Bogaţi în statistici, falimentari în realitate
Dimensiune font:
* cel puţin în statistici, regiunea de Nord Est abundă în bogăţii ale solului şi ale subsolului * exploatate în mod corespunzător, acestea ar putea aduce un profit considerabil locuitorilor * din păcate, însă, multe dintre acestea au fost date uitării
Companii care au avut succes au fost, în ultimii ani, privatizate, vândute unor proprietari noi care nu au făcut decât să le afunde şi mai tare în groapa falimentului. Una dintre resursele graţie căreia Iaşul era cunoscut era apa minerală produsă în Dealul Copoului, Amfiteatru. Cu toate acestea, anul 2013 nu a început sub auspicii favorabile pentru compania Aqua Mold Trading, producătorul apei minerale. Din cauza dificultăţilor financiare şi a scăderii dramatice a vânzărilor, societatea a intrat în procedura de insolvenţă.
„Una dintre principalele cauze ale reducerii vânzărilor este scăderea constantă a puterii de cumpărare la nivelul pieţei din România, ca efect al crizei economice, ceea ce a determinat, în mod indirect, reducerea volumului vânzărilor în special pe domeniul comercial şi orientarea clienţilor către produse ieftine, însă de o calitate inferioară”, sunt două dintre motivele reducerii vânzărilor invocate de către reprezentanţii Capital Insol SPRL, administratorul judiciar al companiei ieşene.
Societatea a depus deja un plan de reorganizare care cuprinde, în mare parte, reducerea datoriilor producătorului de apă minerală în paralel cu valorificarea activelor care nu mai sunt necesare pentru procesul de producţie. În prezent, datoriile Aqua Mold Trading se cifrează la 2.265.967 de lei, în condiţiile în care activele companiei, dacă ar fi valorificate, ar acoperi doar 187.000 de lei.
Conform rapoartelor Agenţiei de Dezvoltare Regionala Nord Est, zona Moldovei dispune de următoarele resurse exploatabile ale subsolului: mangan: Dadu, Ciocăneşti-Oarta, Vatra Dornei, Iacobeni, Şaru Dornei, Broşteni; sulfuri polimetalice: Cârlibaba, Fundu Moldovei, Valea Corbului, Gemenea, Leşul Ursului; ape minerale carbogazoase: Neagra Şarului, Şaru Dornei, Vatra Dornei, Poiana Negri, Dorna Cândreni, Poiana Stampei, Cosna, Oglinzi, Bălţăteşti; ape minerale sulfuroase si feruginoase: Strunga, Nicolina Iaşi-judeţul Iaşi, Brănceni, Murgeşti, Pungeşti, Gura Morii - judeţul Vaslui, Băile Slanic, Moineşti, Târgu Ocna, Poiana Sărată, Sărata-Bacău - judeţul Bacău; calcare: Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc, Botuş-judeţul Suceava, Bicaz Chei - judeţul Neamţ, Bărbăteşti, Costeşti, Ipatele, Păun, Schitu Duca, Deleni, Strunga - judeţul Iaşi, Darabani, Ştefăneşti, Lipceni - judeţul Botoşani, în Vaslui găsindu-se, cu precădere, pe malurile râurilor; argile: Bistriţa, Timişeşti, Tasca, Girov, Ozana-judeţul Neamţ, Vlădiceni - judeţul Iaşi, Bucecea, Dorohoi, Leorda, Mihăileni, Botoşani - judeţul Botoşani, Doftana, Măgura, Călugăra - judeţul Bacău; gresii: Tarcău - judeţul Neamţ, Coşula, Tudora, Hudeşti - judeţul Botoşani, în Vaslui se găsesc gresii şi nisip pe malurile râurilor, Ghimeş Făget şi la Est de zona Slănic Moldova - judeţul Bacău, Solca Plătinoasa - judeţul Suceava; sare: Cacica - judeţul Suceava, Moineşti, Sărata, Târgu Ocna - judeţul Bacău; zăcământ de sulf în Masivul Căliman; zăcăminte de şisturi bituminoase la Tazlău-Neamţ; gaze naturale la Tazlău-Oituz - judeţul Bacău, Tazlău, Roman - judeţul Neamţ, Todireşti şi Frasin. (Dana Ch
În prezent, datoriile Aqua Mold Trading se cifrează la 2.265.967 de lei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau