mai trebuie să depună printre altele copii după actul de identitate al administratorului, după autorizaţia sanitar-veterinară, a schiţei grajdului din care să reiasă adresa şi suprafaţa spaţiilor de cazare, programul de iluminat pentru animale, în funcţie de anotimp, dar şi graficele de livrare şi de populare estimate anual. (A. Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau