Economia pe scurt
Dimensiune font:
Cele mai importante ştiri economice prezentate pe scurt de cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei.
Americanii se pregătesc să extragă petrol de la Urziceni
Americanii de la Hunt Oil au demarat o procedură de achiziţie publică a serviciilor de foraj petrolier în perimetrul Urziceni Est, unde sunt parteneri cu Petrom, valoarea estimată a contractului fiind între 17 - 19 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunţ al Hunt Oil, pe site-ul de achiziţii publice. „Serviciile specifice necesare sunt: mobilizarea, forajul, finalizarea (sau abandonarea) şi îndeplinirea tuturor operaţiunilor şi serviciilor auxiliare referitoare la o sondă verticală, stabilă, iar, la solicitarea HOCOR (Hunt Oil Company of Romania — n.r.), încă o sondă opţională”, se arată în anunţ. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 28 noiembrie 2013. Potrivit calendarului prevăzut în anunţ, forajul la prima sondă este programat să înceapă la 1 mai 2014, în judeţul Ialomiţa. În 2010, Petrom şi Hunt Oil Company România, subsidiara locală a companiei americane Hunt Oil, au semnat un parteneriat care vizează explorarea în comun a blocurilor onshore Adjud şi Urziceni Est, situate în partea de est a României. (Dana Chiru)
Peste 1.000 de studenţi la JobTransport
Peste o mie de participanţi au vizitat, vineri, JobTransport, primul târg de joburi adresat studenţilor şi absolvenţilor de la Transporturi şi, în general, celor de la Politehnică. Aproximativ 300 de studenţi au participat la cele zece workshopuri şi prezentări de companii, susţinute de specialişti din transporturi, logistică, resurse umane, consiliere în carieră, limbaj nonverbal şi legislaţie. „Participarea la târg cred că a fost utilă oricărui student de la Politehnică. şi firmele au avut de câştigat, pentru că vor avea de unde să aleagă forţă de muncă bine pregătită”, a declarat decanul Facultăţii de Transporturi din Bucureşti, prof. univ. Iulian Bădescu. Chiar dacă nu au venit la JobTransport cu o ofertă de locuri vacante, companiile şi-au adăugat în baza de date câteva zeci de CV-uri ale unor tineri cu potenţial. Studenţii care şi-au depus CV-ul au putut afla şi detalii despre programele de internship disponibile anul viitor, toate cele 14 firme specializate în transporturi şi logistică participante la JobTransport având astfel de oferte. Programul de management trainee din cadrul Wim Bosman, subsidiara din Europa a grupului Mainfreight (Noua Zeelandă) le permite absolvenţilor să cunoască mai bine compania, practic, să afle ce afle ce loc de muncă li s-ar potrivi şi unde s-ar putea dezvolta profesional. (Alina Stan)
Infrastructura feroviară, rămasă în trecut
Infrastructura feroviară din România este rămasă în urmă, însă, Ministerul Transporturilor pune accentul pe reabilitarea acesteia prin folosirea unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă, a declarat sâmbătă, ministrul de resort, Ramona Mănescu. „Este păcat că avem o infrastructură feroviară foarte dezvoltată ca suprafaţă, dar rămasă în urmă. Pe tronsoane pe care am putea circula cu 120 km/h, circulăm cu 40 km/h”, a afirmat Ramona Mănescu, prezentă în localitatea Topliţa, din judeţul Hunedoara, la inaugurarea unui drum ce a fost construit prin accesarea de fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional (POR). Ea a menţionat că transportul cu trenul ar putea constitui alternativă la deplasarea cu maşina, după modelul altor state dezvoltate. Mănescu a precizat că reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviare se află în atenţia Ministerului Transporturilor, inclusiv în discuţiile pe care instituţia le-a avut cu reprezentanţii Uniunii Europene. „Trebuie să le oferim oamenilor o alternativă la lipsa şoselelor, a autostrăzilor. În orice stat civilizat se circulă mult mai comod, mult mai uşor, cu trenul. şi mult mai ieftin. Doar în România nu se circulă nici cu trenul, nici cu maşina. Cu maşina pentru că nu ai pe unde, iar cu trenul pentru că arată aşa cum arată. Infrastructura feroviară este din ce în ce mai greu să fie utilizată la parametri normali”, a adăugat ministrul. (Dana Chiru)
Numărul mediu de salariaţi creşte în 2014
Numărul mediu de salariaţi pe total economie (conform BFM-balanţa forţei de muncă) este estimat pentru 2014 la 4,57 milioane de persoane, în creştere cu 1,3% faţă de anul 2013, conform datelor furnizate în Prognoza de toamnă 2013-2017 de Comisia Naţională de Prognoză (CNP). Pentru 2013 numărul de salariaţi este estimat la 4,51 milioane de persoane (plus 1,5%). CNP estimează pentru 2015 un număr de 4,635 milioane de salariaţi, pentru 2016 — 4,705 milioane de salariaţi, iar pentru 2017 — 4,78 milioane de salariaţi. În Prognoza de primăvară, numărul de salariaţi pe total economie era estimat la 4,485 milioane persoane în 2013 şi la 4,695 milioane de persoane în 2016. În ceea ce priveşte numărul salariaţilor din sectorul bugetar, CNP estimează pentru 2014 un număr de 866.000 de persoane, similar cu cel prognozat pentru 2013. În 2015 se estimează că salariaţii din sistemul bugetar vor fi în număr de 870.000 de persoane, în 2016 de 872.000, iar în 2017 — 873.000 de persoane. Pentru următorii patru ani, CNP estimează că numărul salariaţilor din sectorul privat va urca la 3,704 milioane de persoane în 2014 (+1,6%), la 3,765 milioane în 2015 (+1,6%), la 3,833 milioane de persoane în 2016 (+1,8%) şi la 3,907 milioane în 2017 (1,9%). (Alina Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau